Absolut REVOLTĂTOR! Cum "FURĂ" parlamentarii mii de euro lunar în mod LEGAL
1653
mediafax.ro
În doi ani de mandat, unii deputaţi şi senatori s-au întrecut în iniţiative legislative, declaraţii politice şi dezbateri. În acelaşi timp însă, există şi parlamentari români despre care am putea spune, evaluându-le activitatea, că îşi încasează indemnizaţia degeaba.
În Legislativul actual, ales în decembrie 2012, s-au strecurat şi câţiva deputaţi şi senatori care nu s-au remarcat prin nimic, cu excepţia statului degeaba. Sau, altfel spus, statul le-a dat pomană, pentru că unii dintre ei au vorbit în Parlament doar atunci când şi-au depus jurământul de învestitură, nu au avut nicio iniţiativă legislativă şi nici nu au interpelat miniştrii în funcţie. Primele trei locuri în top sunt ocupate de Oana Niculescu Mizil, Sebastian Ghiţă şi Ilie Năstase, se arată într-o analiză făcuta de gandul.info.
Un deputat sau un senator încasează aproape 5.000 de lei (21 000 lei moldoveneşti n.r.) numai salariul lunar. Pe lângă această sumă, ei mai primesc şi sume forfetare, adică cel puţin o indemnizaţie şi jumătate (minimum 7.500 lei 32 000 lei moldoveneşti n.r.), au cazarea asigurată (4.000 lei) şi încă 1.000 de lei pentru transport, în cazul celor care nu au maşină. În total, un parlamentar primeşte într-o lună cel puţin 17.309 lei (73 000 de lei moldoveneşti) sau 13.309 de lei, dacă are o locuinţă în Bucureşti.
Pentru aceşti bani, au muncit doar în campanie şi la jurământul de învestitură. În rest, Parlamentul nu a beneficiat de prezenţa şi activitatea lor, după cum o demonstrează cifrele afişate pe site-urile celor două Camere.
Oana Niculescu Mizil, condamnată la trei ani de închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, ocupă prima poziţie în topul parlamentarilor care au stat degeaba, iar statul le-a dat de pomană indemnizaţia. Ca activitate, deputata PSD a bifat doar cele 36 de secunde, în care şi-a depus jurământul de credinţă la învestitură.
În prezent, ea face parte din comisia de politică externă, este vicepreşedintele grupului de prietenie cu Macedonia şi secretar al grupului de prietenie cu Austria.
Continuarea AICI
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
11.11.2026
13:09
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE


















