VIDEO // Ai maşină cu cutie de viteze MANUALĂ? Iată cinci greşeli care îţi pun maşina pe BUTUCI
6834
Cu toţii ştim că maşinile care au cutie manuală de viteze sunt mai avantajoase. Oferă un consum redus de combustibil, pretul de achiziţie al maşinii este mai mic, toate maşinile fiind echipate standard cu cutie manuală, ceea ce înseamnă că nu trebuie să plăteşti în plus pentru această dotare, iar costurile de întreţinere ale acesteia sunt mai mici. Dacă ai deja o maşină cu transmise manuală, ceea ce este foarte probabil deoarace acest sistem este foarte popular la noi în ţară, iată câteva sfaturi pe care site-ul Howdoesacarwork.com ni le prezintă pentru a reuşi să protejăm transmisia de eventuale avarii, şi implicit vizite la service.
1. Nu ţine mâna pe schimbător
Probabil că te-a exasperat instructorul auto în perioada în care făceai cursurile, cu atenţionarea să nu ţii mâinile pe schimbător decât atunci când e nevoie. Dacă nu ţi-a spus şi de ce ar fi bine să faci acest lucru îţi spunem noi. Practic avem un element fix reprezentat de furca schimbătorului, care se atinge de un element mobil al cutiei de viteze, reprezentat de pinion. Exercitarea unei presiuni cât de mici asupra schimbătorului duce, în timp la uzura acestor componente. Când schimbătorul este acţionat elementele componente încep să interacţioneze, iar acestea se uzează mult mai repede faţă de cazurile când sunt folosite doar când e nevoie.
2. Nu ţine maşina în viteză la semafor
Ca şi în cazul manetei schimbătorului, acţionarea inutilă a pedalei de ambreaj duce la o uzură prematură a componentelor. Este posibil ca şi în acest caz instructorii să vă fi stresat deja cu această problemă, totuşi, dacă ţii la ”sănătatea” maşinii tale ar fi bine să asculţi aceste sfaturi. Când pedala este acţionată placa de ambreaj intra în contact cu un rulment, iar această frecare duce, în timp, la uzură. La semafor, din grabă, avem tendinţa să introducem maşina în viteză cu mult timp înainte de a se pune culoatea verde, pentru a pleca mai repede. Doar că această manevră poate fi făcută foarte repede, aşă că nu e nevoie să o faci cu un minut înainte să porneşti.
3. Nu încerca să ţii maşina în rampă din ambreiaj şi acceleraţie
Nu e recomdanat ca atunci când eşti în rampă să ţii maşina din combinaţia de acceleraţie şi ambreaj, deoarece placa de presiune se va învârti cu o viteza diferită de cea a discului de ambreaj, iar acesta din urma va încerca să ajungă la acceaşi viteză cu placa, ceea ce duce la o uzură prematură. În cazul în care vreţi să faci o plecare din rampă, dar nu vrei ca maşină să alunece puţin în spate pentru că foarte aproape de ea se află alt autovehicul, vei face următoarea manevră. Trage frâna de mână, accelerează şi dăi drumul uşor la ambreaj. Când maşina va începe să vibreze poţi elibera frâna de mână, iar maşina va pleca fără să se deplaseze deloc spre spate.
4. Corelează turaţiile cu viteza
Unii şoferi tind să abordeze o rampă într-o viteză mai mare. Doar că prea multe rotaţii fără o viteză pe măsură pot afecta motorul. De exemplu dacă te afli în viteza a patra şi mergi cu 40 la oră vei suprasolicita motorul. În schimb, pentru a creşte viteza poţi schimba în a doua, astfel că există o corelaţie între viteză şi rpm.
5. Nu ţine piciorul pe ambreiaj
Unii şoferi, atunci când conduc la drum lung, au tendinţa de a-şi relaxa piciorul pe pedala de ambreaj. Acest obicei, ca şi cel cel legat de ţinutul mâinii pe schimbător, poate afecta încet, dar sigur, unele piese auto. O presiune cât de mică asupra diafragmei ambreajului duce la o uzură prematură.
28.04.2026
15:31
2
Fermierii din Edineț obțin noi facilități: compensarea accizei la motorină și credite avantajoase după discuțiile cu ministra Ludmila Catlabuga
28.04.2026
15:16
133
ULTIMĂ ORĂ // Schimb istoric de prizonieri moldoveni sub egida SUA. Doi ofițeri SIS eliberați din captivitatea rusă cu sprijinul lui Donald Trump
28.04.2026
15:11
161
Cod galben de înghețuri, 29.04.2026–30.04.2026
28.04.2026
15:01
189
Șofer beat din Ocnița, condamnat la 7 ani și jumătate de închisoare după ce și-a rănit grav pasagerul și a fugit de la locul accidentului
28.04.2026
13:06
262
Guvernul extinde rețeaua de creșe: 99 de proiecte aprobate pentru sprijinirea familiilor și părinților angajați
28.04.2026
12:36
279
Parlamentul evaluează progresele Moldovei la Capitolul 30 „Relații externe” în cursa de aderare la UE
28.04.2026
11:42
359
Republica Moldova marchează 20 de ani în Procesul de la Bologna și se pregătește să găzduiască, alături de România, Conferința Ministerială EHEA 2027
370
Poliția avertizează: escroci se dau drept bancheri și polițiști ca să vă lase fără bani
28.04.2026
11:01
527
Maia Sandu l-a numit pe Ion Mocanu consilier prezidențial pentru relațiile cu cultele religioase
28.04.2026
10:51
398
Moldova își consolidează instituțiile pentru armonizarea legislației serviciilor cu standardele UE
28.04.2026
15:16
59
ULTIMĂ ORĂ // Schimb istoric de prizonieri moldoveni sub egida SUA. Doi ofițeri SIS eliberați din captivitatea rusă cu sprijinul lui Donald Trump
28.04.2026
15:11
129
Cod galben de înghețuri, 29.04.2026–30.04.2026
28.04.2026
15:01
179
Șofer beat din Ocnița, condamnat la 7 ani și jumătate de închisoare după ce și-a rănit grav pasagerul și a fugit de la locul accidentului
28.04.2026
13:06
260
Guvernul extinde rețeaua de creșe: 99 de proiecte aprobate pentru sprijinirea familiilor și părinților angajați
28.04.2026
12:36
277
Parlamentul evaluează progresele Moldovei la Capitolul 30 „Relații externe” în cursa de aderare la UE
28.04.2026
11:42
358
Republica Moldova marchează 20 de ani în Procesul de la Bologna și se pregătește să găzduiască, alături de România, Conferința Ministerială EHEA 2027
369
Poliția avertizează: escroci se dau drept bancheri și polițiști ca să vă lase fără bani
28.04.2026
11:01
525
Maia Sandu l-a numit pe Ion Mocanu consilier prezidențial pentru relațiile cu cultele religioase
28.04.2026
10:51
396
Moldova își consolidează instituțiile pentru armonizarea legislației serviciilor cu standardele UE
28.04.2026
10:45
477
Chişinăuiancă de 29 de ani, amendată cu 31.500 de lei pentru fals în declarații la obținerea permisului auto în Moldova și Germania
28.04.2026
09:31
402
Două decenii de Proces Bologna: Republica Moldova marchează 20 de ani de integrare în Spațiul European al Învățământului Superior și se pregătește să găzduiască Conferința Ministerială EHEA 2027
28.04.2026
08:14
389
Horoscopul zilei 28.04.2026
27.04.2026
21:45
704
Microsoft și OpenAI își rescriu parteneriatul: dispar riscurile juridice din afacerea de 50 de miliarde cu Amazon, dar alianța Azure rămâne în picioare
27.04.2026
21:17
681
David Silver, fost star DeepMind, strânge 1,1 miliarde de dolari pentru un „superlearner” AI care învață fără date umane
27.04.2026
21:12
691
Mâine, 28 aprilie 2026, mai cald și cu cer tot mai acoperit în toată Republica Moldova
27.04.2026
20:44
759
Hackerul chinez acuzat de atacuri cibernetice împotriva SUA, extrădat și încarcerat la Houston
27.04.2026
19:53
980
ULTIMA ORĂ // Incertitudine în cel mai răsunător dosar de corupție: Cauza lui Igor Dodon, din nou la faza repartizării
27.04.2026
19:32
750
Centralele pe gaz pentru centrele de date, tot mai scumpe: costurile de construcție au urcat cu 66% în doar doi ani
27.04.2026
18:25
865
Europa își taie dependența de giganții tech americani și mizează pe „tehnologie suverană” și soluții open source
27.04.2026
17:52
922
China blochează preluarea de 2 miliarde de dolari a startup‑ului Manus de către Meta, zguduind planurile americane în cursa pentru agenți AI
27.04.2026
17:12
780
Gigantul american Itron, furnizor de infrastructură energetică, recunoaște un atac cibernetic asupra rețelei interne
27.04.2026
16:38
831
MEC a înmânat 330 de drapele liceelor din țară, de Ziua Drapelului, în Piața Marii Adunări Naționale
27.04.2026
16:35
611
OpenAI pregătește un smartphone cu agenți AI care ar putea înlocui aplicațiile clasice
27.04.2026
14:29
855
Percheziții la „Moldelectrica” într-un dosar de gestionare ilegală a deșeurilor periculoase și licitație trucată: contracte de peste 4 milioane și 4 rețineri
27.04.2026
13:31
676
Peste 77 de milioane de lei în subvenții, autorizate pentru agricultură și zootehnie în doar patru zile
Edineț: Cinci ani de închisoare pentru un bărbat care și-a răpit copilul de un an și i-a pus cuțitul la gât atunci când femeia a vrut să-l recupereze
Douăzeci și două de filme moldovenești în cadrul proiectului Filme din Moldova – online (VIDEO)
Un muncitor a căzut în groapa șantierului, la Ciocana
Intenționa să ajungă în Europa, tranzitând ilegal Republica Moldova: Un ucrainean a fost reținut de către polițiștii de frontieră
1 MDL
1 EUR
20.29
1 USD
17.27
1 RON
3.98
1 RUB
0.23
1 UAH
0.39


Inapoi














