Mitul PROTEINELOR și consumul de carne
3703
sursa: google.ro Ideea unei alimentații fără carne este încă pentru mulți oameni greu de acceptat. Conform ideilor adânc înrădăcinate în mentalitatea comună, „nu se poate trăi fără carne”, „nu ai de unde să prinzi putere”, „te vei simți vlăguit” sau „te vei îmbolnăvi(?!)” fără carne… Pe de altă parte, sutele de milioane de lacto-vegetarieni existenți la ora actuală pe glob, precum și numeroasele cazuri de vindecări ale unor boli grave prin posturi alimentare sau regim vegetarian reprezintă dovezi vii ale unei realități contrare. Unde este adevărul și cum trebuie să ne alegem alimentația pentru a ne menține într-o stare de sănătate și echilibru?
Este firesc să ne punem o asemenea întrebare, având în vedere că alimentația este principalul factor de susținere și de formare a corpului nostru fizic. Alături de modul în care gândim și simțim, de obișnuințele formate în timp și de predispozițiile native, alimentația poate să reprezinte o sursă de sănătate, vigoare, energie și viață sau, dimpotrivă, cauza fundamentală a degradării și a bolii. Nu este același lucru dacă introducem în corp și impregnăm țesuturile noastre cu alimente care produc acumulări nocive, alimente care conțin substanțe chimice aproape imposibil de eliminat, hormoni de creștere ai animalelor sacrificate și chiar veritabile otrăvuri sau dacă ne alimentăm cu o hrană pură, biologică, lipsită de toxicitate și capabilă să ne confere vitalitate…
O idee care a luat amploare în cursul secolului trecut chiar la nivel de masă și care a devenit un adevărat mit este aceea că „pentru a trăi bine avem nevoie de o mare cantitate de proteine”. O a doua idee izvorâtă dintr-o ignoranță crasă este aceea că proteinele și aminoacizii de care avem nevoie în asemenea cantități nu pot fi luate din alte surse „de încredere” decât din carne!
De multe ori, un neadevăr repetat sfârșește prin a deveni un adevăr acceptat. Așa stau lucrurile și în cazul uneia dintre marile păcăleli mediatizate și repetate până la saturație: pentru a fi și a rămâne sănătos trebuie să consumi mari cantități de proteine! În seama acestor compuși ai hranei au fost puse de-a lungul timpului creșterea rezistenței organismului, întărirea oaselor, mărirea forței fizice și chiar o bună stare de sănătate.
Iată însă câteva repere pentru a înțelege cum stau lucrurile în realitate.
O serie de investigații au pornit de la ideea logică că dacă organismul în creștere are nevoie de o mare cantitate de proteine pentru dezvoltarea sa, atunci mama-Natură a făcut cu siguranță astfel ca încă din perioada copilăriei să avem la dispoziție acest necesar. Pentru prima perioadă a existenței noastre, în care ritmul de creștere și dezvoltare se află la maxim, Natura ne-a pus la
dispoziție un ingredient complet: laptele matern. Știți care este proporția de proteine în laptele matern? 50%, 25%, 10%? Nu. Laptele matern conține 2,36% proteine la naștere, iar acest procentaj scade între 1,2%-1,6% după primele șase luni. Această proporție nu este însă absolut deloc în detrimentul copilului nou-născut.
În pofida numeroaselor studii realizate, există încă foarte multe opinii contradictorii cu privire la necesarul de proteine al organismului uman. După ce a studiat timp de 10 ani necesarul de proteine al omului, dr. Mark Hegstead, profesor și specialist în nutriție la colegiul de medicină de la Harvard a stabilit că cei mai mulți oameni se pot adapta ușor la diferite regimuri proteinice care li se oferă, fără să sufere în condițiile unei alimentații mai reduse în proteine, dar fiind afectați în cazurile de exces al acestora. În urma unor reevaluări recente, Academia Americană de Științe consideră că un bărbat adult are nevoie de 56 de grame de proteine pe zi (și nu de 80 de grame cum se considera inițial). Chiar mai mult, la întrebările adresate specialiștilor acestui institut, ei au confirmat că, de fapt, nevoia de proteine este de aproximativ 30 de grame pe zi, dar ei recomandă totuși 56, pentru că valoarea de 30 de grame a stârnit numeroase proteste.
Ale cui? Ale marilor producători de preparate din carne… Nu este un fapt nou că pentru unele trusturi lipsite de scrupule publicitatea este un motiv suficient de puternic pentru a menține și a promova o idee, fie ea chiar falsă.
Aceste valori recente stabilite de către americani sunt la rândul lor confirmate într-un raport al Uniunii Internaționale a Științelor Nutriției unde se menționează că necesarul de proteine pentru un adult poate să varieze de la o țară la alta între 36 și 110 grame pe zi. Având în vedere aceste valori sau considerând chiar o medie de 40-50 de grame de proteine necesare și suficiente pentru o zi, chiar și marii consumatori de carne ar trebui să-și limiteze apetitul la nu mai mult de 100 de grame din acest produs. În plus, abundența de proteine existente în vegetalele proaspete, leguminoase, nuci și semințe oleaginoase, reduce și mai mult acest „necesar” de carne și vom putea constata că nevoile organismului sunt acoperite cu rapiditate chiar și printr-o alimentație „de post”.
Ce rol au proteinele în organism?
Principalii furnizori de energie pentru organismul nostru sunt glucoza (care provine din legume, cereale și fructe), urmată de amidon și apoi de grăsimi. Proteinele au rol plastic, de construcție, și nu furnizează energie organismului decât în cazuri de lipsă extremă a substanțelor energizante. Mai mult chiar, metabolismul proteinelor se face cu consum de energie! Excesul de proteine este una dintre cauzele ce determină excesul de azot, sursă a stărilor de oboseală accentuată. Susținătorii dezvoltării corporale (culturismului), deși ajung la un aspect corporal impresionant nu excelează nici pe departe în ceea ce privește rezistența fizică, comparativ cu persoane cu o musculatură mai modestă, dar cu o alimentație corectă. Așa se explică, spre exemplu, faptul că mai multe recorduri de rezistență la probele de maraton sau de ascensiune montană sunt deținute, în mod paradoxal, de oameni care au o alimentație lacto-vegetariană.
Un exemplu grăitor este cazul americanului Robert Weeb, care în 1995 dobora recordul mondial în ascensiunea muntelui Shasta, urcând de la altitudinea de 8000 de picioare la aceea de 14164 de picioare, într-o oră și 39 de minute. Recordul mondial, nedoborât de 50 de ani, era de două ore și 24 de minute.
Vegetarian convins și adept al unor programe terapeutice de dezintoxicare a organismului, el relata într-un interviu acordat mass-mediei: „Când sunt în munți simt că sunt în contact cu o adevărată sursă de putere și energie care mă face aproape neobosit. Regimul meu de viață și purificarea organismului mi-au permis să îmi dezvolt această vitalitate foarte mult”. El a confirmat odată în plus capacitățile sale în 1997 când a reluat ascensiunea și coborârea aceluiași munte de cinci ori în 24 de ore, ceea ce pentru un om obișnuit, care în condiții normale realizează doar ascensiunea în aproximativ șase ore, poate fi considerat de domeniul miraculului.
Ideea că proteinele întăresc oasele se dovedește a fi la fel de falsă, alimentația excedentară în proteine constituind una dintre cauzele osteoporozei – boală caracterizată de slăbirea și fragilitatea oaselor. Din acest punct de vedere, cea mai bună rezistență a țesutului osos se poate întâlni, din nou, la vegetarieni.
În sinteză, așa cum menționa medicul american Richard Anderson, dezavantajele alimentației cu un înalt conținut de proteine preluate din carne sunt:
– Favorizează acumularea în organism de acizi, radicali liberi și toxine în exces;
– Sărăcește rezerva de minerale a organismului;
– Reduce oxigenarea celulară;
– Reduce mișcările peristaltice favorizând constipația, colitele și alte tulburări intestinale grave;
– Determină diferite stări de congestie în corp și favorizează acumularea de mucus;
– Deteriorează tractul digestiv;
– Slăbește ficatul și alte organe vitale.
Aceste efecte apar în special în cazul consumului de carne pentru că acest produs conține, în afara proteinelor, și alte substanțe cu rol nociv, despre care vom vorbi în cele ce urmează.
Alte motive pentru care carnea nu este recomandată în alimentație
1. Carnea conține o mare proporție de acid uric, unul dintre deșeurile ce rezultă în urma activității celulare. Rinichii filtrează acidul uric din sânge și îl trimit în vezică de unde este eliminat împreună cu ureea sub formă de urină. Dacă acest acid uric nu este extras rapid și complet din sânge, el se acumulează în articulații, provocând apariția gutei, și în rinichi, provocând apariția
calculilor, și determină alte boli grave care pot degenera în leucemie. Organismul adult are capacitatea de a elimina zilnic o cantitate de aproximativ 0,5 grame de acid uric; pe de altă parte o simplă bucată de carne de dimensiune medie poate să conțină aproape 0,8-1 gram de acid uric. Este un motiv care poate să ne dea de gândit…
2. Odată cu sacrificarea animalului, în carne apar bacteriile de putrefacție, de tipul celor care se înmulțesc la nivelul intestinului gros. Profesorul Jay Hoffman afirmă în lucrarea să „Chimia alimentară și chimia corpului uman”: „Atunci când animalul este viu, procesul de osmoză din colon împiedică bacteriile de putrefacție să pătrundă în animal. În momentul morții, procesul
osmotic se întrerupe și bacteriile traversează peretele colonului pentru a invada carnea animalului. Acesta este de fapt factorul care frăgezește carnea.” Altfel spus, carnea este frăgezită prin procesul de… putrefacție, care este apoi încetinit sau stopat la scară industrială – pentru ca și clienții să poată găsi în magazine o carne cât mai „proaspătă” – prin tratarea cu substanțe chimice care la rândul lor amplifică toxicitatea acestui aliment.
3. De multe ori, în dorința de creștere a producției de carne, se folosesc substanțe chimice cu rol de îngrășare a animalelor (există zeci de astfel de substanțe chimice) sau diferiți hormoni pentru accelerarea creșterii lor. Aceste substanțe chimice se regăsesc în organismul animalului sacrificat și apoi vor invada organismul uman, generând prin acumulare gradată dezvoltarea majorității bolilor grave ale secolului. La acestea se adaugă toxinele rezultate din digestia acestui aliment greu și cele rezultate în urma prelucrării prin prăjire, afumare etc. Astfel se explică de ce tratamentul natural al bolilor grave (bolile de inimă, cancerul, hipertensiunea etc.) presupune în mod obligatoriu excluderea cărnii din alimentație pentru perioade lungi de timp, aceasta determinând încetinirea considerabilă a procesului bolii sau chiar stoparea acestuia.
4. Din numărul de aminoacizi esențiali necesari pentru dezvoltarea organismului, doar opt sunt necesari să fie preluați din alimente, ceilalți putând fi sintetizați în organism. Acești aminoacizi pot fi preluați în totalitate prin consumul de polen apicol, cereale integrale, gălbenuș de ou, lapte și derivatele sale. Carnea nu conține substanțe vitale pentru dezvoltarea organismului care să nu existe în mod frecvent și în alte alimente naturale. Prin urmare, o alimentație lacto-vegetariană este în măsură să asigure tot ceea ce organismul are nevoie pentru o stare de sănătate excelentă.
5. Carnea, în special cea de porc și de vită, conține grăsimi saturate, greu asimilabile de către organism. Acestea sunt, conform statisticilor realizate până în prezent, una dintre cauzele principale ale apariției bolilor cardiovasculare. Nu este întâmplător faptul ca bolile cardiovasculare reprezintă prima cauza a deceselor înregistrate anual.
6. Dincolo de numeroasele cazuistici și cercetări științifice, există însă și o latură morală și o perspectivă profund umană din care consumul de carne nu este recomandat. Se poate afirma că ființa umană nu are structura fiziologică și nici cea psihologică a unui carnivor. Dacă fiecare dintre consumatorii de carne ar trebui să ucidă cu sânge rece animalul nevinovat, să îl jupoaie și apoi să îi ia carnea pentru a o mânca, am fi uimiți cât de mulți vegetarieni ar exista în lume. Pentru cei care se îndoiesc încă de aceasta, o vizită la un abator i-ar putea convinge definitiv. Suferința animalelor în momentele dinaintea morții violente la care sunt supuse determină în plus o intensă secreție de substanțe nocive în organismul lor, substanțe care mai apoi vor îngreuna procesul de digestie a cărnii și vor genera numeroase probleme de sănătate.
7. Toate marile tradiții spirituale ezoterice (creștinismul, budismul, hinduismul etc.) au menționat din cele mai vechi timpuri că cei ce doresc să își purifice mintea și trupul nu trebuie să consume carne.
Postul creștin, atât de benefic pentru cei care îl respectă, este astfel structurat încât, într-un mod accesibil pentru toată lumea, să ajute la realizarea acestor deziderate.
„A nu ucide” este o normă de conduită morală care trebuie să fie transferată fără îndoială și asupra regnului animal. Violența și agresivitatea, sub orice formă ar fi dezvoltată, nu va genera altceva decât tot violență și agresivitate. Studiile realizate timp de 10 ani pe un grup de 3000 de vegetarieni din diferite categorii sociale au evidențiat o tendință mult mai redusă către agresivitate și violență, precum și o rată foarte mică a criminalității, comparativ cu consumatorii de carne.
Este evident că există o legătură profundă între ceea ce mâncăm și starea sistemului nervos, că hrana influențează pe termen lung starea noastră psihică și mentală.
Sursa: o9atitudine.ro
31.12.2018
17:05
4109
Mituri legate de cezariană. E mai ușor să naști prin operație …
15.12.2018
13:00
4170
EFECTELE gândirii negative asupra sănătății!
13.12.2018
08:30
4927
CINCI rezoluții de Anul Nou recomandate de medici
12.12.2018
08:30
2720
Impactul condimentelor asupra sănătății tale
10.12.2018
14:38
4051
Lipsa de socializare îți poate afecta sănătatea
26.11.2018
14:39
2378
R. Moldova, statul din Europa care alocă cei mai puțini bani pentru SĂNĂTATE: Măsurile pe care trebuie să le întreprindă autoritățile pentru a redresa situația
13.11.2018
09:03
4027
Sarea roz de Himalaya: între MIT și adevăr
18.09.2018
13:19
2922
Ce beneficii au pentru sănătate NUCILE?
14.09.2018
08:20
2806
Fiecare contact cu APA înseamnă un minut în plus în viața noastră!
21.08.2018
09:30
2719
De ce este important SOMNUL pentru sănătate
08.08.2018
07:30
2446
Cinci investigații pe care este util să ți le efectuezi cel puțin o dată pe an
02.08.2018
09:02
2395
Obiceiuri DEZASTRUOASE pentru sănătatea ta
15.06.2026
00:51
235
Regatul Unit pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, după modelul Australiei
14.06.2026
18:22
432
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
14.06.2026
08:40
587
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
900
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
13.06.2026
13:24
2051
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
1124
Horoscopul zilei 13.06.2026
12.06.2026
21:54
1650
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
12.06.2026
20:51
1552
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
1621
Chișinăul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare Interreg NEXT și lansează discuțiile pentru viitorul Program Bazinul Mării Negre 2028–2034
2087
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
1811
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
12.06.2026
11:32
1678
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
12.06.2026
10:29
1733
Bărbat din Stăuceni, condamnat la 1 an de închisoare pentru că a lovit o polițistă aflată în misiune
12.06.2026
08:28
1655
Horoscopul zilei 12.06.2026
12.06.2026
00:04
2279
Moldova își consolidează parteneriatul economic cu statele Benelux și atrage noi investiții la forumul de la Maastricht
11.06.2026
20:52
2167
Vreme mai rece și ploi în toată țara – vineri, 12 iunie 2026
11.06.2026
17:47
2146
Chișinăul pornește negocierile cu Bucureștiul pentru podul de la Ungheni și noi conexiuni rutiere spre rețeaua europeană
11.06.2026
17:47
1976
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
11.06.2026
17:44
1750
Guvernul investește 50 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli-model din Republica Moldova
11.06.2026
17:43
1734
Guvernul modernizează regulile de utilizare a drumurilor publice și aliniază infrastructura rutieră la normele europene
11.06.2026
17:21
1515
Guvernul majorează rezervele de gaze și impune stocuri obligatorii și pentru regiunea transnistreană
11.06.2026
17:04
1272
Experiența Strasbourg, model pentru modernizarea transportului public din Republica Moldova
11.06.2026
16:50
1273
Experiența Strasbourgului în transport urban modern, analizată de delegația MIDR în cadrul vizitei de lucru în Franța
11.06.2026
16:48
1225
Avertizare meteo cod portocaliu: 11.06.2026, ora 15:30 - 12.06.2026, ora 21
11.06.2026
15:22
1172
Poliția își evaluează instituția cu experți germani pentru a accelera modernizarea și alinierea la standardele europene
„Kuliokul” sau Președinția. Dodon, în fața JUDECĂTORILOR la ora când Maia Sandu l-a chemat la consultări vizavi de REFERENDUMUL pentru integrarea europeană a R. Moldova
Un nou protest anunțat de Ilan Șor în fața Procuraturii Generale: „Degrabă, va fi imposibil de reparat situația”. Acțiunea urmează să aibă loc luni, 28 noiembrie
Prima reacție a Partidului „ȘOR”, după ce poliția a DEMONTAT corturile instalate pe bulevardul Ștefan cel Mare: „Noul simbol al PAS este, de astăzi, bâta și cagula”
Un nou protest de amploare în fața Președinției. Partidul „ȘOR" afirmă că la manifestația împotriva guvernării ar participa „peste 45 de mii” de oameni
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.39
1 RON
3.84
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39


Inapoi














