Maia Sandu, vizită oficială la Varșovia: consolidarea parteneriatului moldo-polonez, sprijin pentru aderarea la UE și cooperare în domeniul apărării
2657
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a efectuat o vizită oficială în Republica Polonă, la invitația Președintelui Poloniei, Karol Nawrocki. Vizita a reconfirmat soliditatea parteneriatului moldo-polonez și sprijinul constant oferit de Polonia pentru parcursul european al Republicii Moldova, dar și angajamentul comun pentru consolidarea securității regionale, într-un context marcat de războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei și de intensificarea amenințărilor hibride.
În cadrul vizitei, șefa statului a avut întrevederi cu Prim-ministrul Poloniei, Donald Tusk, cu Mareșalul Senatului, Małgorzata Kidawa-Błońska, precum și cu Mareșalul Seimului, Włodzimierz Czarzasty. Discuțiile au vizat aprofundarea dialogului politic și dezvoltarea cooperării economice. A fost pus accentul și pe consolidarea sprijinului parlamentar pentru agenda europeană a Republicii Moldova.
„Polonia și Moldova împărtășesc un parteneriat de peste trei decenii, fundamentat pe încredere, solidaritate și o înțelegere comună a realităților din regiunea noastră”, a declarat Președinta Maia Sandu în cadrul conferinței de presă cu omologul său polonez. Șefa statului și-a exprimat convingerea că acest parteneriat „va continua să se consolideze – politic, economic și strategic”.
Șefa statului a evidențiat sprijinul Poloniei pentru consolidarea rezilienței Republicii Moldova. Totodată, a reafirmat angajamentul ferm al țării pentru integrarea europeană, subliniind că „aderarea la Uniunea Europeană reprezintă cea mai clară garanție de securitate, democrație și libertate pentru Republica Moldova”.
Un subiect important al discuțiilor de la Varșovia l-a constituit cooperarea în domeniul apărării. „Lucrăm la actualizarea și aprofundarea acordului bilateral de cooperare în domeniul apărării, astfel încât acesta să reflecte mediul actual de securitate și să consolideze cooperarea dintre instituțiile noastre”, a declarat Președinta Maia Sandu. Ea a menționat în acest sens combaterea amenințărilor hibride, precum și protejarea infrastructurii critice.
A fost abordată, de asemenea, cooperarea în domeniul memoriei istorice. În acest context, Președinta Maia Sandu a vizitat Muzeul Katyn, dedicat documentării masacrului de la Katyn din 1940, comis de regimul sovietic în regiunea Smolensk, unde aproximativ 22.000 de ofițeri și intelectuali polonezi au fost executați. Vizita a subliniat importanța păstrării memoriei istorice ca element esențial al rezilienței democratice. „Atunci când vorbim onest despre tragedii, construim o societate mai puternică și mai rezilientă, care știe ce are de apărat”, a menționat Președinta Maia Sandu.
Vizita oficială la Varșovia confirmă angajamentul Republicii Moldova și al Republicii Polone pentru cooperare, solidaritate și sprijin ferm pentru Ucraina. „Într-o lume marcată de presiuni și diviziuni, Polonia și Moldova aleg cooperarea”, a conchis Presedinta Maia Sandu.
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
04.10.2026
14:57
04.10.2026
13:40
04.10.2026
12:30
04.10.2026
10:43
04.10.2026
10:12
04.10.2026
10:11
04.10.2026
09:14
04.10.2026
07:50
04.10.2026
07:16
04.10.2026
06:31
03.10.2026
23:37
03.10.2026
22:45
03.10.2026
19:08
03.10.2026
18:45
03.10.2026
17:23
03.10.2026
17:16
03.10.2026
16:56
03.10.2026
15:44
03.10.2026
15:38
03.10.2026
14:12
03.10.2026
14:06
03.10.2026
14:03
03.10.2026
13:56
03.10.2026
13:49
03.10.2026
13:43
03.10.2026
13:21
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
Evenimentul anului în business! Miliardari mondiali și lideri de top vin la Chișinău pentru a transforma afacerile din Moldova
























