Autoritățile sunt gată să ABROGE starea de urgență în sectorul energetic. Premierul Munteanu: Nu a fost niciodată o măsură politică... Starea de urgență nu va fi menținută nici măcar o zi în plus față de cât este necesar”
1935
Guvernul Republicii Moldova pregătește terenul pentru ridicarea stării de urgență în sectorul energetic, instituită pe 25 martie 2026. Premierul Alexandru Munteanu a anunțat astăzi că, odată cu repunerea în funcțiune a liniei Isaccea-Vulcănești, prioritatea executivului este revenirea la un regim normal de funcționare, cel mai probabil în cursul săptămânii viitoare.
Deși infrastructura critică afectată de atacurile din sudul Ucrainei a fost restabilită, șeful Cabinetului de miniștri a îndemnat la prudență și responsabilitate.
Potrivit acestuia, sistemul are nevoie de o perioadă de monitorizare înainte de a fi declarat complet stabil. „Linia Isaccea-Vulcănești grație eforturilor, lucrului în echipă, a fost repusă în funcțiune. Dar trebuie să fim corecți și mai ales responsabili: repunerea în funcțiune nu înseamnă că tot sistemul deja este din prima zi stabil și sigur. Sistemul energetic, în general, este unul complex. După lucrările de reparație urmează etapa de testare, verificare și echilibrare, e nevoie de câteva zile pentru a confirma că nu există deficiențe majore și că putem reveni la un ritm normal”, a subliniat premierul.
Alexandru Munteanu a respins speculațiile privind motivele din spatele regimului special, subliniind că acesta a oferit pârghiile necesare pentru a evita deconectările masive și cheltuielile bugetare exorbitante.
Prin mecanismele de urgență, autoritățile au putut achiziționa echipamente unice prin cooperare directă cu partenerii regionali, fără a trece prin proceduri comerciale de durată, a adăugat Alexandru Munteanu.
„Această măsură nu a fost niciodată politică, a fost una necesară, ce ne-a acordat un instrument care ne-a permis să intervenim rapid, să evităm un risc major și să menținem funcționarea sistemului nostru energetic. În perioada asta dificilă n-am recurs la cumpărarea energiei de avarie, ceea ce e foarte important pentru impactul asupra bugetului nostru”.
Premierul a solicitat deja un raport detaliat și un plan cu termene concrete pentru a asigura o tranziție sigură către normalitate. Obiectivul final este prezentarea acestor date în fața Legislativului pentru abrogarea deciziei de urgență. „Am solicitat un raport complet asupra situației la zi în sistemul energetic și un plan de acțiuni cu termeni concreți care să ne permită să revenim la regim normal. Obiectivul nostru este clar: să putem merge săptămâna viitoare în Parlament cu toate datele și să propunem abrogarea stării de urgență în condiții sigure pentru cetățeni. (...) Nu o vom menține nici măcar o zi în plus față de cât este absolut necesar”, a declarat Munteanu.
În final, oficialul a atras atenția asupra presiunilor externe, menționând că situația actuală de pe piața carburanților este una fără precedent în ultimele decenii, fapt discutat recent și cu oficialii de la București.
„Urmăriți cu siguranță ce se întâmplă pe piața carburanților. Veștile care ne vin din exterior sunt alarmante. Este o situație extraordinară care nu s-a mai văzut demult, poate de zeci de ani. Și starea de urgență, apropo, în multe țări a fost declarată pe câteva luni, în țări care sunt mai puțin vulnerabile decât suntem noi aici, în Republica Moldova”, a conchis prim-ministrul.
Starea de urgență pentru 60 de zile a fost votată de Parlament pe 25 martie 2026, ca urmare a deconectării liniei electrice Isaccea-Vulcănești pe 23 martie, cauzată de distrugerea infrastructurii energetice din Ucraina.
09.08.2026
07:47
09.08.2026
05:50
09.08.2026
04:34
09.08.2026
01:32
09.08.2026
01:17
09.08.2026
00:16
09.08.2026
00:02
09.08.2026
00:01
08.08.2026
23:02
08.08.2026
22:52
09.08.2026
07:47
09.08.2026
05:50
09.08.2026
04:34
09.08.2026
01:32
09.08.2026
01:17
09.08.2026
00:16
09.08.2026
00:02
09.08.2026
00:01
08.08.2026
23:02
08.08.2026
22:52
08.08.2026
22:51
08.08.2026
22:21
08.08.2026
21:15
08.08.2026
20:23
08.08.2026
19:35
08.08.2026
19:07
08.08.2026
17:33
08.08.2026
17:28
08.08.2026
17:22
08.08.2026
17:10
08.08.2026
16:36
08.08.2026
16:22
08.08.2026
15:41
08.08.2026
15:17
08.08.2026
15:13
Serbia promite sprijin pentru independența Ucrainei, dar evită sancțiunile împotriva Rusiei în timp ce urmărește acordul de liber schimb și drumul spre UE
Zendaya uimită pe covorul roșu de creatoarea cu hijab care concurează Hollywood-ul cu ținutele ei virale
Turcia cere un moratoriu Rusiei și Ucrainei pentru oprirea atacurilor asupra navelor comerciale din Marea Neagră
Tensiune la frontiera cu Spania: apeluri pe rețelele sociale pentru intrări masive de migranți în Ceuta și Melilla pe 15 august, Marocul își întărește securitatea
















