VIDEO Trei MORŢI şi 20 răniţi, inclusiv DOI ROMÂNI, în atacul terorist de la Londra. Autorul atacului, ÎMPUŞCAT MORTAL, după ce a intrat cu maşina într-un grup de oameni
9844
O explozie şi focuri de armă au fost semnalate, miercuri după-amiază, în apropierea Parlamentului Marii Britanii, clădirea Legislativului britanic fiind închisă, relatează Sky News. UPDATE: Trei persoane şi-au pierdut viaţa, iar alte 20 sunt rănite, printre care se numără şi doi români, în urma atacului terorist. Autorul atacului de lângă Parlamentul britanic a fost împuşcat mortal.
UPDATE 20:35 Doi cetăţeni români au fost răniţi în atacul terorist produs miercuri după-amiază în apropierea Parlamentului Marii Britanii, anunţă Ministerul român al Afacerilor Externe.
"Ministerul Afacerilor Externe exprimă profundul regret şi condoleanţe pentru pierderea de vieţi omeneşti în urma atacului care a avut loc astăzi, 22 martie, la Londra. În aceste momente dificile, Ministerul Afacerilor Externe exprimă întreaga solidaritate cu poporul britanic", se arată într-un comunicat al MAE remis agenţiei MEDIAFAX.
"În urma demersurilor de urgenţă întreprinse de Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi al Irlandei de Nord pe lângă autorităţile locale, cu privire la identificarea cetăţeniei victimelor, Ministerul Afacerilor Externe transmite următoarele: Din cele mai recente informaţii obţinute de la autorităţile locale, au fost identificate două persoane de cetăţenie română care au fost rănite. Acestea au fost transportate la spitalele din zonă în vederea acordării asistenţei medicale", precizează MAE.
UPDATE 20:10 Cel puţin trei persoane au murit, iar alte 20 au fost rănite în incidentele teroriste produse miercuri după-amiază în apropierea Parlamentului Marii Britanii, a anunţat Poliţia londoneză, precizând că presupusul atacator a decedat, relatează Sky News.
"Bilanţul actual este de patru morţi, unul dintre ei fiind atacatorul. Sunt şi 20 de răniţi", a declarat BJ Harrington, un reprezentant al Scotland Yard.
"Efectuăm o investigaţie amănunţită asupra incidentului petrecut astăzi în zona Westminster", a precizat Harrington.
UPDATE 20:03 Surse: Doi atacatori, implicaţi în incidentul terorist de la Londra; bilanţul: doi morţi, 13 răniţi
Doi atacatori au fost implicaţi în incidentele de tip terorist comise miercuri după-amiază în apropierea Parlamentului Marii Britanii, bilanţul fiind de doi morţi şi 13 răniţi, afirmă surse citate de publicaţia Daily Mail.
Potrivit surselor citate, poliţia consideră că doi atacatori au fost implicaţi în incident. Două persoane - un civil şi un agent de poliţie - au fost ucise în atac, iar alte 13 persoane - zece civili şi trei poliţişti - au fost rănite.
Deocamdată, Poliţia londoneză nu a anunţat niciun bilanţ al victimelor.
UPDATE 18:40 Un civil şi un poliţist au murit, iar numeroase alte persoane sunt rănite în urma atacului terorist comis miercuri în centrul Londrei, a declarat un oficial medical citat de Sky News şi de Daily Mail.
"O femeie a murit, iar alte numeroase persoane au fost rănite, unele având răni foarte grave", în urma incidentului terorist din faţa Palatului Westminster, a declarat un medic de la Spitalul Saint Thomas din Londra.
De asemenea, agentul de poliţie care fusese rănit în incident a decedat la spital.
Alte cel puţin 11 persoane au fost rănite în incident. Conform unor surse, autorul atacului terorist a fost împuşcat de poliţie. Starea acestuia nu se cunoaşte.
UPDATE 18:20 O femeie a murit şi numeroase altele sunt rănite în urma atacului terorist comis miercuri în centrul Londrei, a declarat un oficial medical citat de Sky News.
"O femeie a murit, iar alte numeroase persoane au fost rănite, unele având răni foarte grave", în urma incidentului terorist din faţa Palatului Westminster, a declarat un medic de la Spitalul Saint Thomas din Londra.
Bilanţul anterior era de cel puţin 13 răniţi - 12 civili şi un agent de poliţie.
Conform unor surse, autorul atacului terorist a fost împuşcat de poliţie. Starea acestuia nu se cunoaşte.
UPDATE 18:16 Acţiunea de evacuare a Parlamentului Marii Britanii a fost suspendată, miercuri după-amiază, în contextul în care poliţia verifică un vehicul suspect staţionat în faţa Palatului Westminster.
Parlamentul britanic urma să fie evacuat după ce accesul a fost blocat mai mult de o oră din cauza incidentului terorist.
Acţiunea de evacuare a Parlamentului a fost suspendată din cauza unui vehicul considerat suspect verificat de poliţie, relatează BBC.
UPDATE 18:00 Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, a fost informat despre atacul produs miercuri după-amiază în faţa Parlamentului Marii Britanii, anunţă Casa Albă.
"Este vorba de o ştire majoră", a comentat Donald Trump într-o conferinţă de presă.
"Vom monitoriza în continuare incidentul şi îl vom ţine la curent pe preşedinte", a declarat, la rândul său, Sean Spicer, purtătorul de cuvânt al Casei Albe.
UPDATE 17:42
Poliţia britanică a declanşat o operaţiune de amploare în centrul Londrei în urma incidentului produs la intrarea în sediul Parlamentului britanic, Poliţia metropolitană considerând atacul de tip "terorist". "Agenţi de poliţie înarmaţi sunt la faţa locului, după incidentul de la Westminster", a transmis Scotland Yard.
Potrivit informaţiilor disponibile în acest moment, un bărbat a lovit intenţionat cu maşina un grup de trecători, după care s-a lovit cu vehiculul de poarta metalică a Palatului Westminster.
A coborât din maşină şi a înjunghiat un agent de poliţie, după care a fost împuşcat mortal de forţele de ordine.
Din cauza incidentului, sediul Parlamentului britanic a fost plasat în stare de alertă, sesiunea parlamentară fiind suspendată. Premierul Theresa May a fost evacuată din Parlament.
Circulaţia metroului în centrul capitalei Marii Britanii a fost oprită temporar.
Poliţia metropolitană a îndemnat cetăţenii să evite centrul oraşului.
"Incidentul este tratat ca fiind de tip terorist până când eventual s-ar putea dovedi de altă natură", anunţă Scotland Yard.
UPDATE 17:22 Cel puţin 12 persoane au fost rănite după ce au fost lovite intenţionat cu maşina pe un pod situat în faţa Parlamentului britanic, afirmă surse citate de Sky News.
UPDATE 17:17 Un individ a fost împuşcat de forţele de ordine după ce a înjunghiat un agent de poliţie la intrarea în sediul Parlamentului Marii Britanii, a declarat David Liddington, preşedintele Camerei Comunelor, relatează Sky News.
"Un agresor a fost împuşcat în faţa Palatului Westminster de poliţie. Au fost raportate şi alte incidente", a declarat David Liddington.
Poliţia metropolitană londoneză nu a făcut deocamdată niciun anunţ.
UPDATE 17:07 Mai multe persoane au fost rănite în atacul, probabil de tip terorist, produs miercuri în faţa Parlamentului Marii Britanii, iar poliţia a împuşcat mortal cel puţin un atacator, relatează Sky News.
Potrivit informaţiilor preliminare, un bărbat a lovit cu maşina intenţionat un grup de persoane, după care a lovit poarta metalică a Palatului Westminster. A urmat un schimb de focuri cu forţele de ordine.
Martori au declarat că au observat cel puţin două cadavre în curtea Palatului Westminster.
Unele surse afirmă că un individ a încercat să atace cu un cuţit agenţii de poliţie de la intrarea în sediul Parlamentului. Nu este clar dacă unul dintre cadavre este al unui poliţist.
UPDATE 17:02 Potrivit Sky News, premierul Theresa May se afla la Parlament în momentul atacului, fiind evacuată în siguranţă.
Cel puţin două persoane au fost împuşcate, iar unii martori susţin că au văzut un individ înarmat cu un cuţit, afirmă surse citate de site-ul agenţiei Reuters.
Alte surse afirmă că o maşină a lovit un grup de persoane.
Sute de poliţişti au fost mobilizaţi la Palatul Westminster, iar, confiorm unor surse citate de cotidianul The Telegraph, poliţia a împuşcat cel puţin un suspect după comiterea unui atentat.
Mediafax.ro
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
07.09.2026
08:01
07.09.2026
06:45
07.09.2026
06:19
07.09.2026
06:02
07.09.2026
04:19
07.09.2026
02:09
07.09.2026
01:53
07.09.2026
01:02
06.09.2026
23:54
06.09.2026
23:47
06.09.2026
23:41
06.09.2026
22:58
06.09.2026
20:41
06.09.2026
20:27
06.09.2026
19:11
06.09.2026
16:14
06.09.2026
15:54
06.09.2026
15:05
06.09.2026
13:47
06.09.2026
12:48
06.09.2026
12:34
06.09.2026
10:52
06.09.2026
10:34
06.09.2026
09:46
06.09.2026
07:13
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
Horoscopul zilei 31.08.2026
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
















