Cine a înțeles viața, nu se mai grăbește

Punct de sprijin

Data trecută, am promis să nu mai comentez (im)posibilitatea alianțelor la moldoveni și să aștept cuminte până marți când va fi învestit (sau nu) Guvernul.

Luni, aflu că trebuie să mai aștept până joi. Bine, mai aștept. Cineva pe Facebook îmi sugerează o maximă din Omar Khayam – cine a înțeles viața, nu se mai grăbește. Eu nu mă grăbesc. Ei – nici atâta. Eu – nu de aceea că am înțeles viața, dar pentru că am promis. Ei – pentru că au înțeles viața…

Ei și ce dacă stăm fără Guvern funcțional din vara trecută? Acuși trecem de februarie, vine primăvara și cât acolo a mai rămas până la vară! Nu-i nimic strașnic. Guvernul a lucrat și lucrează cumva. Iată în iulie și-a asumat răspunderea, apoi în septembrie. Poate să-și mai asume o dată, dacă va fi nevoie. Dar nu va fi. Și nici voie nu mai are. Am mai trăit și fără președinte. Ei și?

Mai aflu că azi vom vedea programul Guvernului. Componența nominală încă nu. Pentru că nu constituie subiectul discuției cu PCRM. Ei, componența nominală chiar cred că e secretă. Nici nu știi că se schimbă cu un sfert de oră înaintea votării, dacă liberalii sau democrații, sau nu mai știu cine se răzgândește cumva. La urma urmei, la ce ne ajută componența nominală, dacă se făcea publică mai demult? S-o criticăm, că nu ne place cutare sau cutare ministru? La asta suntem buni. Dar așa, au avut grijă de noi, să nu ne stresăm în zadar. Așa că joi îi vom vedea. Cu programul deja nu înțeleg de ce s-a ținut în secret. S-au dat lupte grele pentru alegerea formulării corecte - între aprofundarea sau lărgirea, între accelerarea mișcării sau mișcarea accelerată spre UE? Că doar n-o să scrie despre dezvoltarea cluster-ului industriei agroalimentare sau majorarea salariilor/pensiilor cu X% în 4 ani. Nu cred. Alegerile au trecut. Promisiunile tot.

De aceea, nu prea am așteptări mari. Indiferent de cine va fi condus Guvernul – L., G., S. sau altcineva. Indiferent de faptul ce componență nominală și ce program va avea. De ce? Văzând deja experiența colaborării proeuropenilor noștri, nu pot să cred că, de vineri (sau încă peste o lună), un Guvern va începe să facă pe bune reforme profunde. În ritm accelerat, pentru că am pierdut atâta timp și trebuie de recuperat! Pentru că am rămas restanțieri de la guvernarea precedentă. Nu cred. Nu-mi ajunge imaginație. Că guvernarea va ști exact ce are de făcut și, principalul, va putea face. În justiție, dar mai ales în economie. Pentru că vorbele frumoase despre venirea (iaca-iaca) a investitorilor vor rămâne doar vorbe. Leul se duce deja deloc încet, dar sigur de râpă, sistemul bancar e putred, BNM se face că plouă și dă vina pe ruși, buget n-avem, prețurile cresc ca pe drojdii și tot așa.

Contemplând această mișcare negrabnică a guvernării, înțeleg că n-am dreptate. Da, eu n-am, iar ei au. Situația e sub control, instituțiile funcționează, economia crește. De bunăstare, nici vorbă. Adică, ne mișcăm spre UE. Încet? Vă pare! Mișcați-vă voi mai repede! Și atunci o să vă pară că și guvernarea se mișcă mai repede, ca-n problema de fizică. Doar că în direcția opusă. Mișcarea e relativă…