Despre „eroi și ticăloși” în vremuri de război

Contre-jour

Poate că nimic nu e mai revelator pentru ființa umană decât vremurile cumplite de război. Avem eroi și ticăloși pe linia frontului, în Ucraina, acolo unde se moare cu adevărat: sunt fapte de eroism, dar și crime abominabile, clipe de înălțare și sacrificiu, dar și trădări, lașități (prea) omenești… Și se pare că această mitologie de război nu se va ofili prea curând, retrăgându-și protagoniștii de pe scena vieții. Armistițiul pentru încetarea luptelor din Ucraina e doar un răgaz, spun analiștii, înaintea confruntărilor decisive din această toamnă.

Și în spatele frontului vremurile au scos în prim-plan ticăloși (mai mulți) și eroi (mai puțini). Să fii ticălos, să minți, să susții războiul, să-ți trădezi prietenii și convingerile pentru posturi și beneficii, să denunți, să propagi ura e mai ușor, pentru că ești de partea majorității, nu riști nimic: 86% dintre cetățenii Rusiei sprijină politica lui Putin. Să fii erou, adică să condamni războiul și crimele Rusiei, să-ți ceri iertare de la cei agresați e infinit mai greu, pentru că ești în minoritate. O minoritate care poate fi strivită și prigonită. După cum se și întâmplă.

Această clasificare – „erou/ticălos” – e simplificatoare și relativă. Uneori lucrurile sunt amestecate: există convertiri și reconvertiri, dar și contingentul celor care se situează la mijloc, nu aderă la nicio tabără, „masa tăcută și bucuros anonimă”, oameni îngroziți de vremurile pe care le trăiesc. Sau pur și simplu oameni care vor să supraviețuiască: au familii de hrănit, copii de trimis la școală, afaceri de salvat. Îi poți condamna?...

Dacă mai era loc pentru o mai mare dezamăgire în cazul lui Nikita Mihalkov, odată izbucnit războiul din Ucraina, acesta s-a grăbit să-și terfelească definitiv imaginea. Antieuropean și antiamerican, conservator și ortodoxist, prieten declarat al dictatorului Putin, extrem de bogat și influent în mediul cultural, Mihalkov continuă o tradiție de familie în ce privește slujirea puterii: tatăl său, Serghei Mihalkov, este autorul imnului sovietic, pe care l-a refăcut – înainte și după 1991 – de câteva ori, adaptându-l la gusturile și chipul regimului de la Moscova. Mihalkov-seniorul l-a elogiat mai întâi pe Stalin, apoi a „aspirat” partidul comunist ca element-forte al imnului Uniunii Sovietice. În versiunea de după destrămarea URSS-ului, l-a introdus pe… Dumnezeu. Dacă ar mai fi trăit, probabil că ar fi făcut și o a 4-a versiune, în care întruchiparea spiritului rus să fie Vladimir Vladimirovici Putin.

Dar nu despre Serghei Mihalkov aș vrea să punctez aici, ci despre postura jenantă și descalificantă de propagandist a fiului său, Nichita. După ce a dat chix cu ultimele sale filme de lungmetraj (partea a 3-a din „Soarele înșelător” l-a făcut obiectul ironiei generale), cineastul Mihalkov susține invazia lui Putin în Ucraina și campania de refacere a imperiului rus, descris în „Bîline”, în „visul” lui Petru cel Mare și imaginat de urmașii săi după atâtea beții crâncene. Modalitatea prin care a manipulat Mihalkov opinia publică în această campanie anti-ucraineană a fost citirea expresivă, la postul său privat Besogon TV, cu intonație și gesticulație de artist, a unor scrisori primite de la telespectatori, fanii săi declarați, care justifică agresiunea Rusiei.

Mihalkov nu i-a cruțat nici pe cei care au încercat să se opună regimului Putin și psihozei sale militariste sau măcar au exprimat rezerve și regrete. A pățit-o, între alții, Kseniya Sobchak – cunoscută somitate a „beau monde”-ului moscovit și realizatoare TV cu vederi liberale –, pe care Mihalkov a acuzat-o, mojicește, de cosmopolitism, mercantilism occidental și lipsă de iubire față de Rusia „cea suferindă de pe urma sancțiunilor amicilor ei din Vest”. Un episod penibil, mai ales că Mihalkov însuși numai de ascetism nu poate fi bănuit (comparația cu starețul Zosima din „Frații Karamazov” nu-l prinde deloc!). Fostul cineast a reconstituit relațiile de iobăgie din Rusia țaristă, dar nu într-o ficțiune artistică, ci pe întinsele moșii pe care le stăpânește, și pentru asta i-a bătut obrazul Kseniya Sobchak într-o scrisoare de răspuns, publicată de site-urile independente din Rusia.

O altă victimă a „latifundiarului” de la Besogon TV este Andrei Makarevici. Mihalkov l-a blamat pentru că a susținut un mic concert în Ucraina, în fața unor copii refugiați din zonele de conflict, după ce presa rusă, isterizată cum e, a inversat lucrurile, afirmând că Makarevici a evoluat în fața „fasciștilor și banderoviștilor” care omoară rușii din Donbas. Mihalkov nu s-a lăsat mai prejos și, cu cinismul care-l caracterizează, l-a contrapus pe Makarevici eroilor din „Garda tânără” din Krasnodon (mitologizați de scriitorul sovietic Fadeev) – oraș din regiunea Luhansk, unde și-a ținut Makarevici concertul. Dacă eroii din Krasnodon au fost îngropați de vii de naziști în minele din regiunea Donețk, el, Mihalkov, speră ca Makarevici să moară liniștit în patul lui, n-ar vrea să i se întâmple o mare nenorocire…

***

Vorbim despre ticăloșia patentată în care au căzut mulți intelectuali ruși (am pomenit de Mihalkov și, cu altă ocazie, de Prilepin, Prohanov, Govoruhin etc.). Pe de altă parte, vorbim despre cei care încearcă să-și păstreze onoarea și demnitatea. Andrei Makarevici a avut un traseu neunivoc ca artist și intelectual. Lider al formației „Mașina vremeni” – faimoasa trupă underground din URSS, apreciată pentru mesajele antisistem ale pieselor sale, fredonate de toți tinerii din fostul „imperiul al răului”, inclusiv de adolescenții și studenții basarabeni –, cantautorul Makarevici a făcut figură de conformist în deceniile de după colapsul Uniunii Sovietice, când și-a savurat gloria din plin, s-a lansat în cinematografie și la televiziune, unde a avut o emisiune gastronomică. A fost destul de receptiv la mesajele puterii pe durata primelor mandate ale lui Putin. A cântat în Piața Roșie la inaugurarea ca președinte a lui Dmitri Medvedev („pionul” din rocada gândită de Putin) și a polemizat cu un alt rocker, rebelul Iuri Șevciuk de la DDT, pe care l-a criticat că e prea radical și că nu apreciază valoarea și personalitatea excepțională a lui Putin.

Iată însă că domnia „primului judokan” rus a intrat în putrefacție, rușii au ajuns să îi omoare pe ucraineni într-un abject război de cotropire – pe acest fundal, iluminarea lui Makarevici, care pare să-și fi regăsit „glasul conștiinței”, este cu totul remarcabilă. Supus unui tir necruțător, considerat „trădător al Rusiei”, „agent plătit al Occidentului și al Ucrainei fascizate”, Makarevici deocamdată rezistă. Și ca răspuns la aceste atacuri de anihilare, a compus un cântec scurt, intitulat „Țara mea și-a ieșit din minți”. Melodia nu este neapărat memorabilă și nici versurile, cu accente vulgare pe alocuri, nu strălucesc. Dar, pentru că mai mulți cititori din România m-au întrebat în aceste zile ce spune Makarevici în noul său cântec, atât de popular, am făcut o traducere rapidă (neglijând rima).

Îl puteți și asculta, accesând acest link.

Andrei Makarevici:

Țara mea și-a ieșit din minți

Când ne naștem, nu ne alegem țara
Și nu vom rupe niciodată acest fir
Țara mea a plecat la război
Și eu n-am putut s-o opresc

Acum unii au puterea și plăcerile
Alții - pușcăria și cerșitul
Iar eu nu pot să-mi birui durerea
Că țara mea și-a ieșit din minți

Și nu pot s-o ajut
Și ce ar trebui să facem,
Cum să trăim?
Când totul e cu fundul în sus

Nu ne trebuie nimburi și nici aripi
E nevoie doar să nu fii că..t
Sunt sigur doar de un lucru
A venit timpul să alegem

Și dacă ai ales să nu fii că..t
Vei trăi ușor și vei muri ușor
Vei trăi ușor și vei muri ușor
Vei trăi și nu vei muri