VIDEO // Filat anunță un nou REFERENDUM și semnarea unui ACORD între PLDM, PD și PL: „Cred că mulți se așteptau să am emoții, dar așteaptă în zadar”


Liderul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, consideră că, prin reținerea rudelor sale, unii cred că dânsul va avea emoții în ceea ce face și spune, dar dă asigurări că în zadar au astfel de speranțe.
„Nu cred în coincidențe, mai ales dacă ținem cont de perioada când se întâmplă aceste lucruri. Cred că mulți se așteptau să am emoții în ceea ce fac și spun, dar așteaptă în zadar”, a declarat astăzi Vlad Filat după o nouă rundă de negocieri cu liderii Partidului Democrat și Partidului Liberal în vederea formării unei majorități parlamentare.
„Am aflat despre reținerea rudelor mele după negocierile de ieri. Am aflat din presă. Îmi este foarte greu să-mi văd rudele în situația dată, dar sunt convins că își vor demonstra nevinovăția. Nu am avut schimb de replici cu partenerii de negocieri vizavi de reținerea apropiaților. Noi muncim și avem maximă flexibilitate pentru a ajunge la un rezultat final – formarea unei majorități și învestirea unui Guvern. Nimeni nu mă poate abate de la acest obiectiv. Eu cred că, odată cu începerea activității noii coaliții de guvernare, vom reuși să facem ca în țara noastră să avem o justiție care face dreptate și nu una care reprezintă interesele pentru unii sau alții. Nu m-am implicat și nu mă voi implica în justiția din R. Moldova. Acum, prioritatea numărul unu este formarea majorității parlamentare și învestirea unui Guvern, pentru ca țara să nu se năruie. După asta vom avea timp să venim cu mai multe detalii”, a declarat liberal-democratul.
În același context, Vlad Filat a menționat că, până la finele acestei săptămâni - începutul săptămânii viitoare, va fi semnat acordul privind constituirea unei noi majorități parlamentare. „Am discutat multe subiecte astăzi. Suntem chiar pe ultima sută de metri în ceea ce privește constituirea unei majorități și semnarea unui acord în acest sens. În acord va fi prevăzut cum va funcționa majoritatea parlamentară, cum este ales președintele țării, cum funcționează ministerele etc.”, a precizat sursa citată.
Liderul PLDM a mai dezvăluit că în toamnă urmează să aibă loc un referendum național pentru modificarea Constituției în vederea schimbării mecanismului de alegere a șefului statului.
„Fie că se va propune alegerea șefului statului direct de către cetățeni, fie că se va propune reducerea numărului de voturi necesare pentru alegerea președintelui în Parlament. Președintele va fi ales în trei etape. Dacă nu se reușește cu 61 de voturi, atunci la a doua tentativă - cu 57 de voturi. Dacă nici cu 57 de voturi nu va fi ales, atunci cu majoritatea simplă de 51 de voturi. Acum este important să învestim Guvernul și să ne apucăm de treabă”, a zis politicianul.
La rândul său, liderul Partidului Democrat, Marian Lupu, a menționat că este foarte satisfăcut după runda de negocieri de astăzi. „Suntem pe calea cea bună. Semnarea acordului politic și învestirea Guvernului se va face în termenele stabilite anterior. Am discutat și despre partajarea ministerelor. Am discutat despre tot, inclusiv despre responsabilitatea în parte, dar și comună a celor trei componente. Cele trei partide au istoricul relațiilor lor, iar acum reușim să depășim unele lucruri din trecut. Zilele următoare urmează să semnăm acordul politic privind crearea unei majorități, iar ulterior va fi învestit Guvernul”, a punctat Lupu.
Liderul PD nu a vrut să comenteze declarațiile lui Vlad Filat, care a afirmat că reținerea rudelor sale nu este ceva întâmplător. „Eu nu comentez asemenea lucruri care nu sunt în zona politicului. Când nu dețin informația necesară, nu mă lansez în comentarii și judecăți”, a conchis Marian Lupu.









































































