Semne de boală

Contre-jour

Cred că vă aduceți aminte de personajul lui Thomas Mann din nuvela „Moarte la Veneția” care, din întâlnirile, contactele întâmplătoare cu oamenii din lagună, surprinde semnele epidemiei care se întinde peste oraș. „Evadările” noastre în lumea ruralului moldovenesc nu au nimic din fastuosul crepuscul italian, aici decadența, degradarea sunt lipsite de strălucire. Nu e totuși exagerat să spun că întâlnirile, discuțiile întâmplătoare cu oameni de la țară sunt edificatoare pentru a înțelege sărăcia și fatalismul care învăluie R. Moldova.

Cei cu care vorbesc au votat diferit la 30 noiembrie, dar în majoritatea lor pentru PLDM, PL, PDM, influențați de primari, cumpărați cu vreo „atenție”, din convingeri proromânești sau de teamă de Rusia agresoare, dar se simt la fel de umiliți și trădați. „Am ales Europa, iar aceștia își bat joc de noi. Nu pot împărți turta puterii și sunt gata să-l cheme pe Voronin, împotriva căruia au luptat în ultimii ani”. E o disperare în vocea lor și o rușine pentru faptul că sunt atât de neajutorați. Îți spun că în iarna aceasta poate s-or mai descurca, au și sărbătorit vreo lună și jumătate (că așa-i la basarabeni), dar nu știu ce vor face, din ce vor trăi când li s-o termina agoniseala din beciuri și poduri. Se bea mult, nimeni nu are vreo ocupație în sat, când se plictisesc de bătătura casei se duc la bar unde e lume mai multă, aud știri și mai întotdeauna se lasă cu vreo bătaie. În Rusia nu mai pleacă, sunt întorși îndărăt la graniță și la fel pățesc și cei care l-au votat pe Dodon – rușii nu fac nicio deosebire. Deosebirea o fac ei între ei, sătenii, pentru că știu cum au votat și chiar s-au certat pe acest subiect. Numai că acum mizeria și lipsa de speranță i-a nivelat pe toți, le-a anulat credințele ideologice și politice.

„Măcar de-am putea pleca în România, să fie mai mulți de-ai noștri acolo, care să ne cheme, să facem brigăzi, să muncim”. Constatarea de la final te face să înțelegi cât de îndepărtată e această perspectivă: podurile peste Prut, inclusiv cel de la Leova, au rămas o promisiune, micul trafic de frontieră – o iluzie, în lipsa unor proiecte economice transfrontaliere, care să creeze locuri de muncă.

***

Nu știu cât de supărați sau exasperați vor fi occidentalii care observă viața politică din R. Moldova, unde totul stagnează, se destramă și n-are cine să răspundă propunerilor, inițiativelor formulate în legătură cu noi. Occidentul și America, în special, oferă R. Moldova sume importante de bani pentru întărirea securității naționale în fața pericolului rusesc, un pericol care nu mai trebuie tradus în limbaj esopic, ci privit drept în ochi. N-am sesizat niciun răspuns din partea Chișinăului, nu s-a auzit niciun comentariu care să arate că oficialii moldoveni subscriu la această dorință a Vestului de a ne ajuta: avem un Guvern „tehnic”, de azi-pe mâine, majoritatea din Parlament e fluctuantă, incertă, nesigură, iar liderii partidelor democratice și proeuropene discută epopeic despre împărțirea funcțiilor, gândindu-se cum să-și protejeze afacerile suspecte de ochiul unei prezumtive justiții europene, așteptate și pe meleagurile noastre.

Singurul care a comentat în termeni vehemenți inițiativa americană a fost PSRM-istul Dodon – ubicuu pe rețelele de socializare, pe blog și în diverse conferințe de presă. Decizia președintelui Obama este privită ca un amestec brutal în treburile interne ale R. Moldova, ca un atentat la suveranitate, pe care socialiștii și acoliții lor nu-l vor permite. Este o altă sfidare din partea lui Dodon, care nu face niciun secret din agenda sa ticluită la Moscova.

În general, desenul activităților FSB în R. Moldova, prin oamenii săi infiltrați în politică, afaceri și media, este foarte limpede: Dodon se rățoiește la americani și nu spune un cuvânt despre armata de ocupație din Transnistria. Dodon se implică, sprijinit de ruși, în alegerile din Autonomia Găgăuză, promite o majoritate covârșitoare pro-rusă la Comrat și se fotografiază jubilator alături de favorita sa pentru acest scrutin, fosta comunistă Vlah, și de ambasadorul Rusiei la Chișinău. În paralel, fugarul Usatîi își relansează „Partidul nostru” și promite să-i bage pe toți la închisoare, în numele prieteniei cu o Rusie puternică, prosperă și pașnică. Nimeni nu are timp să demonstreze moldovenilor cât de periculoși și toxici sunt acești „salvatori ai neamului” din stânga pro-rusă. Oficialii, politicienii în care ne-am pus speranțele trăiesc într-o altă dimensiune și s-ar putea într-un târziu să fie crunt surprinși de o realitate pe care au neglijat-o.

***

Lumea discută dacă Putin suferă de o formă de autism, descoperită de niște specialiști occidentali. I se fac studii fiziognomice, descrieri ale gesturilor, ale limbajului corporal, i se inventariază glorioasa activitate care să confirme maladia. Și astfel presa actualizează „faptele pacientului”: atentatele de la Moscova (neelucidate); al doilea război din Cecenia, pornit pentru a-l face victorios pe Putin în alegerile prezidențiale de după demisia lui Elțîn; anihilarea presei independente; naufragiul submarinului „Kursk” și pasivitatea, indiferența criminală a autorităților față de salvarea marinarilor zăvorâți în mormântul lor de oțel, la fundul mării; măcelurile de la „Nord-Ost” și Beslan; odiosul asasinat al jurnalistei Ana Politkovskaia… și tot așa până hăt la războiul din Ucraina, început în 2014.

Cum poate fi caracterizat un asemenea personaj, incapabil să reacționeze la glasul rațiunii? În mai multe feluri. Eu i-aș face o lectură prin grilă literară. Putin și politica sa sunt omul dostoievskian în Europa zilelor noastre. E un personaj colectiv. Reprezintă „demonii” lui Fiodor Mihailovici – acei nihiliști abulici, siniștri, nevrotici, descreierați, puși pe coruperea și manipularea semenilor lor decăzuți, transformați în turmă, afoni la ideea de libertate și demnitate. Dar este și un fel de Dmitri Karamazov pătimaș, dezlănțuit, care poate fi milos, patetic, umil, dar și foarte violent, criminal.

Ideologii ruși din epoca Putin vehiculează ideea unei „revoluții conservatoare”, generată de valorile ortodoxiei slave într-o Europă care se auto-anihilează. Omul rus este chemat să reformeze Europa și chiar lumea, aducând-o pe calea salvării („mântuirii”).

Acest „program mesianic” este în plină desfășurare în Donbas, se vede în fărădelegea care suprimă tot ce era trend modernizator și gândire independentă în Rusia, răzbate în delirul contondent și grotesc al diplomației moscovite, care trezește râsete, ironii, dar și stupoare – vezi prestația lui Lavrov de la München.

Nu știu ce e de făcut. Momentul e dramatic. Ori omul rus, „dostoievskian”, se va replia, se va potoli, va intra în cămașa smereniei lui Alioșa Karamazov, ori Occidentul va trebui să-i tragă cămașa de forță, pentru a nu-l lăsa să împingă lumea în balamuc.