A golit dulapul soţiei decedate şi a dat peste un telefon. Aşa a aflat că îl înşela
3589
Sursa: go4it.ro La câteva luni după ce soţia lui a murit, Sam Miller s-a apucat să îi golească dulapul din dormitorul comun. Cei doi au fost căsătoriţi timp de 15 ani. Ascuns bine sub haine, bărbatul a găsit un telefon mobil. După ce l-a deschis a descoperit că soţia lui avea o aventură cu un bărbat şi că folosea terminalul respectiv pentru a ţine legătura cu el.
Miller a găsit zeci de mesaje schimbate de cei doi şi istoricul convorbirilor, dintre care unele au durat chiar şi două ore. Toate aceste lucruri s-au întâmplat în timp ce Sam Miller, proprietarul unei afaceri, stătea până târziu la birou, iar soţia lui nu lucra.
„Nu mă lăsa niciodată să umblu prin lucrurile ei în dulap”, a scris el.
Bărbatul a povestit întâmplarea pe Imgur şi a spus că doreşte acum să afle cine este cel cu care l-a înşelat soţia. Nu doreşte să se răzbune în niciun fel, dar crede că trebuie să ştie acest lucru pentru a se linişti.
Potrivit unui studiu realizat de site-ul de aventuri extraconjugale Ashley Madison, 11% dintre cei care îşi înşală partenerii de viaţă folosesc un telefon secret, despre a cărui existenţă partenerii lor nu ştiu.
Sursa: go4it.ro
29.01.2019
07:30
25.01.2019
20:03
23.01.2019
18:30
21.01.2019
19:30
14.01.2019
20:03
14.01.2019
08:01
11.01.2019
20:01
11.01.2019
08:04
14.12.2018
15:19
10.12.2018
19:30
21.11.2018
07:30
16.11.2018
09:04
31.10.2026
07:50
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
30.10.2026
17:20
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026
















