VIDEO // Jirinovski consideră că apariția R. Moldova ca stat a fost o „GREȘEALĂ”. „Trebuie să vorbim de „REVENIRE”, ca în cazul Crimeii”
6326
Liderul Partidului Liberal Democrat din Rusia, Vladimir Jirinovski, care a semnat anterior un acord de colaborare cu „Partidul Nostru”, condus de Renato Usatîi, consideră că apariția R. Moldova ca stat a fost o „greșeală”. În opinia lui, nu trebuie de folosit termenul de „alipire” în cazul fostului teritoriul al Basarabiei, dar mai degrabă „reîntoarcerea” acestuia, exact ca în cazul Crimeii.
„Vă rog, să nu folosim pe viitor termenul de „alipire” în cazul Moldovei. Alipire înseamnă atunci când luăm ceva străin. Mai bine să vorbim de „revenire”, deoarece Basarabia era parte a Imperiului Rus. Noi am luat acest teritoriu în baza unui acord internațional cu Imperiul Otoman. Ar fi mai bine să recunoaștem greșeala privind apariția R. Moldova. Pentru că limba moldovenească nu se deosebește de limba română, iar ei se consideră mai degrabă români”, a spus Jirinovski săptămâna trecută în Duma Rusă.
Potrivit lui, în actele juridice ar trebui de operat cu denumirea de Basarabia și nu Moldova. „În cazul Basarabiei, noi nu am capturat nimic. De exemplu, regiunea Cernăuți noi nu o numim Moldova, deși aceasta a fost parte din marea gubernie Basarabia. Comitetul pentru CSI trebuie să folosească și termenul de „revenire” a Basarabiei, ca și în cazul Crimeii. Noi doar nu am luat Crimeea de la nimeni, Crimeea a revenit în componența Rusiei”, a conchis Jirinovski.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”


















