Voronin, FĂRĂ MILĂ: Mișin i-a scris un mesaj „cu PATOS”. Ce i-a răspuns comunistul
2719
Fostul comunist Vadim Mișin i-a scris un mesaj „cu patos” liderului comuniștilor Vladimir Voronin, iar ultimul i-a „scris cu mâna lui” un răspuns în care i-a amintit de „trădarea partidului”.
Vladimir Voronin a declarat, astăzi, într-o conferință de presă, că deputatul neafiliat Mișin vorbea în scrisoarea lui despre „situația dificilă de pe eșichierul de stânga” și îl îndemna pe liderul comunist „să ne pătrundem de responsabilitate, să conștientizăm pericolul pentru țară și popor”. „Dacă flancul stâng nu se unește, apoi e hana (gata – n.r.) cu noi”, zice Voronin că i-a scris Mișin.
Liderul comuniștilor a ținut să-i răspundă personal lui Vadim Mișin. „I-am scris cu mâna mea că trebuia să se gândească la asta atunci când a rupt acest flanc stâng și când a adus daune acestei țări. Acum, vor pe spatele cuiva să intre în Parlament să-și rezolve problemele personale. Bine că au plecat toți, inclusiv Dodon”, a declarat Vladimir Voronin.
Comunistul a amintit mai multe situații din Parlament când, la problemele puse în discuție de comuniști, și Mișin, și liderul socialiștilor Igor Dodon „cu podruștele (prietene – n.r.) lui” părăseau în mod demonstrativ sala de ședințe.
Menționăm că, după ce Partidul Comuniștilor a pierdut puterea, opt deputați s-au desprins de fracțiunea comuniștilor în ultimii ani, iar alți membri marcanți au renunțat la PCRM.
În conferința de presă de azi, Vladimir Voronin a criticat actuala guvernare, a menționat că PCRM se pronunță pentru „statalitatea R. Moldova” și a îndemnat jurnaliștii „să voteze pentru PCRM”.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei


















