Ce facem cu paradigma?
2255
Punct de sprijin
Deunăzi, am participat la un talk-show televizat. Unul dintre invitați a catalogat Guvernul nou drept unul de pompieri.
Probabil, are dreptate. Având în vedere situația în care a fost învestit. Pe fundalul crizei de pe piața valutară despre care s-a scris și comentat mult, dar și al primilor pași întreprinși, obiectivele imediate țin de stabilizarea financiară, revenirea prețurilor (care au obiceiul să nu coboare la nivelul inițial).
Urmează și alte acțiuni urgente, dar cu impact mai lung – bugetul și politica bugetar-fiscală. Acestea vor intra implicit în contradicție cu politicile monetare ale BNM. Și dacă majorarea ratei de bază a contribuit la stoparea căderii valutei naționale, aceeași rată a scumpit automat creditele cu 10% cel puțin. Ceea ce le face practic inaccesibile pentru producători. E un fel de capcană, având în vedere că prognozele creșterii PIB-ului pentru anul curent și așa erau modeste.
Eu aș zice că intrăm încet, dar sigur, și în criza economică. De ce zic de criză? Pentru că suntem o țară care importă și consumă, iar asta se vede cel mai bine din graficul dinamicii importurilor.

Din grafic observăm foarte clar cum crizele din 1998 și 2008 au condus la micșorarea importurilor – până la nivelul de 57% în 1999 și, respectiv, 67% în 2009.
Graficul de mai jos (linia albastră) ne arată că și PIB-ul a scăzut exact în 1999, cu 6,5%, și în 2009, cu 6%. Iar forma lui practic e aceeași ca și a graficului de mai sus. Ceea ce înseamnă că există o corelație foarte mare între dinamica PIB-ului și dinamica importurilor.

Tendința de scădere a importurilor este deja evidentă în 2014 și se va amplifica, cu siguranță, în acest an (pentru că remitențele vor scădea, iar produsele de import s-au scumpit). Întrebarea este până la ce nivel se va diminua importul în 2015?
Acum să trecem la balanța comercială. În anul 2014, exporturile au înregistrat o scădere de 3,7% comparativ cu 2013, ajungând la $ 2339 mil., importurile au ajuns la $ 5317 mil., în scădere cu 3,2%. Doi ani consecutiv balanța comercială este de cca minus $ 3 miliarde. Deci, importăm/consumăm cu $ 3 miliarde mai mult decât producem și exportăm. Cum e posibil? Diferența se acoperă în mare parte din remitențe. Dinamica indicatorilor se vede pe graficul de mai jos.
Este explicabil că importăm produse petroliere și gaz în valoare de cca $ 1 miliard. Celelalte $ 4 miliarde constituie toată gama de produse.
Mai interesant e ce anume exportăm? Voi specifica nu volumul total al exporturilor pe grupuri de mărfuri, ci doar acelea unde soldul e cu plus. Adică, nu multe și de toate, dar pozițiile cu sold relevant pozitiv. Iată aceste grupuri:
·Fructe și legume - $ 150,9 mil.
·Băuturi alcoolice și nealcoolice - $ 134,5 mil.
·Semințe și fructe oleaginoase -$ 133,4 mil.
·Grăsimi și uleiuri vegetale - $ 68,6 mil.
·Îmbrăcăminte și accesorii - $ 179,3 mil.
·Mobilă - $ 28,8 mil.
Punct. Dacă cineva mai crede că exportăm tutun într-o nebunie, greșește – soldul este negativ, importăm cu $ 43 mil. mai mult decât exportăm. Din fructe și legume rămân doar primele. Cine nu crede, să-și amintească ce legume moldovenești a văzut la magazin.
Am recurs la acest procedeu mai puțin ortodox sub aspect strict științific, dar foarte sugestiv, pentru a ilustra structura economiei autohtone. Desigur, avem și alte poziții de export, dar fie acolo ponderea reexportului e foarte mare, fie importăm mult mai mult.
Acum, când pompierii au stins incendiul, întrebarea este: ce facem mai departe? Reparație cosmetică – dăm cu vopsea fațada? Sau e timpul să facem o reparație capitală a economiei? Vorba unui fost ministru – trebuie să schimbăm paradigma. Și aici cuvântul-cheie nu este – vorba, ci – schimbăm.
06.08.2024
09:03
18.02.2017
16:17
19.10.2016
08:30
13.10.2016
15:50
05.10.2016
10:52
30.09.2016
08:30
23.09.2016
08:30
16.09.2016
08:01
12.09.2016
08:30
27.08.2016
13:13
17.08.2016
17:26
05.08.2016
09:22
14.09.2026
16:53
14.09.2026
16:51
14.09.2026
16:49
14.09.2026
16:39
14.09.2026
16:22
14.09.2026
15:58
14.09.2026
15:55
14.09.2026
15:52
14.09.2026
15:47
14.09.2026
15:43
14.09.2026
15:42
14.09.2026
15:25
14.09.2026
15:19
14.09.2026
14:53
14.09.2026
14:45
14.09.2026
14:41
14.09.2026
13:56
14.09.2026
13:50
14.09.2026
13:48
14.09.2026
13:23
14.09.2026
13:19
14.09.2026
13:10
14.09.2026
12:59
14.09.2026
12:36
14.09.2026
12:10
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Ex-funcționar al administrației de la Tiraspol, DESFIINȚEAZĂ retorica Kremlinului și respinge „protecția” Moscovei în stânga Nistrului: „Protecția voastră înseamnă orașe și sute de sate șterse de pe fața pământului"
















