ANUNŢ - ŞOC! Rusia loveşte DIN PLIN
5823
Statele Unite au încercat împreună cu Uniunea Europeană să provoace o „revoluţie colorată” în Ucraina şi să utilizeze ţara ca pe „un pion în jocul geopolitic” împotriva Rusiei, a acuzat joi ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov.
„În Ucraina, Statele Unite şi Uniunea Europeană (...) au încercat să poarte o nouă «revoluţie colorată», o operaţiune de schimbare a regimului, contrară Constituţiei", a declarat ministrul rus de Externe la Institutul pentru Relaţii Internaţionale din Moscova (MGIMO), citat de agenţii ruse, scrie Mediafax.
Moscova numeşte „revoluţii colorate” schimbări de putere ca „revoluţia portocalie” care a avut loc în Ucraina în 2004 sau „revoluţia trandafirului” din Georgia, în 2003, acuzând Occidentul că a provocat aceste mişcări în aceste foste republici sovietice.
„Puţini analişti serioşi se îndoiesc că nu este vorba despre destinul Ucrainei. Pur şi simplu, Ucraina a fost folosită şi este folosită în continuare ca un pion în jocul geopolitic”, a adăugat Lavrov.
„Partenerii noştri occidentali şi mai ales Statele Unite încearcă să se comporte ca nişte învingători ai Războiului Rece şi să acţioneze ca şi cum ar putea să nu ţină cont de Rusia în afacerile europene şi să facă lucruri care aduc în mod direct prejudicii intereselor Rusiei”, a declarat el.
În opinia sa, este vorba despre o continuare a „politicii de îndiguire a ţării noastre, la care, în fond, Occidentul nu a renunţat niciodată”, a spus ministrul, utilizând termnul folosit în perioada Războiului Rece.
„Este de ajuns să ne amintim propaganda isterică antirusească promovată de către Statele Unite şi Europa cu mult înaintea evenimentelor din Ucraina, voinţa de a înnegura prin toate mijloacele Jocurile Olimpice de la Soci", a continuat el.
12.03.2026
11:36
21.08.2024
09:14
07.03.2024
09:25
15.12.2023
09:59
14.12.2023
16:14
16.10.2023
09:34
12.10.2023
12:37
06.10.2023
15:59
28.04.2023
10:38
09.12.2022
10:28
14.09.2026
11:13
14.09.2026
11:12
14.09.2026
10:50
14.09.2026
10:36
14.09.2026
10:31
14.09.2026
10:30
14.09.2026
10:16
14.09.2026
09:59
14.09.2026
09:53
14.09.2026
09:51
14.09.2026
09:49
14.09.2026
09:42
14.09.2026
09:39
14.09.2026
09:17
14.09.2026
08:08
14.09.2026
07:09
14.09.2026
06:37
14.09.2026
01:52
14.09.2026
00:58
13.09.2026
23:50
13.09.2026
23:48
13.09.2026
23:27
13.09.2026
22:54
13.09.2026
20:55
13.09.2026
20:18
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu


















