Stiri

ANIVERSARE // Realizările ONU la 70 de ani de la fondare

Știri 27.06.2015 11:24 Vizualizări1702
ANIVERSARE // Realizările ONU la 70 de ani de la fondare rador.ro

Organizația Națiunilor Unite (ONU) împlinește 70 de ani de la fondare și, cu această ocazie, evidențiază realizările multiple, de durată în promovarea păcii și securității, dezvoltării durabile și protejării drepturilor omului.

În fiecare zi, Națiunile Unite fac o diferenţă pozitivă pentru milioane de oameni: vaccinarea copiilor; distribuirea de ajutoare alimentare; adăpostirea refugiaților; menținerea păcii; protecția mediului; caută soluționarea pașnică a disputelor și sprijină alegerilor democratice, egalitatea de gen, drepturile omului și statul de drept.

„Provocările timpurilor noastre depăşesc granițele și necesită soluții complexe, la care se poate ajunge prin negociere și prin compromis. Tema acestui an aniversar – „ONU puternic pentru o lume mai bună” surprinde importanța multilateralismului și rolului esențial al Organizației Națiunilor Unite. Numai atunci când lucrăm împreună, putem învinge amenințările comune și putem valorifica oportunitățile; numai la Națiunile Unite toate țările - mari și mici, bogate și sărace - și toți oamenii, îşi fac auzite vocile. În lumea noastră care se schimbă rapid, Organizația Națiunilor Unite rămâne instrumentul neprețuit al omenirii pentru progresul comun. Să profităm de această aniversare pentru a reflecta asupra lecțiilor învăţate timp de șapte decenii, și să reafirmăm angajamentul nostru de a servi popoarele și de a construi o viață prosperă, sigură şi demnă pentru fiecare”, se arată în mesajul aniversar al ONU.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.05 1 USD 17.25 1 RON 3.82 1 RUB 0.21 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri