Un medicament CONTRA CANCERULUI la sân ar putea fi LANSAT în 2015
2013
Un medicament experimental contra cancerului de sân, Palbociclib, va intra într-o procedură accelerată de testare în SUA, ultima înainte de posibila lansare pe piaţă, au anunţat reprezentanţii unei companii farmaceutice, transmite AFP.
Agenţia pentru medicamente (FDA) a SUA a decis să acorde Palbociclib „o testare prioritară”. Decizia FDA înseamnă că analizarea în vederea aprobării acestui tratament va dura doar şase luni, nu zece luni cum ar fi fost în mod obişnuit.
Verdictul agenţiei americane pentru medicamente este aşteptat pe 13 aprilie 2015. Potrivit testelor clinice, Palbociclib încetineşte dezvoltarea cancerului de sân în stadiu avansat.
Administrat împreună cu un alt medicament anti-canceros aflat deja pe piaţă, letrozol (comercializat sub numele Femara - n.r.), tratamentul a dus la stoparea dezvoltării tumorilor canceroase timp de 20 de luni în medie.
Noul medicament ar putea genera vânzări de peste patru miliarde de dolari pe an pentru compania Pfizer, începând din 2020.
31.01.2019
10:02
23.01.2019
18:30
21.01.2019
14:02
18.01.2019
18:04
17.01.2019
15:02
15.01.2019
11:03
18.12.2018
09:02
17.12.2018
18:05
20.11.2018
11:38
30.10.2018
19:40
08.10.2018
14:39
04.10.2018
18:04
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
06.11.2026
17:41
06.11.2026
17:22
06.11.2026
17:18
06.11.2026
16:56
06.11.2026
16:27
06.11.2026
15:51
06.11.2026
15:23
06.11.2026
15:17
06.11.2026
15:01
06.11.2026
14:39
06.11.2026
14:29
06.11.2026
14:02
06.11.2026
13:57
06.11.2026
13:46
06.11.2026
13:43
06.11.2026
13:13
06.11.2026
12:51
06.11.2026
12:47
06.11.2026
12:20
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
VIDEO // Află cum îți poți RECUPERA banii de la stat! TRUCUL fiscal legal prin care moldovenii pot economisi MII DE LEI pentru studiile copiilor















