Crește singură cinci copii
4708
Soartă // După ce a divorțat de soț, Elena a rămas de una singură să îngrijească de cinci suflețele
Costel, Maria, Natalia, Ana și Nichita. Cel mai mare are zece ani, iar cel mai mic, Nichita, a împlinit doi anișori. Zece ochișori drăgălași se iveau de după perdeaua de la ușa casei, ai căror stăpâni se rușinau să treacă pragul. Îl așteptau pe Moș Crăciun.
„De dimineață tot merg până la poartă să vadă dacă nu vine pe drum Moș Crăciun să le aducă daruri, că de.... au scris și ei scrisori pentru Moș”, zâmbește mama celor cinci copilași din satul Fârlădeni, raionul Căușeni, Elena Muntean.
Singură cu cinci copii
La cei 29 de ani împliniți, Elena are multe de povestit despre viața de familie, dar și de dat povețe. A adus pe lume cinci copilași. Și pentru că abia încăpeau în cele două cămăruțe din casă, doar una dintre care se poate încălzi iarna, dar și pentru că nevoile năvăleau familia, soțul acesteia a decis să meargă la muncă peste hotarele R. Moldova, în Federația Rusă. De atunci, viața femeii s-a schimbat considerabil.
„A venit acasă schimbat complet. Nu mai era omul cela pe care îl știam eu. În primul rând, a început să consume alcool și era violent. Ridica mâna nu doar la mine, dar și la copii. Am răbdat, dar a venit și vremea când am spus că gata... până aici am mers împreună. Am divorțat”, își amintește femeia.
Nu o dată l-a iertat. „Voiam și eu tată la copii, dar nu a fost chip. Două-trei luni era cumsecade, după care iar începea să fie violent”, adaugă Elena. Nu a speriat-o nici faptul că va trebui doar ea să-i crească pe cei cinci copii.
Șase într-o odăiță
Șase suflete au rămas să se înghesuie în doar o cămăruță dintr-o căscioară veche. Nu are cine o ajuta – mama i-a decedat, iar tatăl „are alte priorități”, ne zice femeia. Trei paturi vechi din fier, un televizor micuț, care nu funcționează, un dulăpior pentru haine și o măsuță. Este toată averea pe care o are femeia și care încape într-o odăiță.
Nu are unde munci în sat, iar singura sursă de existență în familie sunt cele două mii de lei pe care le primește lunar, ajutor social pentru toții copiii. „Sigur că nu-mi ajunge. Ce sunt în ziua de astăzi două mii de lei la cinci guri, pe a mea nu o mai pun, mănânc ce rămâne de la ei. Copiii să mi-i văd sătui și sănătoși”, oftează mama celor cinci copilași.
Pentru a face un ban în plus, aceasta muncește cu ziua prin sat, iar drept răsplată primește nu doar bani, dar și produse alimentare. „Nici oamenii nu prea au bani, și atunci, în loc de lei, îmi dau făină, ulei, cartofi, haine. Este binevenit tot, când știi că nu ai de unde lua ceva mai bun”, susține Elena.
Moș Crăciun le-a trecut, în sfârșit, pragul
Deși în fiecare an îi scriau scrisori și îl așteptau pe Moș Crăciun, așa cum îl așteaptă fiecare copil, pe picii din familia Muntean Moșul i-a cam ocolit până în acest an.
„Așteptau sărmăneii, dar discutam cu ei și le explicam că Moșul nu are bani și va veni altă dată la noi. Sunt foarte înțelegători”, ne spune femeia în timp ce una dintre copilițe, Anișoara, o cuprinde.
În acest an, rolul de Moș Crăciun pentru această familie l-a jucat Asociația Femeilor Antreprenoare din R. Moldova care a răspuns apelului Asociației Parteneriate pentru Fiecare Copil, a adunat mână de la mână și i-a adus acestei familii mai multe daruri. Cele mai importante au fost lemnele pentru a se încălzi în această iarnă, paturi pentru copilași și mamă, televizor, dar și multe alte lucruri necesare acestei familii.
„Prin acest ajutor, am evitat instituționalizarea acestor copilași. Împreună cu Asociația Femeilor Antreprenoare din R. Moldova le-am oferit acest suport ca să poată ieși din situația dificilă în care s-au pomenit pe moment. Credem că, oferind un ajutor într-o asemenea situație, este mult mai eficient decât a-i plasa undeva prin internat. Uneori, o mână de ajutor dată la timp poate schimba viața unui om. Sperăm că acest ajutor îi va permite să îngrijească mai departe copiii și să le ofere toată dragostea de care au nevoie”, ne-a spus reprezentanta Asociației Parteneriate pentru Fiecare Copil, Daniela Leahu.
29.01.2019
07:30
3670
CRIMĂ // Și-a ucis soția cu un plan diabolic
22.01.2019
19:02
3244
POVEȘTI ADEVĂRATE // Dragostea învinge tot…
14.01.2019
20:03
3207
ORIBIL // Și-a ucis soția și a dat vina pe propria fiica
11.01.2019
17:20
2894
Noah, copilul născut cu două procente din creier!
19.12.2018
20:03
4569
Am aflat că soțul meu NU este agent secret și nici NU pleacă în misiune. Are alte TREI soții și 13 copii
17.12.2018
18:05
4477
Povestea femeii care s-a PRĂBUȘIT și a RENĂSCUT din propria cenușă. Cele TREI lucruri care ne controlează viața
12.12.2018
20:02
4109
FOTO // După ce a născut șapte copii, soțul a părăsit-o. Ce s-a ales din familie
12.12.2018
18:01
3842
Căsnicia NU e despre fericire, ci despre compromis
05.12.2018
20:04
2966
Am două relații în PARALEL. Îi iubesc pe amândoi. Dar nu vreau să rămân cu niciunul
03.12.2018
16:19
2088
POVEȘTI ADEVĂRATE // Un accident de mașină a lăsat-o paralizată, dar nu a încetat să lupte. Cea mai puternică dovadă de ambiție
26.11.2018
20:03
3827
Povestea unui ACCIDENT aviatic // Cum au scăpat românii de rechini după ce s-au prăbuşit în Atlantic
26.11.2018
12:04
1823
MĂRINIMÍE// Bunicul care creste singur trei nepoțele
01.04.2026
17:43
71
Maia Sandu, apel în Parlamentul Letoniei: Moldova își apără democrația în fața Rusiei și cere sprijin pentru aderarea la UE
01.04.2026
17:02
476
VIDEO // Maia Sandu, discurs EMOȚIONANT sub semnul lui Grigore Vieru. Trei limbi, o singură emoție de la tribuna Parlamentului de la Riga
01.04.2026
16:51
290
Târgurile de Cariere aduc la aceeași masă tinerii și angajatorii din întreaga țară
01.04.2026
16:17
419
ULTIMA ORĂ // Războiul din Orientul Mijlociu, care a provocat SCUMPIREA carburanților pe piața mondială, pe cale să se ÎNCHEIE. Trump anunță că Iranul a cedat. Condiția pusă de SUA pentru a se ajunge la pace
01.04.2026
15:57
315
Secretara și soțul ei de la oficiul „Șor” Bălți, împreună cu o altă angajată a partidului, trimiși în judecată pentru finanțarea ilegală a formațiunii cu peste 12,5 milioane de lei
01.04.2026
15:42
325
Guvernul actualizează regulile fitosanitare pentru plante și produse vegetale, aliniind Republica Moldova la normele UE
01.04.2026
15:36
335
Moldova accelerează modernizarea energetică și integrarea în piața UE, în pofida atacurilor și riscurilor regionale
347
Anthropic, probleme cu Claude Code: utilizatorii își epuizează prea repede tokenurile, compania promite remedierea situației
01.04.2026
14:24
338
AIPA a acordat în martie subvenții de 166 milioane de lei pentru fermieri, ferme zootehnice și proiecte rurale
01.04.2026
13:50
334
MIDR preia modelul leton pentru modernizarea transportului public de pasageri în Republica Moldova
01.04.2026
13:49
387
Guvernul înăsprește regulile de import pentru produsele de origine animală, pentru mai multă siguranță alimentară în Republica Moldova
01.04.2026
13:27
432
Guvernul prelungește termenul de privatizare a locuințelor și interzice buteliile de gaz în blocurile locative
01.04.2026
13:25
373
MIDR analizează la Riga modele letone pentru modernizarea și organizarea transportului rutier de pasageri
01.04.2026
13:05
388
Vitalie Mîța discută cu Expertise France noi priorități pentru securitate și eficiență energetică în Republica Moldova
01.04.2026
12:45
449
Lucrări avansate pe Nistru la sistemul de irigare Crocmaz–Căplani–Tudora, care va asigura apă pentru 2500 ha de terenuri agricole
01.04.2026
12:34
427
Ex-președinte de raion, ex-primar și complici din Călărași, trimiși în judecată pentru abuz în serviciu și prejudicierea bugetului raional cu peste 288 000 de lei
01.04.2026
12:32
441
Maia Sandu, la Riga: „Europa va fi mai puternică și mai sigură cu Moldova în interiorul Uniunii Europene”
01.04.2026
12:21
418
Ministerul Energiei cere investiții urgente în rețelele electrice uzate pentru a permite integrarea energiei regenerabile și a evita noi blackout-uri
01.04.2026
12:06
509
Prima uzină de procesare a subproduselor de origine animală din Republica Moldova, gata de lansare și esențială pentru exportul pe piața UE
01.04.2026
11:54
497
Guvernul schimbă regulile pentru master: creditele se acumulează pe un an, plagiații nu mai pot fi restabiliți, iar examenele orale devin prioritate
01.04.2026
11:44
417
Vezi componența celor 12 grupe de la Cupa Mondială 2026, după ultimele meciuri de baraj
01.04.2026
11:24
589
Noi DETALII despre procurorul și polițiștii reținuți în dosarul mitei de 400 000 de dolari. Ce urmau să mușamalizeze aceștia
01.04.2026
11:20
373
Ziua Internațională a Păsărilor: investiții record și acces extins la piața UE pentru sectorul avicol din Republica Moldova
01.04.2026
11:15
323
Veste bună pentru moldovenii din Irlanda: permisele de conducere moldovenești vor pytea fi preschimbate fără examene suplimentare
01.04.2026
10:59
417
Autoritățile sunt gată să ABROGE starea de urgență în sectorul energetic. Premierul Munteanu: Nu a fost niciodată o măsură politică... Starea de urgență nu va fi menținută nici măcar o zi în plus față de cât este necesar”
„Moldovagaz” acuză compania „Nordgaz Furnizare”, care a promis găgăuzilor gaz la prețul de 10 lei, de „manipulare a pieței de gaze naturale”
FOTO // Cel mai COSTISITOR proiect de infrastructură rutieră din raionul Orhei a fost finalizat: Leagă satele Tabăra și Vatici
Fonduri facultative de pensii, în R. Moldova
Banca Națională a Moldovei a încheiat un memorandum de înțelegere cu banca centrală a Ungariei
1 MDL
1 EUR
20.28
1 USD
17.70
1 RON
3.98
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40


Inapoi














