Stiri
Vlad Filat, cetăţean de onoare. Ce-a făcut fostul premier?
Politică
04.08.2013
10:48
3377
3377
Liderul Partidului Liberal Democrat din R. Moldova, Vlad Filat, s-a învrednicit, ieri, de titlul „Cetăţean de onoare” al satului Ţarigrad din raionul Drochia. Titlul a fost scris pe o panglică tricoloră cu care ex-premierul a făcut poze cu localnicii.
„Sunt onorat să port titlul oferit de aceşti oameni minunaţi. După construcţia apeductului, la Ţarigrad urmează să fie construit şi un centru de sănătate, iar gimnaziul va fi reparat. Sunt servicii indispensabile fiecăruia dintre cei cinci mii de oameni din localitate. Îmi doresc ca toată echipa din Partidului Liberal Democrat din Moldova, care munceşte la proiectele din Ţarigrad, să aibă la fel de multă inspiraţie şi în continuare”, a scris Filat pe o reţea de socializare.
Prin intermediul aceleiaşi reţele, ex-premierul ne informează că recent a fost şi în satul Ciutuleşti din raionul Floreşti unde a participat la deschiderea unei grădiniţe care nu a mai funcţionat de 20 de ani, dar şi în satul Şaptebani din raionul Râşcani unde a avut mai multe întâlniri, inclusiv cu un grup de mecanizatori.
„În drum spre satul Ciutuleşti, raionul Florești, ne-am oprit pentru câteva minute să admirăm frumusețea locurilor din preajmă. Avem o țară atât de frumoasă, încât sunt sigur că Moldova va fi o destinație atractivă pentru turiștii din toată lumea, imediat după ce vom duce la bun sfârșit toate proiectele de infrastructură”, a mai scris Vlad Filat pe facebook.

Stiri relevante
20.05.2024
15:14
3821
Lider PAS, despre STRATEGIA lui Dodon, Filat, Ulianovschi, Chicu, Vlah și oamenii lui Ion Ceban, cu aprobarea concubinei fugarului Platon, de a o da jos pe Maia Sandu: „Ei nu luptă cu corupția, cu Kremlinul, luptă cu propria lor țară”
02.08.2021
09:59
4256
Partidul fondat de Vlad Filat are un nou PREȘEDINTE interimar. De ce a DEMISIONAT Alexandru Bujorean
14.07.2021
10:11
3572
Sugestia unui fost PREMIER pentru primarul general Ion Ceban: Să-și rupă de la gât PIATRA cu numele Dodon. Aceasta e cea mai mare problemă a lui Ceban
13.05.2021
09:59
3005
Refuzat de PAS, Năstase NU vrea să reediteze blocul „ACUM” alături de PLDM. Politicianul vrea să atragă doar „oamenii de valoare” pe lista Platformei „DA”: „PLDM are în prezent niște primari de valoare”
17.09.2020
10:43
2773
Controversata CIRCULARĂ aprobată de CEC, contestată la Curtea de Apel Chișinău: „Aceasta este neconstituțională și ABUZIVĂ. Solicităm instanței anularea ei”
11.09.2020
11:21
2366
Filat susține că a revenit în POLITICĂ pentru a readuce PLDM-ul în Parlament și în procesul decizional al R. Moldova: „Orice om are dreptul la încă o șansă. În cazul meu, eu nu aș vedea care este bariera morală pe care trebuie s-o depășesc”
02.09.2020
10:19
6600
Igor Dodon și Renato Usatîi, COORDONAȚI de Vlad Plahotniuc. DEZVĂLUIRILE lui Vlad Filat despre rolul actualului președinte: „Nu o să uit niciodată nici comportamentul lui”
20.08.2020
15:20
3494
PLDM, despre refuzul formațiunii Maiei Sandu de a constitui un bloc electoral în perspectiva alegerilor prezidențiale și parlamentare: „Rămâne de văzut dacă aroganța și egoismul vor fi cele mai convingătoare calități”
19.08.2020
17:10
4852
Maia Sandu i-a răspuns lui Vlad Filat, care vrea un candidat al DREPTEI pentru prezidențiale și LISTĂ COMUNĂ la parlamentare: „E vremea să scăpăm de cei care se îmbogățesc ilegal... Alegătorii s-au săturat de HOȚI”
26.05.2020
13:00
7892
Un nou MESAJ de la Vlad Filat: „Luați de valul LUPTELOR interne, R. Moldova riscă să se sectizeze, să fie absolut decuplată de reașezările care au loc în jurul nostru. Un stat unde țâfna și rânza înlocuiesc mintea”

Top stiri
20.03.2026
07:51
233
Horoscopul zilei 20.03.2026
19.03.2026
22:01
504
Traficul online generat de boți AI va depăși traficul uman până în 2027, avertizează șeful Cloudflare
19.03.2026
21:04
525
Meta mizează pe inteligența artificială pentru moderarea conținutului și renunță treptat la firmele externe
19.03.2026
20:41
537
Moldova se încălzește: vreme mai blândă vineri, 20 martie 2026
19.03.2026
19:36
555
Google introduce setarea „advanced flow” pentru sideloading de aplicații Android cu protecție suplimentară împotriva scam-urilor
19.03.2026
18:58
580
Insulele Orkney, izolate de internet după avarierea cablului submarin; se așteaptă navă specializată pentru reparații
19.03.2026
18:49
548
Facebook vânează influencerii de pe TikTok și YouTube cu oferte de până la 3.000 de dolari pe lună
19.03.2026
17:39
622
FBI închide site-urile grupării de hackeri pro-iraniene Handala după atacul devastator asupra companiei Stryker
19.03.2026
17:38
536
UNICEF extinde la nivel național programul „100 de povești citite”: 30.000 de cărți noi ajung în 1.200 de grădinițe pentru a încuraja lectura timpurie
19.03.2026
17:31
585
SUA cer companiilor să își blindeze sistemele Microsoft Intune după atacul în care hackeri au șters zeci de mii de dispozitive Stryker
19.03.2026
16:55
636
Anori, noul spin‑off X de la Alphabet, vrea să revoluționeze birocrația autorizațiilor de construcție și atrage 26 de milioane de dolari de la giganți imobiliari
19.03.2026
16:28
558
Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în vizită la Fălești: proiecte de eficiență energetică și susținerea meșteșugurilor tradiționale
19.03.2026
15:58
606
Autoritățile americane de siguranță auto extind ancheta asupra software-ului Tesla Full Self-Driving în condiții de vizibilitate redusă
19.03.2026
15:25
628
Chișinăul cere acces liber pentru jurnaliști în Zona de Securitate și anunță zboruri de aerofotografiere pentru actualizarea hărților naționale
19.03.2026
14:55
632
Uber se asociază cu Rivian pentru mii de robotaxiuri R2 autonome, într-un acord de până la 1,25 miliarde de dolari
19.03.2026
14:51
642
Șeful organizației teritoriale Hîncești a Partidului „Şor”, trimis în judecată pentru complicitate la finanțarea ilegală a formațiunii din fonduri ale unui grup criminal organizat
19.03.2026
14:46
703
Conferință la Comrat despre memoria istorică și războiul pentru apărarea independenței Republicii Moldova
19.03.2026
14:36
567
4Chan ironizează amenda de 520.000 £ aplicată de Ofcom pentru încălcarea legii britanice a siguranței online
19.03.2026
14:21
608
Vicepremierul Osmochescu, în vizită strategică la Washington: noi proiecte economice, energetice și digitale cu Statele Unite pentru Republica Moldova
19.03.2026
14:10
675
Maia Sandu discută la Chișinău cu ministra italiană Marina Calderone despre cooperarea socială și sprijinul Italiei pentru parcursul european al Moldovei
19.03.2026
12:40
660
Maia Sandu, la Chișinău, despre Carta Socială Europeană: drepturile sociale, scut împotriva tentativelor de subminare a democrației în Moldova și în Europa
19.03.2026
12:24
607
Poliția își întărește pregătirea anticorupție și pe linia investigațiilor financiare
19.03.2026
11:39
628
Politician local din York, vizat de deepfake-uri AI și sfătuit de poliție să își întărească securitatea acasă
19.03.2026
11:34
678
Dan Perciun avertizează la conferința privind drepturile sociale: situația demografică, principala amenințare la securitatea Republicii Moldova
19.03.2026
11:22
613
Ziua Faptelor Bune 2026: Ministerul Educației și Cercetării cheamă elevii și tinerii la voluntariat în întreaga țară

Actualitate
Parteneri
Știri
PROGRAM // Începe Reuniunea Teatrelor Naționale Românești: „La Chișinău vor veni TOATE Teatrele Naționale din Republica Moldova și România!”
VIDEO // Un nou atac armat în Sydney. Patru persoane au fost înjunghiate într-o biserică, în timpul slujbei. Momentul, transmis LIVE
Ce se întâmplă dacă înghiți sâmburii de măsline? Nici nu-ţi imaginezi
Marina Tauber oferă DETALII despre mitingul de duminică. Deputata infirmă că s-ar pregăti destabilizări: „Va fi o acțiune pașnică. Protestele, mitingurile sunt acțiuni democratice”
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.53
1 RON
3.95
1 RUB
0.20
1 UAH
0.40
Sondaj
Prietenii noștri

Inapoi