Atentatul de la Istanbul trebuia să fie mult mai sângeros. Ce le-a stricat planurile teroriştilor
1924
ziuaveche.ro Cei trei atentatori sinucigaşi de pe aeroportul Ataturk plănuiau de fapt un atac mult mai grav care să facă mult mai multe victime. Planurile lor au fost însă dejucate, informează presa turcă.
Teroriştii voiau ca după intrarea în incinta aeroportului Ataturk să ia ostatici cât mai mulţi călători şi abia apoi să îşi detoneze încărcătura cu explozibil. Dacă planul le-ar fi reuşit numărul victimelor ar fi fost mult mai mare.
Planul le-a fost dat însă peste cap după ce au fost reperaţi de poliţişti ceea ce i-a determinat să lanseze atacul mai repede decât era prevăzut, informează presa din Turcia, citată de ştirileprotv.ro.
Jurnaliştii mai spun că cecenul Ahmed Ciataiev a fost identificat drept „creierul” operațiunii. El ar fi, conform anchetatorilor, liderul celulei ISIS de la Istanbul. Tot Ciataiev ar fi organizat alte doua atacuri, doar în acest an, în Turcia, unul în martie şi celalalt în ianuarie.
Poliţia turcă a arestat în ultimele două zile 24 de indivizi, suspectaţi de a fi implicaţi în activităţi teroriste, dar nu se ştie dacă Ciataiev se numără printre ei.
44 de persoane au murit şi alte 260 au fost rănite în atacul terorist de marţi seară.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
08.09.2026
12:55
08.09.2026
12:38
08.09.2026
12:30
08.09.2026
12:03
08.09.2026
12:02
08.09.2026
11:40
08.09.2026
11:36
08.09.2026
11:36
08.09.2026
11:26
08.09.2026
11:17
08.09.2026
11:07
08.09.2026
10:58
08.09.2026
10:57
08.09.2026
10:41
08.09.2026
10:39
08.09.2026
10:27
08.09.2026
10:07
08.09.2026
09:01
08.09.2026
06:35
08.09.2026
06:28
08.09.2026
02:22
08.09.2026
00:57
08.09.2026
00:12
07.09.2026
23:54
07.09.2026
23:38
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani
















