Zece idei de MENIU pe care să le încerci la petrecerea de Revelion 2019
12535
sursa: google.ro Mai este foarte puțin timp până la petrecerea pentru noaptea dintre ani, când vechiul rămâne în urmă și îi face loc noului, frumosului, dorințelor și gândurilor îndeplinite, iar totul trebuie să fie minunat până la ultimul detaliu. Știm că nu este mereu ușor să organizezi o petrecere, mai ales când este vorba despre o seară atât de importantă, însă, cu puțină inspirație, suntem sigure că vei reuși să rezolvi fiecare detaliu în parte, de la ținuta pe care o vei purta până la meniul de Revelion 2019.
Se spune că noaptea dintre ani este una magică, încărcată cu foarte multă energie pozitivă, cu noi forțe, cu speranțe și cu dragoste, iar sosirea anului nou trebuie sărbătorită așa cum trebuie. Fie că alegi să petreci alături de familie sau vrei să dansezi până în zori alături de prieteni sau iubit, masa de Revelion 2019 este nelipsită din program, iar aceasta trebuie să fie perfectă.
Dacă încă nu te-ai hotărât ce rețete să pregătești, noi îți propunem câteva idei care în mod sigur te vor inspira. Astfel, poți să alegi rețete tradiționale sau internaționale, în funcție de preferințele pe care le ai sau de cât de mult îți dorești să încerci lucruri noi când vine vorba de preparate culinare.
Așadar, mai jos găsești câteva recomandări pentru masa de Revelion 2019!
Meniul 1 – gusturi rafinate
O masă elegantă și foarte rafinată poate fi creată foarte ușor. Este suficient doar să pui accentul pe câteva preparate din fructe de mare, iar pentru aperitive să alegi crochete cu prosciutto crudo.
Aperitiv: Bruschetele cu roșii tăiate mărunt și usturoi și crochetele cu prosciutto crudo se prepară foarte ușor și rapid, în mai puțin de 25 de minute. În plus, poți să le pregătești cu o zi înainte de petrecere.
Băuturi: Alege o băutură rafinată, spumantă, cum ar fi un vin de calitate sau o șampanie sofisticată.
Fel principal: Homarul este o alegere foarte inspirată pentru completarea meniului de Revelion 2019. Servește-l cu sparanghel și puțină coajă rasă de lămâie.
Garnitură: Bucură-te de aroma unică a brânzei Provolone, care se combină perfect cu homarul. Poți să o servești tot cu sparanghel.
Desert: Un cheesecake cu fructe de pădure va completa cu succes acest meniu elegant și rafinat în noaptea dintre ani.
Meniul 2 – gusturi tradiționale
Dacă pentru masa de Revelion 2019 îți dorești preparate tradiționale, atunci poți să optezi pentru o supă de legume, diferite cocktailuri, mușchi de vită sau piept de curcan preparat la cuptor cu glazură de miere, iar la desert poți să optezi pentru tradiționala plăcintă de mere.
Aperitiv: O supă de legume este o alegere inspirată și foarte ușor de preparat în același timp. Poți să folosești dovleac, morcov și câteva felii subțiri de ceapă, iar astfel vei obține o cremă delicioasă, perfectă pentru a fi servită în noaptea dintre ani.
Băuturi: Alege cocktailuri preparate cu atenție în locul băuturilor clasice și astfel te vei bucura de o cină aparte. De exemplu, un cocktail Campari orange, servit cu zahăr pe marginea paharului și o felie de portocală ca decor, îi va încânta pe toți cei de la masă.
Fel principal: O friptură de vită preparată cu atenție la cuptor sau un piept de curcan cu glazură de miere sunt doar două dintre preparatele ce pot fi îndrăgite de prieteni și familie.
Garnitură: O budincă din piure de cartofi și brânză va acompania perfect preparatul principal din carne.
Desert: Pe cât de simplă, pe atât de gustoasă! Plăcinta de mere este un desert preferat de foarte multe persoane, așa că în mod sigur nu vei da greș cu el.
Meniul 3 – rețete ușor de preparat
Îți dorești un meniu bogat pentru masa de Revelion, însă nu dispui de foarte mult timp și nici nu te pasionează să încerci rețete sofisticate? Alege preparate care nu necesită multe ingrediente, dar care sunt foarte gustoase.
Aperitiv: Alege legume preparate la aburi, câteva sortimente de brânză și piept de pui preparat la cuptor. Servește preparatele cu un dressing la alegere.
Băuturi: Șampania ar trebui să fie nelipsită de pe masă, însă nu uita să servești și câteva cocktailuri din fructe, în special din pere.
Fel principal: Poți obține un preparat inedit și gustos în doar câteva minute! Tot ce trebuie să faci este să combini noodles cu legume la cuptor, timp de 30 de minute. Pentru mai multă savoare, poți să folosești brânză sau mozzarella pe post de topping.
Garnitură: Un sos de maioneză combinat cu broccoli, bacon și semințe de floarea-soarelui este cu siguranță o alegere foarte inspirată pentru a însoți preparatul cald.
Desert: O prăjitură cu cremă de ciocolată este un desert pe care îl poți prepara ușor și care va fi apreciat de invitați.
Meniul 4 - Vin și brânzeturi fine
Masa de Revelion 2019 nu trebuie să cuprindă doar preparate tradiționale, motiv pentru care, dacă îți dorești un meniu aparte, rafinat, îți propunem să pregătești câteva platouri cu brânzeturi, fructe și legume alese, pe care să le servești alături de băuturile recomandate.
Aperitiv: Când vine vorba de servire și delicii culinare, un mix de brânzeturi este cu siguranță o alegere foarte gustoasă și inspirată. Poți să optezi pentru brânză cu mucegai, brânză Gouda, mozzarella sau brânză Gorgonzola.
Băuturi: Chiar dacă vinul preferat se combină perfect cu varietatea de brânzeturi, poți de această dată să optezi pentru sangria, o băutură foarte potrivită pentru meniul de Revelion. În cazul în care nu îți plac băuturile din comerț, poți să prepari singură sangria, alegând să combini fructe uscate, coniac și vin roșu. Completează băutura cu miere și scorțișoară, deoarece aceste arome oferă mai multă savoare și gust băuturii.
Fel principal: Pentru a rămâne în aceeași zonă culinară, recomandarea pentru felul principal este un fondue de brânză servit cu crutoane.
Garnitură: Adaugă preparate reci, cum ar fi pate de foie gras, măsline verzi, diferite tipuri de salam crud-uscat, cremă de fistic, fructe de pădure și câteva legume la alegere.
Desert: O cremă de ciocolată cu unt de arahide este o alegere foarte ușoară, are un conținut scăzut de calorii, însă bogat în proteine. Este un desert dulce și delicios.
Meniul 5 – gusturile copilăriei
Mesele preparate odinioară în familie pot fi în continuare o alegere inspirată. Poți să alegi diferite tarte sau plăcinte, fructe și legume pentru aperitiv sau preparate din carne pentru felul principal.
Aperitiv: Optează pentru tarte, plăcinte sau checuri cu fructe, numai bune pentru a-ți aduce aminte de preparatele gătite cu grijă de bunici sau de părinți.
Băuturi: Băuturile aromate, în special cele pe bază de fructe, vor însoți perfect aperitivele pregătite cu atenție pentru masa de Revelion.
Fel principal: O plăcintă cu carne de curcan necesită mai mult timp pentru preparare, aproximativ șase ore la foc mediu, la cuptor, însă va fi o alegere foarte gustoasă și sățioasă.
Garnitură: Deși plăcinta cu carne de curcan poate fi servită ca atare, poți să pregătești și o garnitură cu bacon, ciuperci și cașcaval la cuptor.
Desert: O prăjitură cu nucă și cremă de unt este o alegere foarte fină și inspirată.
Meniul 6 – rețete rapide
Pregătirea meniului de Revelion 2019 nu trebuie să fie o corvoadă, așa că avem pentru tine câteva idei de rețete rapide, astfel încât să îți surprinzi invitații cu cele mai gustoase feluri de mâncare.
Aperitiv: Rulourile de bacon cu smochine sunt cu siguranță o alegere foarte elegantă și gustoasă. Este un aperitiv care poate fi pregătit rapid și care se păstrează foarte bine la frigider, ceea ce înseamnă că poți pregăti această rețetă cu o zi înainte.
Băuturi: Servește limonadă cu mentă și lămâie, este foarte ușor de preparat și va completa cu succes aperitivul. În plus, această băutură se prepară în cel mult zece minute. Pentru sărbătorirea trecerii în noul an poți să pregătești o sticlă de șampanie.
Fel principal: Rulourile umplute cu verdeață de sezon și carne de porc, de vită sau de curcan, în funcție de preferințe, sunt absolut delicioase, ușor de preparat și de păstrat. Le poți pregăti cu o zi sau cu două zile înainte, deoarece poți să le ții la frigider.
Garnitură: Servește rulourile cu cremă de fistic sau cu sos de rodii, în funcție de preferințe, iar masa de Revelion va avea mai multă savoare.
Desert: O plăcintă cu mere și brânză poate fi o combinație inedită, însă delicioasă și ușor de preparat. Poți să o pregătești cu 24 de ore înainte.
Meniul 7 – cină light
În cazul în care preferi mâncăruri light pentru masa de Revelion, avem câteva recomandări care în mod sigur vor fi pe placul tău.
Aperitiv: Înlocuiește preparatele care conțin multe calorii cu tarte cu unt de arahide, miere sau magiun. Sunt perfecte pentru a începe seara într-o notă dulce, savuroasă.
Băuturi: Un café frappe va completa perfect aperitivele dulci, mai ales dacă adaugi puțin sirop de ciocolată și lichior.
Fel principal: Servește felii de toast cu avocado, sparanghel și ouă fierte.
Garnitură: Cartofii copți serviți cu pătrunjel și parmezan vor însoți cu succes feliile de toast.
Desert: Servește brioșe cu banane și fulgi de ciocolată, sunt ușor de preparat, gustoase și ușoare.
Meniul 8 – preparate inspirate din rețetele de pizza
Adori să mănânci pizza ori de câte ori ai ocazia și crezi că preparatele similare sunt potrivite pentru meniul de Revelion 2019? În cazul acesta, avem câteva propuneri inedite pentru tine!
Aperitiv: Prepară miniaperitive din blat de pizza, mozzarella și roșii. Nu necesită mult timp, sunt foarte gustoase și sățioase.
Băuturi: Combinația de gin cu apă tonică va însoți perfect miniaperitivele inspirate din rețetele de pizza. Însă poți să optezi și pentru alte băuturi, în funcție de preferințe.
Fel principal: Oricât de delicioase sunt aperitivele, este recomandat să optezi și pentru o rețetă mai sănătoasă. Astfel, îți recomandăm să optezi pentru legume preparate la cuptor. Adaugă condimente, mozzarella sau diferite verdețuri pentru a da aromă legumelor.
Garnitură: Alege pâinea unsă cu usturoi pentru a însoți legumele preparate la cuptor și astfel vei avea o masă caldă și delicioasă.
Desert: O salată de fructe este foarte ușor de preparat și cu siguranță foarte sănătoasă.
Meniul 9 – carne preparată la grătar
Dacă îți plac preparatele din carne, atunci cu siguranță ai putea să pregătești câteva rețete clasice.
Aperitiv: Crochetele cu bacon sunt o alegere foarte elegantă pentru a fi servite înainte de preparatele la grătar.
Fel principal: Pregătește cu atenție mușchiul de porc sau de vită la cuptor, iar pentru a da mâncării mai multă savoare, poți să prepari un sos cu bere sau vin. Astfel, carnea va fi bine făcută, dar suculentă în același timp.
Garnitură: Câțiva cartofi copți sau câteva legume preparate la cuptor pot însoți perfect preparatul principal din carne.
Desert: Uită că ești în sezonul rece și optează pentru un desert aparte, cum ar fi câteva cupe de înghețată.
Meniul 10 – preparate inspirate din bucătăria mexicană
Dacă îți dorești să te inspiri din bucătăria internațională, cu siguranță vei descoperi câteva rețete inedite, însă de această dată îți recomandăm bucătăria mexicană.
Aperitiv: Orice rețetă de nachos cu fasole, brânză cheddar și ardei iute va fi o alegere foarte inspirată și gustoasă pentru aperitiv.
Fel principal: Optează pentru chilli con carne și cu siguranță invitații vor fi mai mult decât încântați de meniul în stil mexican.
Garnitură: Este recomandat să servești felul principal cu tortilla.
Desert: Nu este nevoie să prepari deserturi elaborate după o masă picantă. Poți să servești un piure de fructe sau un piure de legume.
Sursa: divahair.ro
13.12.2018
08:30
4729
CINCI rezoluții de Anul Nou recomandate de medici
13.04.2017
18:01
3898
O chelneriţă DEZVĂLUIE secretul şocant din bucătăria restaurantelor. Ce pun în mâncare
27.12.2016
07:29
2979
Formula unui MENIU PERFECT pentru masa de Crăciun, care satură fără să îngraşe
03.09.2015
19:01
2218
Un meniu folosit în timpul ultimului prânz servit pe transatlanticul Titanic, scufundat în 1912, ar putea fi vândut cu zeci de mii de dolari
19.07.2015
17:01
3355
Meniu SCANDALOS într-un restaurant din Rusia: ,,Frittata Poroşenko" şi ,,friptură Obama cu ficat Merkel"
02.01.2015
16:48
2630
Ce să faci cu RESTURILE de la masa de Revelion
23.05.2014
09:05
6572
Plantele sălbatice care pot fi incluse în meniu. Planta care poate înlocui cafeaua
17.12.2025
15:00
1
Lukașenko îndeamnă Ucraina să evite provocarea Rusiei, în timp ce Zaharova întreabă cum s-a ajuns lângă „ursul adormit”
17.12.2025
14:21
143
Fosta președintă a unei filiale a partidului „Șor” condamnată la închisoare pentru finanțare ilegală de către un grup criminal organizat
17.12.2025
13:57
274
Guvernul propune modificări esențiale în Codul urbanismului pentru a facilita înregistrarea construcțiilor și eliminarea restricțiilor temporale
17.12.2025
13:57
54
Guvernul propune modificări esențiale în Codul urbanismului pentru a facilita înregistrarea construcțiilor și eliminarea restricțiilor temporale
17.12.2025
13:52
44
„Stipendium Hungaricum” deschide noi orizonturi pentru tinerii din Moldova: burse pentru specialiștii de mâine
17.12.2025
13:46
56
Banca Europeană sprijină extinderea și modernizarea drumurilor-cheie din Moldova cu 300 milioane de euro
17.12.2025
13:38
63
Guvernul optimizează distribuirea fondurilor pentru întreținerea drumurilor naționale în 2025
17.12.2025
13:24
122
Moldova și Suedia fac pași pentru un nou acord în transportul rutier de călători și mărfuri
17.12.2025
13:03
281
Foști judecători implicați în megadosarul „Laundromat” condamnați, dar scăpați de pedeapsă din cauza expirării termenului legal
17.12.2025
12:37
254
Carolina Novac prezintă la Cipru viziunea Moldovei pentru tranziția către energie cu emisii reduse până în 2030
17.12.2025
11:46
292
Guvernul finanțează dezvoltarea creșelor pentru părinți activi în muncă în cadrul noii ediții a programului național
17.12.2025
11:46
288
Moldova sprijină IMM-urile: 12 comunități de energie verde în patru țări pentru facturi mai mici și afaceri sustenabile
17.12.2025
11:38
337
Rămășițele unor drone ucrainene au provocat un incendiu la o rafinărie și au avariat rețele electrice în regiunea Krasnodar, Rusia
17.12.2025
10:22
325
Condamnare la închisoare pentru un bărbat care a atacat un polițist în timpul unei intervenții în Chișinău
17.12.2025
08:31
372
Horoscopul zilei 17.12.2025
17.12.2025
07:05
566
Companiile de apărare din Europa îndeamnă investitorii să nu intre în panică în contextul știrilor despre pacea Rusia-Ucraina
17.12.2025
01:26
740
Moscova refuză orice discuție privind teritoriile ocupate din Ucraina, în timp ce Kievul continuă dialogul cu Statele Unite pentru pace.
16.12.2025
20:45
814
Rusia revendică din nou controlul asupra orașului strategic Kupiansk, în ciuda progreselor din negocierile de pace cu Ucraina
16.12.2025
20:28
594
Vreme în schimbare pentru 17.12.2025: Temperaturile cresc și vremea rămâne calmă
16.12.2025
19:41
589
EMA aprobă un nou vaccin Moderna mNexspike pentru adolescenți și adulți împotriva COVID-19 în Europa
16.12.2025
18:25
626
Maia Sandu întărește relațiile cu Olanda și discută viitorul european al Moldovei la Haga
16.12.2025
17:56
745
Reuniune la Bender: Experți în problematice economice și statistice discută integrarea cu standardele europene și armonizarea legislației pe ambele maluri ale Nistrului
16.12.2025
17:50
746
Decizia surprinzătoare a PSD: Partidul sprijină o moțiune simplă pe mediu alături de AUR, provocând discuții la nivelul Parlamentului European
16.12.2025
17:47
646
AIPA autorizează plăți considerabile pentru agricultori, inclusiv compensații pentru îngheț și furtuni
713
Condamnări de închisoare pentru doi inculpați implicați în spălarea a 4,4 milioane de lei de la Banca de Economii
16.12.2025
17:46
613
Ministra Agriculturii anunță măsuri temporare de susținere a fermierilor din Cahul în fața executărilor silite
781
Ministerul Agriculturii clarifică utilizarea termenilor "eco", "bio", "ecologic" și "organic" pentru produse sigure și conforme în Moldova
16.12.2025
16:29
608
Licitația pentru producători de energie regenerabilă cu capacitate mare începe oficial pe 19 decembrie 2025
Procurorul General subliniază lupta zilnică împotriva corupției și importanța implicării comunității
Guvernul introduce noi standarde de calitate pentru pâine și paste făinoase pentru a spori siguranța alimentelor în Moldova
Sprijin financiar IMPORTANT pentru familiile vulnerabile în sezonul rece 2025-2026
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.84
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














