„ARMA” Uniunii Europene de care se TEME Putin
2375
ria.ru Uniunea Europeană este mai puternică decât Federația Rusă, arată ultimele date ale „Eurostal”.
Astfel, tancurilor, rachetelor și automatelor rusești, europenii contrapun salariile minime din statele membre.
Astfel, cel mai sărac om din Uniunea Europeană câștigă de două ori mai mult decât un rus. Cel mai mic salariu minim în UE este de 184 de euro, în Bulgaria, în timp ce Rusia a stabilit un salariu minim pentru anul 2014 de circa 80 de euro. Acesta este mai mic cu câțiva cenți chiar decât salariul minim din R. Moldova, unde, potrivit ultimelor date, un cetățean nu poate fi remunerat cel puțin cu 1 650 de lei, adică circa 80,6 euro.
Cele mai mari salarii minime în UE se plătesc în Luxemburg - 1 923 euro, Belgia şi Olanda - 1 502 euro.
Potrivit Oficiului European de Statistică (Eurostat), în ianuarie 2015, zece state membre ale UE avea salarii minime sub 500 de euro pe lună: Bulgaria (184 euro), România (218 euro), Lituania (300 euro), Cehia (332 euro), Ungaria (33 euro), Letonia (360 euro), Slovacia (380 euro), Estonia (390 euro), Croația (396 euro) și Polonia (410 euro), informează Agerpres.
În alte state membre, salariile minime se situează între 500 și 1 000 de euro pe lună: Portugalia (589 euro), Grecia (684 euro), Malta (720 euro), Spania (757 euro) și Slovenia (791 euro). În șapte state membre, salariile minime depășesc 1 000 de euro pe lună: Marea Britanie (1 379 euro), Franța (1 458 euro), Irlanda (1 462 euro), Germania (1 473 euro), Belgia și Olanda (ambele cu 1 502 euro) și Luxemburg (1 923 euro).
Comparativ cu 2008, salariile minime în 2015, exprimate în monedă națională, au crescut în toate statele membre ale UE care aveau salarii minime naționale, cu excepția Greciei, unde au scăzut cu 14%, și a Irlandei, unde au rămas stabile. În perioada 2008-2015, cea mai mare creștere s-a înregistrat în România (95%), Bulgaria (64%), Slovacia (58%) și Letonia (57%).
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei
















