Normandienii au înghețat estul Ucrainei

Punct de sprijin

După 14 ore de negocieri care au durat toată noaptea, quartetul normandian a revenit la masa de negocieri.

Că negocierile vor fi foarte dure era clar din start. Prea divergente erau pozițiile negociatorilor. Pe de o parte, Merkel și Hollande, cu planul lor de pace diplomatică, pe de altă parte, Poroșenko și Putin din tranșee diferite și fiecare cu dorința de obține o pace care va fi interpretată ca victorie – lucru practic imposibil. Totuși, spre dimineață s-a conturat un acord asupra minimumului de 10 puncte ale unui acord de armistițiu. Acestea includ încetarea focului, retragerea armamentului greu, formarea zonei de securitate între părțile beligerante. Un pas important și acesta.

Divergențele tot erau clare de la bun început. Statutul regiunilor separatiste - Rusia cerea autonomie cât mai largă până la federalizarea Ucrainei, Poroșenko a anunțat că nu va ceda statutul unitar al țării. Cine și când va controla hotarul dintre Ucraina și Rusia – occidentalii insistau ca acesta să fie închis imediat și controlat de o misiune internațională, rușii – doar după obținerea statutului autonom. Linia de demarcare între rebeli și armata ucraineană – conform precedentului acord de la Minsk sau conform liniei actuale a frontului. Desigur că aici s-au dat luptele cele mai grele. Și dacă ministrul rus de Externe Lavrov a răspuns presei că negocierile decurg mai bine decât super, iar președintele Poroșenko le-a caracterizat laconic – nimic bun, putem să ne imaginăm acest război al nervilor.

Totuși, spre dimineață a apărut primul rezultat. După ce planul de pace (sau cel puțin armistițiu) a fost convenit de cei patru lideri, acesta a fost transmis de Surkov (marele sforar și arhitect al politicii rusești în țările ex-URSS) în clădirea vecină, unde trebuia semnat de grupul de contact, inclusiv de separatiști. Și aici – surpriză (!), planul agreat și convenit de patru președinți de țară este respins de doi măscărici – lideri ai așa-ziselor republici separatiste. Mișcare evidentă și asta. Un as din mâneca lui Putin – ca să vezi (!), rușii n-au nimic cu separatiștii, nu-i înarmează, nu-i controlează și drept consecință – nu-i pot influența!? Vă vine să credeți? Mie nu.

Dar iată că cei patru președinți se conformează și revin la masa de negocieri. Nu știm exact cu ce se vor termina acestea, dar pe moment Putin probabil crede că acum poate impune celelalte puncte, inacceptabile pentru Poroșenko, dar și pentru Merkel și Holland. Prea mare e miza. Și în acest moment, probabil vine timpul să apară și cel de-al cincilea negociator. Care a fost prezent și el tot timpul, ca stafia tatălui lui Hamlet. Vorbesc de Obama, care a avut o discuție telefonică cu Putin în ajunul summitului de la Minsk. Nu știu ce exact i-a spus președintele american celui rus, dar probabil i-a sugerat că îi vine din ce în ce mai greu să riposteze în fața republicanilor (care dețin majoritatea în ambele camere) și să refuze livrarea armamentului letal armatei ucrainene. Ce va însemna asta? Că va reizbucni un război, dar deja nu unul local, ci cu implicarea directă a armamentului (implicit a consilierilor) american și a forțelor armate rusești pe de altă parte (de data asta Rusia nu va mai putea nega implicarea directă). Cu siguranță și NATO va fi nevoită să se implice, de unde e doar un pas până la catastrofă.

De aceea cred că acest scenariu nu este dorit de nimeni. Cel mai probabil, negocierile se vor încheia cu o declarație comună de încheiere a unui armistițiu. Grupul de contact va semna documentul. Important este că va înceta focul de la 15 februarie. Anunțul a fost făcut de Putin numai ce. Până la pace mai este mult. Problemele nerezolvate se vor lăsa pentru viitor. Conflictul va deveni unul înghețat. După care anume scenariu – cecen (sugerat de Putin lui Merkel încă la întâlnirea G-20 și conform căruia Ucraina trebuie să plătească regiunile separatiste) sau transnistrean (în care Rusia va trebui să suporte costurile autonomiei), urmează să vedem…