Stiri

Agricultură în spaţiu. Solul de pe Marte şi de pe Lună este FERTIL

Știri 23.10.2019 19:59 Vizualizări2045
Agricultură în spaţiu. Solul de pe Marte şi de pe Lună este FERTIL

Un studiu recent a stabilit că culturile agricole pot creşte în solul marţian sau selenar într-un mod asemănător modului în care cresc pe Terra.

Un nou studiu desfăşurat de către cercetătorii de la Universitatea Wageningen a dovedit că solul de pe Marte şi cel de pe Lună sunt fertile, deschizând perspectiva ca potenţialii colonişti să îşi poată creşte singuri o parte sau chiar toată hrana, notează Futurism, transmite Descoperă.

Cercetătorii care au lucrat la acest proiect au folosit trei tipuri de sol pentru a stabili fertilitatea acestora: două tipuri de sol care să aibă aceleaşi propietăţi fizice şi chimice precum regolitul de pe Marte şi de pe Lună, precum şi sol de pe Pământ, acesta fiind folosit drept punct de referinţă pentru modul în care se vor comporta culturile de pe celelate două soluri.

În cadrul acestui studiu, cercetătorii au cultivat creson, salată, roşii, ridiche, secară, quinoa, spanac, arpagic, mazăre şi praz. Nouă dintre aceste culturi au crescut în mod obişnuit şi oamenii de ştiinţă au putut recolta parţile comestibile ale acestora. Singura cultură care nu a oferit randament a fost spanacul.

În ceea ce priveşte capacitatea solurilor folosite de a produce biomasă, studiul a relevat că solul terestru şi cel marţian au capacitatea de a produce cele mai ridicate niveluri de biomasă, în timp ce regolitul selenar are randamentul cel mai redus. În plus, oamenii de ştiinţă au testat seminţele de ridiche, secară şi de creson şi au observat că acestea puteau germina, ceea ce înseamnă că ar putea apărea sisteme agricole închise şi pe coloniile din afara Terrei.

„Am fost încântaţi când am văzut primele roşii crescute vreodată pe pământul de pe Marte”, au explicat oamenii de ştiinţă într-un comunicat de presă.

Acest studiu a dovedit că solul de pe Marte şi de pe Lună este îndeajuns de fertil pentru a fi folosit pentru agricultură şi, de asemenea, că filmul „Marţianul” a fost bine documentat ştiinţific. Totuşi, în ceea ce priveşte perspectiva unor culturi pe alte planete trebuie să luăm în calcul faptul că Marte sau Luna nu au atmosferă, că gravitaţia diferită ar putea avea un efect asupra modului în care cresc plantele şi că încă nu există tehnologia care să facă viabile coloniile în afara Terrei.

Studiul citat a fost publicat în Open Agriculture.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 25.09.2026 25.09.2026 13:15 427 Horoscopul zilei 25.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.21 1 USD 17.77 1 RON 3.83 1 RUB 0.21 1 UAH 0.40
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri