Un europarlamentar INSISTĂ ca partidele proeuropene din R. Moldova să lase ORGOLIILE și să ALIEZE după alegerile parlamentare
2257
Dacă partidele care se declarară astăzi proeuropene ar lăsa orgoliile deoparte şi ar trece la realizarea unei alianţe proeuropene, această măsură ar fi un pas extrem de important în parcursul european al fraţilor de peste Prut. Imediat după alegeri, ar fi bine ca viitorul Guvern să trimită o cerere la Bruxelles, prin care să solicite integrarea în UE. Ar fi un mesaj extrem de interesant şi Bruxelles-ul ar continua să ajute R. Moldova aşa cum o face şi astăzi, a declarat europarlamentarul Partidului Național Liberal din România, Marian Jean Marinescu, într-un interviu pentru ziarul Cuvântul Libertății.
Potrivit lui Marian Jean Marinescu, alegerile din toamnă sunt foarte importante, iar de rezultatul acestora depinde și sprijinul de mai departe al UE. „Totul depinde de alegeri, dar în acest moment, Bruxelles-ul ajută R. Moldova. Există acel Acord de Asociere, care este în vigoare. E nevoie de guvern care să promoveze măsuri guvernamentale în conformitate cu valorile UE. Care să respecte valorile statului de drept”, a precizat acesta.
Oficialul a subliniat că după alegeri e nevoie de un guvern proeuropean și că reprezentanții clasei politice trebuie să lase orgoliile și păstreze cursul european. „Cei care spun că merg către Europa, pot să lase orgoliile deoparte şi se pot strânge într-o alianţă de guvernare proeuropeană. Să vedem cine spune că merge către Europa... Dodon şi Voronin în mod sigur nu vor merge către Vest. Acolo lucrurile sunt mai clare. Păi să vedem ce atitudine au ceilalţi”.
Sursa citată admite că situația politică din R. Moldova nu e tocmai simplă. „Situația e complicată...foarte complicată. Sunt mai multe partide de dreapta, care luptă împotriva corupţiei, dar, care, din păcate, nu au o susţinere care să le permită să ajungă la un nivel înalt. Există acest Partid Democrat, care este acum la guvernare şi despre care nu se poate spune că nu a luat şi nişte măsuri bune, cum a fost proiectul cu limba română şi asta sub presiunea făcută de Federaţia Rusă. În acest context, nu poţi să spui că PD-ul nu este un partid proeuropean, de pe altă parte, PD-ul are şi el nişte probleme, unele sunt chiar de ordin intern”.
Marian Jean Marinescu admite că după alegeri ar putea fi reluate discuțiile privind aderarea R. Moldova la UE, dar totul depinde de rezultatul alegerilor din toamnă.
„Dacă rezultă un guvern european, care va face şi o cerere, cerere care se tot amână de o mulţime de vreme, atunci poţi spune că R. Moldova mai are o şansă. Dar asta depinde de ritmul reformelor. Şi guvernul actual ar putea să facă cerere...Întrebarea firească este...există voinţă sau rămânem doar la nivelul unei retorici de campanie electorală prelungită. E foarte simplu...vor să ducă R. Moldova în UE, atunci să conlucreze toţi care se dau proeuropeni şi să facă un guvern proeuropean. Constataţi că nu mai pronunţ numele lui Plahotniuc pentru a nu crea confuzie. Aici nu vorbim de niciun nume, doar de un guvern proeuropean. Se face sau nu se face ?! Asta am spus-o şi în alte intervenţii ale mele şi nu ceea ce au interpretat unii”, a conchis europarlamentarul.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
14.09.2026
10:50
14.09.2026
10:36
14.09.2026
10:31
14.09.2026
10:30
14.09.2026
10:16
14.09.2026
09:59
14.09.2026
09:53
14.09.2026
09:51
14.09.2026
09:49
14.09.2026
09:42
14.09.2026
09:39
14.09.2026
09:17
14.09.2026
08:08
14.09.2026
07:09
14.09.2026
06:37
14.09.2026
01:52
14.09.2026
00:58
13.09.2026
23:50
13.09.2026
23:48
13.09.2026
23:27
13.09.2026
22:54
13.09.2026
20:55
13.09.2026
20:18
13.09.2026
20:08
13.09.2026
19:22
INTERVIU // Radiografia pieței imobiliare cu Vlad Musteață, CEO Proimobil: „Cererea pentru terenurile din suburbiile Chișinăului a crescut semnificativ”
ULTIMA ORĂ // O dronă Shahed a survolat R. Moldova spre Chișinău și Ungheni. Spațiul aerian, restricționat de urgență pentru câteva minute
Atac intenționat al Rusiei pe teritoriul nostru. Drona rusească prăbușită la Râșcani ar fi avut misiunea de a DISTRUGE avionul lui Zelenski în R. Moldova
ULTIMA ORĂ // O nouă dronă căzută în R. Moldova a provocat un INCENDIU la Rîșcani. Patru focare de foc într-un lan de floarea-soarelui!
Alexandr Stoianoglo își încearcă norocul la șefia UTA Găgăuzia, după înfrângerea la prezidențiale în fața Maiei Sandu


















