UE impune interdicţie totală la gazul rusesc până în 2027, în pofida opoziţiei Slovaciei şi Ungariei, care anunţă contestarea la CJUE
1178
Ţările Uniunii Europene au aprobat definitiv, luni, interzicerea importurilor de gaz rusesc până la sfârşitul anului 2027, transformând angajamentul de a rupe legăturile cu fostul lor principal furnizor într-o obligaţie cu forţă juridică, la aproape patru ani de la declanşarea invaziei ruse pe scară largă în Ucraina.
Miniştrii ţărilor UE au adoptat legea în cadrul unei reuniuni la Bruxelles, chiar dacă Slovacia şi Ungaria au votat împotrivă, iar Bulgaria s-a abţinut. Ungaria a anunţat că va contesta legea la Curtea Europeană de Justiţie (CJUE). Interdicţia a fost elaborată astfel încât să poată fi aprobată printr-o majoritate consolidată de state membre, ceea ce permite blocului european să depăşească opoziţia Budapestei şi a Bratislavei, ţări care depind încă puternic de importurile de energie din Rusia şi doresc să păstreze relaţii strânse cu Moscova.
Conform acordului, UE va opri importurile de gaze naturale lichefiate (GNL) din Rusia până la sfârşitul anului 2026, iar importurile de gaze prin conducte vor înceta până la 30 septembrie 2027. Legea prevede posibilitatea extinderii termenului limită până la 1 noiembrie 2027, cel târziu, în situaţia în care un stat membru se confruntă cu dificultăţi în umplerea depozitelor de stocare cu gaz non-rus înainte de sezonul rece.
Înainte de 2022, Rusia furniza peste 40% din gazul consumat în UE. Potrivit celor mai recente date disponibile ale UE, această pondere a scăzut la aproximativ 13% în 2025. Totuşi, unele state membre continuă să plătească Moscovei pentru petrol, pentru gaz transportat prin conducte şi pentru GNL, ceea ce intră în contradicţie cu eforturile declarate de susţinere a Ucrainei şi de limitare a finanţării economiei de război a Rusiei.
LEGEA INTERZICE NOI CONTRACTE
Luna trecută, cei mai mari cinci importatori din UE au cheltuit 1,4 miliarde de euro pentru energie rusească, în principal pentru gaz şi GNL, potrivit datelor Centrului pentru Cercetare în Domeniul Energiei şi Aerului Curat, o organizaţie non-profit. Ungaria a fost principalul cumpărător, urmată de Franţa şi Belgia.
UE a introdus în 2022 sancţiuni asupra petrolului rusesc transportat pe mare. În schimb, pentru importurile de gaz nu au fost propuse sancţiuni, deoarece acestea ar fi necesitat aprobarea unanimă a tuturor celor 27 de state membre.
Noua legislaţie europeană interzice companiilor să încheie noi contracte pentru gaz rusesc şi obligă societăţile care au deja contracte în derulare să le rezilieze, pentru a respecta interdicţia. În privinţa contractelor existente, importurile efectuate în baza contractelor pe termen scurt semnate înainte de 17 iunie 2025 vor fi interzise de la 25 aprilie 2026 pentru GNL şi de la 17 iunie 2026 pentru gazul transportat prin conducte. Contractele pe termen lung vor trebui eliminate treptat până la datele-limită stabilite.
Companiile care nu respectă interdicţia riscă sancţiuni financiare de până la 3,5% din cifra de afaceri anuală globală totală. Comisia Europeană intenţionează ca, în următoarele luni, să propună şi o legislaţie pentru eliminarea treptată a petrolului rusesc transportat prin conducte, precum şi pentru renunţarea la combustibilul nuclear rusesc.
01.10.2026
19:39
01.10.2026
19:33
01.10.2026
19:18
01.10.2026
19:10
01.10.2026
18:45
01.10.2026
18:33
01.10.2026
18:25
01.10.2026
17:53
01.10.2026
17:44
01.10.2026
17:43
01.10.2026
19:10
01.10.2026
18:45
01.10.2026
18:33
01.10.2026
18:25
01.10.2026
17:53
01.10.2026
17:44
01.10.2026
17:43
01.10.2026
16:58
01.10.2026
16:49
01.10.2026
16:48
01.10.2026
16:47
01.10.2026
16:23
01.10.2026
16:19
01.10.2026
15:24
01.10.2026
15:11
01.10.2026
15:09
01.10.2026
15:04
01.10.2026
14:27
01.10.2026
14:11
01.10.2026
14:09
01.10.2026
14:01
01.10.2026
14:00
01.10.2026
13:48
01.10.2026
13:48
01.10.2026
13:41
Imagin TULBURĂTOARE // Sfârșit tragic după un DIVORȚ dureros. Și-a anunțat moartea în direct pe rețelele de socializare și s-a împușcat în casa soției. Biletul de adio al tânărui de 30 de ani. „Cer iertare. Asta e soarta”
S.A. „Energocom” REZILIAZĂ contractul de peste 6,3 milioane de lei pe an pentru sediul legat de afaceristul Arcadie Topalo
Igor Grosu desființează planul partidelor conduse de Voronin, Dodon, Chicu, Ceban, Costiuc și Usatîi: „O alianță formată la comanda Moscovei pentru a opri parcursul european”
ULTIMA ORĂ // Sprijin financiar în prag de toamnă pentru ZECI DE MII de moldoveni. Maia Sandu a promulgat rectificarile la Legea Bugetului: Plăți unice NEIMPOZABILE de până la 4 000 de lei pentru bugetarii cu salarii sub 20 000 de lei
VIDEO // O dronă rusească s-a prăbușit și a EXPLODAT în raionul Anenii Noi, lângă satul Hârbovăț
















