40 de ONG-uri din R. Moldova cer DESECRETIZAREA raportului „Kroll”
1342
Peste 40 de organizații non-guvernamentale, membre ale Platformei Naționale a Forumului Societății Civile a Parteneriatului Estic din Moldova, au semnat astăzi un apel comun prin care cer să fie asigurată supremația legii în sistemul bancar.
Semnatarii apelului afirmă că și-au exprimat în repetate rânduri îngrijorarea cu privire la situația incertă a investigațiilor din sistemul bancar, în particular la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank.
„Considerăm declarațiile companiei „Kroll” ca fiind inacceptabile, neargumentate și contrare intereselor naționale. Stabilitatea sistemului bancar este o componentă-cheie în asigurarea securității Republicii Moldova, a climatului investițional, asistenței financiare străine și dezvoltării economice a țării. Încrederea publicului în sistemul bancar depinde de conformarea acestuia cerințelor legale, inclusiv celor de transparență, corectitudine și responsabilitate”, se arată în apel.
Semnatarii declarației cer publicarea versiunii integrale a raportului companiei „Kroll” privind situația la Banca de Economii, Banca Socială și Unibank, publicarea contractului încheiat între Banca Națională a Moldovei și compania „Kroll”. În caz de imposibilitate sau secret comercial, să fie publicat în partea ce ține de obligațiile părților, termenii și condițiile de executare a contractului și termenii de referință anexați.
De asemenea, reprezentanții societății civile solicită inițierea urmăririi penale pe acest caz, solicitarea unui ajutor al instituțiilor UE pentru crearea unei misiuni de investigație, formată din procurori europeni, tragerea la răspundere a persoanelor responsabile de managementul Băncii de Economii, Băncii Sociale, Unibank, precum și a instituțiilor de stat responsabile de monitorizarea pieței financiare și elaborarea și publicarea unui pachet de acțiuni pentru consolidarea sistemului bancar.
Printre semnatarii declarației se regăsesc Asociaţia pentru Democraţie Participativă ADEPT, Asociaţia Presei Independente, Asociaţia „Promo-LEX”, Centrul de Resurse Juridice din Moldova, Fundația Soros-Moldova, programul Buna Guvernare, Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale (IDIS) „Viitorul”, Transparency International Moldova.
10.11.2023
13:29
28.06.2021
11:45
09.07.2020
16:00
26.06.2020
16:19
05.06.2020
15:57
28.05.2020
19:30
27.05.2020
15:19
26.05.2020
14:00
25.05.2020
09:48
22.05.2020
16:35
20.05.2020
13:45
20.05.2020
09:28
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
11.11.2026
14:03
11.11.2026
13:26
11.11.2026
13:23
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Misiunea experților europeni s-a încheiat: Moldova aliniază sănătatea digitală la standardele UE















