Aceștia vor fi MINIȘTRII PD din Guvernul Leancă 2? Diacov: „Eu așa cred”
5063
Majoritatea miniștrilor desemnați de Partidului Democrat (PD) care au ocupat funcții în Guvernul Leancă 1 își vor păstra, cel mai probabil, funcțiile și în Cabinetul de miniștri Leancă 2, dacă acesta va fi învestit săptămâna viitoare de către Parlament.
Este vorba de miniștrii Culturii, Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, Dezvoltării Regionale și Construcțiilor, Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Monica Babuc, Pavel Filip, Marcel Răducan și Vasile Botnari.
„Majoritatea absolută a miniștrilor noștri a făcut față și s-a isprăvit cu responsabilitățile care i-au revenit și merită să-și continue activitatea mai departe. Toți miniștrii din partea PD merită să rămână în funcții. Eu așa cred”, a declarat pentru Ziarul NAȚIONAL președintele de onoare al PD, Dumitru Diacov.
„Cei care au avut unele probleme, au fost unele subiecte controversate, au anunțat deja că nu vor mai continua”, a continuat Diacov cu referire la anunțurile făcute anterior de miniștrii Justiției și Afacerilor Interne.
Totuși, zice Diacov, o decizie definitivă a partidului cu privire la numele viitorilor miniștri va fi luată lunea viitoare, după o discuție și cu candidatul desemnat la funcția de premier, Iurie Leancă.
Întrebat cine ar putea prelua funcția de ministru al Economiei, după ce fostul ministru Andrian Candu a devenit spicher, Dumitru Diacov a lăsat să se înțeleagă că va fi o persoană care activează deja în această instituție.
„Avem oameni care activează în minister și, reieșind din experiența lor de aici și cea de la partid, vom avea o persoană competentă”, a precizat democratul. Acesta nu a vrut să spună dacă această persoană este Octavian Calmâc, actual viceministru al Economiei.
Totodată, Dumitru Diacov nu vede nicio problemă ca și Valentina Buliga să-și continue activitatea la Ministerul Muncii, Protecției Sociale și Familiei pe care îl conduce. „Acesta este poate cel mai dificil domeniu și doamna Buliga a făcut față”, a spus politicianul.
Deși a aderat în plină campanie la PD, actualul ministru în exercițiu al Tineretului și Sportului, Octavian Bodișteanu, fost liberal-reformator, s-ar putea să rămână fără această funcție.
„Este un ministru care a venit recent în partid. Noi îl cunoaștem puțin. O să avem discuții, dar este și dumnealui pe listă”, a spus Diacov. Acesta nu a vrut să ne confirme zvonul potrivit căruia viitorul ministru al Tineretului și Sportului ar putea deveni Victor Zubcu, actual viceministru și activist PD.
Anterior, liderul PD Marian Lupu a pronunțat numele lui Victor Osipov pentru funcția de vicepremier pentru Reintegrare.
Menționăm că, potrivit Acordului de constituire a Alianței pentru Moldova Europeană, semnat între PLDM și PD, democrații vor deține opt fotolii în viitorul Guvern, iar liberal-democrații – zece.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
24.09.2026
18:42
24.09.2026
18:17
24.09.2026
18:10
24.09.2026
17:38
24.09.2026
17:33
24.09.2026
17:31
24.09.2026
17:20
24.09.2026
17:20
24.09.2026
16:51
24.09.2026
16:40
24.09.2026
16:30
24.09.2026
16:25
24.09.2026
15:46
24.09.2026
15:45
24.09.2026
15:32
24.09.2026
15:27
24.09.2026
14:55
24.09.2026
14:37
24.09.2026
14:32
24.09.2026
14:31
24.09.2026
14:26
24.09.2026
14:24
24.09.2026
14:12
24.09.2026
14:09
24.09.2026
14:00
Dorin Recean îl desființează pe Ion Chicu, „premierul lui Dodon și Plahotniuc, care a vrut să pună pe spatele moldovenilor așa-numita datorie de miliarde a regiunii transnistrene”: „Un fals flagrant lansat pentru a submina R. Moldova”
Vocile Basarabiei CUCERESC New York-ul! Documentarul „Prigoana din Basarabia” arată publicului american tragedia uitată a romilor
Premierul Tofan îl pune la punct pe socialistul Novac, care cere reducerea accizelor la carburanți de la volanul unui Land Cruiser cu un consum de 20 de litri de motorină: „Ar fi un transfer de bani de la săraci la bogați”
Propaganda prorusă, ATAC-FULGER la adresa sprijinului acordat Chișinăului: Falsul despre sistarea finanțărilor românești, DEMONTAT
Republica Moldova, în topul mondial al țărilor cu cea mai mare pondere de teren arabil: 56,8% din suprafață


















