Veste bună pentru agricultori! Ar putea să exporte mai mult în țările arabe
1944
Autoritățile Republicii Moldova, dar și agricultorii și-au mobilizat forțele după ce Federația Rusă a impus un embargo pentru fructele și conservele moldovenenști. În prezent, principala misiune este identificarea noilor piețe de desfacere pentru producția agricolă din R. Moldova. Marfa ar putea să ajungă și în statele arabe, a anunțat ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman.
„Recent am avut discuţii cu reprezentanţii țărilor arabe, bunăoară ai Catarului, care pot fi interesaţi să cumpere mai multă producţie agricolă moldovenească şi să o distribuie în reţelele de comercializare în ţările din zona Golfului”, a spus Gherman într-un interviu acordat pentru Radio Europa Liberă.
Chiar dacă ministrul a salutat intenția Uniunii Europene de a mări cotele pentru importul fructelor moldovenești, a atenționat că agenții economici nu trebuie să se limiteze la piața de desfacere a UE „care întreprinde nişte acţiuni absolut inedite şi extraordinare pentru a arăta Republicii Moldova cine este partenerul adevărat, cine întinde o mână de ajutor în condiţiile foarte complicate şi cine, în cele din urmă, este interesat ca economia Republicii Moldova să se dezvolte şi să se consolideze”, adaugă Gherman.
În cadrul aceluiași interviu, ministrul de Externe a dezvăluit care este scopul vizitei preşedintelui belarus Aleksandr Lukaşenko la Chişinău. Potrivit Nataliei Gherman, oficialii moldoveni vor analiza împreună cu Lukașenko posibilitatea extinderii relațiilor economice dintre cele două state. „Apreciem foarte mult decizia Belarusului de a nu se alinia la politica partenerilor ruşi în ceea ce priveşte restricţiile impuse la importurile moldoveneşti, mai ales importurile agricole. Deci, Belarus, a propos, şi Kazahstan au declarat ferm că vor continua relaţia reciproc avantajoasă cu Republica Moldova în domeniul comerţului. Preşedintele Belarusului vine să confirme acest fapt şi am dori să discutăm cu dumnealui extinderea şi aprofundarea acestor relaţii, în primul rând, în domeniul economico-comercial”, a punctat Gherman.
25.11.2020
14:34
4553
Află mai mult despre agricultura ecologică
10.08.2020
12:03
5721
SCURTCIRCUIT în majoritatea PSRM-PD? Democrații vor o ședință EXTRAORDINARĂ a Parlamentului: „Politica trebuie să fie despre cei care te-au adus în Parlament”
10.08.2020
15:19
2303
Ieșirea lui Pavel Filip, TAXATĂ de către foștii colegi: „Conjuncturiștii simt furia poporului și mizează pe o nouă „curățare”, de data aceasta pe spatele PAS și PPDA. Filip a uitat că e la guvernare și deține cinci portofolii în Guvernul lui Dodon”
14.01.2019
12:50
6206
AFACEREA în agricultură care aduce profit de 8 000 de euro la hectar
07.12.2018
17:03
3344
VIDEO // „Unealta” care va revoluționa modul în care se face agricultură
02.09.2018
20:01
3507
Când au început strămoșii noștri să coacă pâine? În ce epocă? Știința oferă un răspuns surprinzător!
26.04.2018
15:40
8040
Este cea mai mare greșeală! Uite cum trebuie așezate corect legumele în grădină! Știai că niciodată nu trebuie să plantezi roșiile lângă castraveți?
31.07.2017
19:01
3313
Greşeli de grădinărit în luna august! Renunţă acum la ele
05.06.2017
17:01
3261
EXEMPLU de urmat // Un belgian cultivă cu succes în România „aurul roșu”
13.04.2017
07:30
10472
Tratamente BIO pentru cultura de roșii: Stropiri FĂRĂ chimicale contra manei sau a putregaiului cenușiu
27.03.2017
17:30
50575
Nu mai cumpăraţi niciodată AVOCADO! Învăţaţi cum să va plantaţi şi să cultivaţi propriul arbore de avocado cu fructe nelimitate !
04.06.2016
13:42
8198
IDEI // Grădina cu trandafiri, plăcere și folos
26.01.2026
21:03
96
Lapoviță și nori deasupra Republicii Moldova marți, 27 ianuarie 2026
26.01.2026
20:51
320
Peste 1.000 de oameni evacuați în Sicilia după prăbușirea unei faleze de 4 km în urma furtunii Harry
26.01.2026
19:30
336
Portavionul USS Abraham Lincoln întărește prezența militară americană în Orientul Mijlociu pe fondul tensiunilor cu Iranul
26.01.2026
18:03
377
Israelul a recuperat rămăşiţele ultimului ostatic din Gaza, marcând încheierea crizei răpirilor din enclavă
26.01.2026
17:51
456
Maia Sandu, vizită oficială la Varșovia: consolidarea parteneriatului moldo-polonez, sprijin pentru aderarea la UE și cooperare în domeniul apărării
26.01.2026
17:45
390
Cristina Pereteatcu promovează la ECOSOC 2026 digitalizarea ca pilon al modernizării și securității energetice a Republicii Moldova
26.01.2026
17:45
446
Român de 37 de ani, reținut în Austria după ce a încercat să fure un tren și a rănit o polițistă
26.01.2026
17:40
398
Până la 100 000 EUR pentru capital circulant prin IFAD VIII pentru producătorii agricoli din Moldova
26.01.2026
17:08
468
Avocată din Chișinău, condamnată la 6 ani de închisoare pentru trafic de influență în mai multe dosare penale
26.01.2026
17:00
311
Rezultatele primei ediții a Concursului „Tânărul cercetător” pentru elevii minorităților etnice din Republica Moldova
26.01.2026
16:22
405
Elevii școlilor de arte vor susține din 2026 examen de absolvire cu certificat național de competență artistică
26.01.2026
15:41
496
UE impune interdicţie totală la gazul rusesc până în 2027, în pofida opoziţiei Slovaciei şi Ungariei, care anunţă contestarea la CJUE
26.01.2026
15:21
458
Vicepremierul Osmochescu și ambasadoarea Austriei discută intensificarea cooperării economice moldo-austriece
26.01.2026
14:28
477
Comisia Europeană investighează X pentru imaginile sexuale deepfake generate de Grok AI asupra femeilor și copiilor
26.01.2026
14:12
420
IRENA confirmă: energiile regenerabile deschid tot mai multe locuri de muncă în Republica Moldova
26.01.2026
13:46
487
Maia Sandu, la Varșovia: Parteneriatul cu Polonia întărește drumul european, securitatea și reziliența Republicii Moldova
26.01.2026
13:34
547
Cele mai grele cinci funcţii de la Bruxelles: luptele nevăzute ale lui Rutte cu Trump, Pinho cu „buncărul” Ursulei, Kallas cu o şefă „dictatoare”, diplomatul lui Orbán şi „Domnul Fix It” al UE
26.01.2026
12:40
403
AIPA a acordat 680 de mii de lei plăți în avans pentru agricultori, în perioada 19–23 ianuarie 2026
26.01.2026
12:03
602
Rusia condiționează orice acord de pace de cedarea întregului Donbas de către Ucraina
26.01.2026
11:55
561
Franța înăsprește regulile: din februarie 2026, interdicții la importul mai multor produse agroalimentare cu reziduuri de pesticide neaprobate în UE
26.01.2026
10:56
560
FOTO // Proimobil organizează tururi imobiliare în București dedicate investitorilor
26.01.2026
10:40
552
Vicecampioana olimpică, Anastasia Nichita, PĂRĂSEȘTE Parlamentul R. Moldova: „Aleg să fiu mamă cu toată inima... Încă mai visez la Los Angeles 2028”
26.01.2026
09:05
601
Atac cu drone în Rusia: incendii la două întreprinderi din Krasnodar, o persoană rănită și țintirea unei rafinării de către ucraineni
26.01.2026
08:31
640
Horoscopul zilei 26.01.2026
26.01.2026
07:42
979
Avion privat Bombardier Challenger 600 se prăbușește în flăcări la decolare pe aeroportul Bangor din Maine, cu opt persoane la bord
Scenariile prin care se preluau afacerile în era lui Plahotniuc
VIDEO // Noi imagini în care Dodon se laudă lui Plahotniuc cum „striga” la Kozak
VIDEO // Noi FILMĂRI cu Dodon, Plahotniuc și Iaralov. Șeful statului povestește că merge la RAPORT la conducerea Federației Ruse: „Eu scriam notele lui Putin...”
DOC // Platon ar cere DESPĂGUBIRI de 250 de MILIOANE de dolari de la R. Moldova, prin intermediul juriștilor săi
1 MDL
1 EUR
19.97
1 USD
17.02
1 RON
3.92
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39


Inapoi














