VIDEO // Filat și Diacov EXPLICĂ de ce nu sunt finalizate NEGOCIERILE: „Liberalii să anunțe că PLEACĂ în OPOZIȚIE”
3184
Liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, și președintele de onoare al Partidului Democrat (PD), Dumitru Diacov, regretă că negocierile dintre cele trei partide proeuropene bat pasul pe loc și, în ședința de constituire a Legislativului de astăzi, nu a fost aleasă conducerea Parlamentului și a Biroului permanent. Cei doi politicieni au lăsat să se înțeleagă că de vină ar fi liderul Partidului Liberal (PL), Mihai Ghimpu, care speculează și „cere mult, pentru ca să obțină nu știu cât”.
„Este regretabil că, în ședința de constituire a noului Parlament, nu am reușit să formăm o majoritate parlamentară și să avem alese organele de lucru ale Legislativului. Din punctul meu de vedere, e nevoie să continuăm negocierile în vederea creării unei majorități parlamentare, pentru ca să asigurăm o guvernare eficientă în următorii 4 ani. La mijlocul lunii ianuarie, trebuie să finalizăm negocierile dintre PLDM, PD și PL. Dacă va apărea situația că vom discuta și cu PCRM, atunci vom anunța public acest lucru. Vorbesc de colaborarea cu PCRM, pentru că rolul opoziției e foarte important într-un stat de drept”, a precizat Vlad Filat.
Liderul fracțiunii PLDM în Parlament a mai adăugat că negocierile decurg foarte greu pentru că PL ar insista asupra unor chestiuni. „Îmi va fi foarte greu să vă luminez vizavi de ceea ce spune domnul Ghimpu, dar procesul de negocieri presupune realizarea unui compromis. Și noi avem puncte la care ținem foarte mult: depolitizarea instituțiilor de drept, reforma constituțională etc. Dar ținem cont de faptul că avem în Parlament doar 23 de deputați, iar pentru realizarea acestor puncte e nevoie de cel puțin 51 de voturi. Astfel, avem nevoie de o comunicare deschisă și e timpul ca PLDM, PD și PL să realizeze un compromis rezonabil în vederea creării coaliției de guvernare”, a punctat Filat.
La rândul său, Dumitru Diacov a fost și mai tranșant în ceea ce privește doleanțele înaintate de PL. „Cu toții suntem de vină că negocierile nu sunt finalizate. E vorba de rezultatul alegerilor, deoarece nu am acumulat mai multe voturi. Cert este că noi trebuie să găsim limbă comună. Primordial este să avem o coaliție de guvernare, să alegem organele de conducere ale Parlamentului și viitorul Executiv. Nu trebuie acum să discutăm despre funcția de președinte al țării. Avem președinte și vom hotărî ulterior și această întrebare. Nu s-a reușit să formăm o coaliție, pentru că cineva vine cu formule foarte sofisticate. Sper că pe 12-13 ianuarie vom anunța formarea unei coaliții dintre PLDM-PD-PL”, a spus Diacov.
Diacov a declarat că-și dorește o coaliție dintre cele trei partide proeuropene, dar în același timp îl sfătuiește pe liberalul Mihai Ghimpu să dea dovadă de flexibilitate și să accepte consultări cu PCRM. „Vrem o coaliție între trei partide proeuropene, dar trebuie să demonstrăm că suntem cu toții constructivi. Nu trebuie cineva să se folosească de situația aceasta complicată și să ceară cât mai mult, pentru a obține nu știu cât. E nevoie de un sprijin mai larg. Liberalii trebuie să fie mai constructivi și să accepte discuții cu PCRM. În caz contrar, liberalii trebuie să spună că nu acceptă aceste consultări dintre PLDM-PD-PL pe de o parte și PCRM pe de altă parte și să plece în opoziție. Totuși, eu îmi doresc ca liberalii să fie constructivi și să caute soluții împreună cu noi”, a conchis Diacov.
20.05.2024
15:14
3694
Lider PAS, despre STRATEGIA lui Dodon, Filat, Ulianovschi, Chicu, Vlah și oamenii lui Ion Ceban, cu aprobarea concubinei fugarului Platon, de a o da jos pe Maia Sandu: „Ei nu luptă cu corupția, cu Kremlinul, luptă cu propria lor țară”
02.08.2021
09:59
4116
Partidul fondat de Vlad Filat are un nou PREȘEDINTE interimar. De ce a DEMISIONAT Alexandru Bujorean
14.07.2021
10:11
3456
Sugestia unui fost PREMIER pentru primarul general Ion Ceban: Să-și rupă de la gât PIATRA cu numele Dodon. Aceasta e cea mai mare problemă a lui Ceban
13.05.2021
09:59
2912
Refuzat de PAS, Năstase NU vrea să reediteze blocul „ACUM” alături de PLDM. Politicianul vrea să atragă doar „oamenii de valoare” pe lista Platformei „DA”: „PLDM are în prezent niște primari de valoare”
17.09.2020
10:43
2686
Controversata CIRCULARĂ aprobată de CEC, contestată la Curtea de Apel Chișinău: „Aceasta este neconstituțională și ABUZIVĂ. Solicităm instanței anularea ei”
11.09.2020
11:21
2270
Filat susține că a revenit în POLITICĂ pentru a readuce PLDM-ul în Parlament și în procesul decizional al R. Moldova: „Orice om are dreptul la încă o șansă. În cazul meu, eu nu aș vedea care este bariera morală pe care trebuie s-o depășesc”
02.09.2020
10:19
6461
Igor Dodon și Renato Usatîi, COORDONAȚI de Vlad Plahotniuc. DEZVĂLUIRILE lui Vlad Filat despre rolul actualului președinte: „Nu o să uit niciodată nici comportamentul lui”
20.08.2020
15:20
3397
PLDM, despre refuzul formațiunii Maiei Sandu de a constitui un bloc electoral în perspectiva alegerilor prezidențiale și parlamentare: „Rămâne de văzut dacă aroganța și egoismul vor fi cele mai convingătoare calități”
19.08.2020
17:10
4750
Maia Sandu i-a răspuns lui Vlad Filat, care vrea un candidat al DREPTEI pentru prezidențiale și LISTĂ COMUNĂ la parlamentare: „E vremea să scăpăm de cei care se îmbogățesc ilegal... Alegătorii s-au săturat de HOȚI”
26.05.2020
13:00
7740
Un nou MESAJ de la Vlad Filat: „Luați de valul LUPTELOR interne, R. Moldova riscă să se sectizeze, să fie absolut decuplată de reașezările care au loc în jurul nostru. Un stat unde țâfna și rânza înlocuiesc mintea”
20.12.2025
06:48
261
Statele Unite lansează o ofensivă intensă împotriva Statului Islamic în Siria, după moartea a trei cetățeni americani
19.12.2025
23:26
462
Ucraina și SUA intensifică negocierile pentru pace, dar problemele teritoriale rămân nerezolvate
19.12.2025
20:34
713
Vremea se răcește brusc pe 20 decembrie 2025
19.12.2025
19:56
534
Ministerul Educației inovează educația timpurie cu noul Cadrul de Referință până în 2025 în Republica Moldova
19.12.2025
19:18
557
Pomul de Crăciun inaugurat la Președinție de Maia Sandu și copiii angajaților: programul vizitelor
19.12.2025
18:49
523
Investițiile impulsionează relansarea economică a Republicii Moldova în 2025
19.12.2025
18:42
600
Putin susține că Ucraina și aliații săi trebuie să ia inițiativa pentru pace; Avertizează asupra consecințelor dacă Rusia nu este respectată în negocieri.
19.12.2025
17:21
879
Tensiuni la Varșovia: Polonia își exprimă nemulțumirea față de Ucraina, Zelenski răspunde cu avertisment despre Rusia
19.12.2025
16:41
620
Ministerul Educației distribuie 23 de microbuze școlare pentru acces îmbunătățit la educație în diverse raioane
19.12.2025
16:34
521
Cod Galben de Ceață: 19.12.2025 - 20.12.2025
19.12.2025
16:25
579
Producția de lapte din Moldova în creștere semnificativă în prima jumătate a anului 2025
19.12.2025
16:04
728
Un petrolier al "flotei fantomă" ruse, lovit de drone ucrainene în Marea Mediterană, într-o operațiune specială uimitoare a SBU
19.12.2025
14:55
659
BERD investește 150 de milioane de euro în modernizarea drumurilor din Moldova, facilitând legătura cu Uniunea Europeană
19.12.2025
14:06
603
România devine primul membru asociat al Comitetului de Asistență pentru Dezvoltare al OCDE, marcând o evoluție semnificativă în oferirea de sprijin internațional
19.12.2025
13:58
637
Maia Sandu și Președinta BERD, Odile Renaud-Basso, discuții esențiale despre viitorul economic al Republicii Moldova și integrarea europeană
19.12.2025
13:55
625
Vești BUNE pentru șeferii din R. Moldova: Motorina coboară sub pragul de 19 lei/litru, iar benzina tot mai aproape de un nou MINIM în ultimii trei ani
19.12.2025
13:51
799
Putin anunță dorința de a încheia pașnic conflictul din Ucraina, dar acuză Kievul de lipsa deschiderii la dialog
19.12.2025
13:22
702
Kremlinul consideră decizia UE de a nu folosi activele ruseşti pentru Ucraina drept un triumf al rațiunii
19.12.2025
12:37
611
Macron pregătit să reia dialogul cu Putin: Nevoia unei discuții directe pentru soluționarea conflictului în Ucraina
19.12.2025
12:15
645
PERFORMANȚĂ // Vlad Musteață, distins cu titlul de Business CHAMPION la gala Business Review
19.12.2025
12:03
599
Educatori din grădinițe adoptă inovația digitală cu roboțeii KUBO pentru dezvoltarea abilităților copiilor
19.12.2025
11:42
639
Sentință de 4 ani pentru un bărbat implicat în finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa” și confiscarea a peste 1,4 milioane de lei de către stat
19.12.2025
11:00
629
Escrocherie prin schema „ruda implicată în accident”: patru membri de grup criminal, condamnați la ani grei de închisoare în Ialoveni și Hîncești
19.12.2025
10:01
689
Lansarea oficială a Pieței Intrazilnice de energie electrică în Moldova: Un pas strategic spre o economie verde
19.12.2025
08:51
682
România sprijină acordul de liber schimb UE-Mercosur, depășind rezervele inițiale după discuții cu agricultorii
19.12.2025
08:47
704
Horoscopul zilei 19.12.2025
Oligarhii vechi și noi: Cum a scăpat Vladimir Putin de cei mai influenți bancheri din Rusia și cine sunt magnații care controlează astăzi mass-media
Povestea TRAGICĂ a celor mai cunoscuți cvintupleți din lume: Cele cinci fetițe, separate de familie și expuse ca la grădina zoologică
Moartea misterioasă a geniului Eminescu sau cine a vrut să îl facă nebun?
FOTO // Drumul LUNG al unui test pentru COVID-19, rezultatele căruia sunt gata în cel puțin opt ore: Cum decurge o zi de muncă a angajaților de la laboratorul virusologic al Agenției Naționale pentru Sănătate Publică
1 MDL
1 EUR
19.80
1 USD
16.89
1 RON
3.89
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40



Inapoi














