Stiri
După ce Federația Rusă a cerut de nenumărate ori autorităților de la Chișinău să permită deschiderea unui consulat la Tiraspol și Ucraina vrea o reprezentanță diplomatică în stânga Nistrului. Ambasadorul Serghei Pirojkov l-a anunțat pe liderul de la Tiraspol Evghenii Șevciuk că „problema a fost pusă oficial”, scrie Novîi Reghion.
În cadrul unei întrevederi, cele două părți au discutat și despre noile reguli de imigrare inițiate de Chișinău care îi vizează pe cetățenii ruși și ucraineni care locuiesc în Transnitria. De asemenea, Șevciuk s-a arătat nemulțuumit de faptul că autoritățile modovenești au sistat eliberarea permiselor pentru transportul internațional de mărfuri agenților economici înregistrați în Transnistria. Șevciuk a cerut Ucrainei să transmită direct la Tiraspol aceste permise.
Ambasadorul Ucrainei în R. Moldova Serghei Pirojkov a propus să organizeze o întâlnire la Kiev între Șevciuk și premierul Iurie Leancă în cadrul căreia să fie discutate toate aceste probleme.
Un alt stat vrea consulat la Tiraspol
Politică
28.06.2013
11:12
1971
1971
În cadrul unei întrevederi, cele două părți au discutat și despre noile reguli de imigrare inițiate de Chișinău care îi vizează pe cetățenii ruși și ucraineni care locuiesc în Transnitria. De asemenea, Șevciuk s-a arătat nemulțuumit de faptul că autoritățile modovenești au sistat eliberarea permiselor pentru transportul internațional de mărfuri agenților economici înregistrați în Transnistria. Șevciuk a cerut Ucrainei să transmită direct la Tiraspol aceste permise.
Ambasadorul Ucrainei în R. Moldova Serghei Pirojkov a propus să organizeze o întâlnire la Kiev între Șevciuk și premierul Iurie Leancă în cadrul căreia să fie discutate toate aceste probleme.
Stiri relevante
05.11.2018
12:00
16774
MILIONARUL moldovean de la Londra, cu restaurante lângă Palatul Buckingham
01.11.2018
10:19
4969
Român, martorul unui accident CUMPLIT în Franța: „Nu îmi venea să cred ce am trăit”
10.10.2018
17:30
3318
I s-a BLOCAT mașina pe șinele unui tramvai și a fost amendată
05.09.2018
16:00
3435
Povestea unei românce care a plecat la muncă în Italia pentru un TRAI MAI BUN, dar a trecut prin clipe groaznice!
29.07.2018
10:05
5445
O englezoaică i-a împrumutat 500.000 de lire IUBITULUI român. Ce-a făcut acesta cu ei
24.01.2018
15:19
4644
O tânără din R. Moldova, angajata celei mai mari companii aeriene din China: Recrutează căpitani de aeronave!
07.01.2018
16:29
6694
GALERIE FOTO, VIDEO // Cum şi-a ÎMPODOBIT maşina o moldoveancă stabilită la Londra. Toţi se opresc să-i facă fotografii
27.09.2017
18:00
6575
E multimilionară şi celebră în America! Am filmat-o la Bucureşti cu fetiţa de 2 ani și soţul ucrainean! Imagini fabuloase…
17.07.2017
10:30
17483
Frumoasa moldoveancă din Malaezia: „Acasă e acolo unde te simţi tu bine”. Ce lecție ar putea învăța R. Moldova de la această țară
30.08.2016
19:00
18126
OFICIAL // Câți cetățeni ai R. Moldova se află peste hotare? Răspunsul MAEIE
14.07.2016
09:00
8444
RECORD // O tânără din R. Moldova a călătorit în peste 100 de orașe ale lumii până la doar 23 de ani
27.05.2016
09:20
8615
Un filolog din R. Moldova a cunoscut succesul după ce a plecat în Dubai
05.11.2018
12:00
01.11.2018
10:19
10.10.2018
17:30
05.09.2018
16:00
29.07.2018
10:05
24.01.2018
15:19
07.01.2018
16:29
27.09.2017
18:00
17.07.2017
10:30
30.08.2016
19:00
14.07.2016
09:00
27.05.2016
09:20
Top stiri
02.11.2026
19:56
192
ULTIMA ORĂ // Bătălia pentru Chișinău 2027: PAS o aruncă în luptă pe ministra Finanțelor, Victoria Belous, împotriva lui Ion Ceban
02.11.2026
19:33
275
Mojtaba Khamenei a acordat Guvernului puteri în negocierile cu SUA, anunță Pezeshkian
02.11.2026
19:08
242
Moldova și Regatul Unit își consolidează parteneriatul strategic și cooperarea pentru reintegrare
02.11.2026
19:00
299
La Londra, Moldova și Regatul Unit au discutat parteneriatul strategic și reintegrarea
02.11.2026
18:54
283
Reforma administrației locale, discutată cu reprezentanții autorităților locale
02.11.2026
18:48
283
România, printre țările în care șomerii petrec cel mai mult timp căutând un loc de muncă
02.11.2026
18:14
359
Iranul spune că poate redeschide Strâmtoarea Ormuz în două zile, dacă îi sunt îndeplinite condițiile
02.11.2026
18:14
319
MEC formează specialiști pentru predarea limbii române ca limbă nematernă, după standarde europene
02.11.2026
17:58
329
Dosarul electronic de sănătate, construit pe securitate și încredere
02.11.2026
17:43
307
Bart De Wever și-a prezentat demisia după blocajul negocierilor pentru bugetul Belgiei
02.11.2026
17:33
450
Sondajele din ajunul alegerilor din SUA indică un avantaj pentru democrați
02.11.2026
17:24
389
Congelatoare din zeci de supermarketuri europene, afectate de un al doilea presupus atac cibernetic
02.11.2026
15:36
390
România și Republica Moldova își unesc experiența pentru îmbunătățirea examenelor naționale
02.11.2026
14:42
432
MEC continuă formarea profesorilor pentru îmbunătățirea predării
02.11.2026
13:52
535
Atacurile rusești au fost reluate în regiunea Herson după armistițiul de la Oleşkî
02.11.2026
13:48
398
Parlamentul a adoptat 29 de acte normative în luna octombrie
02.11.2026
12:43
511
Femeie de 67 de ani, reținută într-un dosar de escrocherie de peste un milion de lei
02.11.2026
12:41
472
Delegația Poliției a explorat tehnologii de securitate la un forum internațional de la Praga
02.11.2026
12:36
0
VIDEO // Rădăcini românești cusute cu mii de ace la Bălți: Povestea femeilor care duc mai departe tradiția Iei cu sprijinul României
02.11.2026
12:19
554
Horoscopul zilei 02.11.2026
02.11.2026
12:13
832
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
02.11.2026
11:50
456
Echipajul simulării unei misiuni NASA pe Marte a ieșit din izolare după 378 de zile
02.11.2026
11:38
527
Rușii ar fi folosit armistițiul din Oleşkî pentru a aduce echipamente și a-și consolida pozițiile
02.11.2026
11:24
530
Senatorul Chris Murphy, internat după ce a suferit un accident vascular cerebral
02.11.2026
11:23
463
IGP caută soluții moderne pentru coordonarea intervențiilor
02.11.2026
19:56
02.11.2026
19:33
02.11.2026
19:08
02.11.2026
19:00
02.11.2026
18:54
02.11.2026
18:48
02.11.2026
18:14
02.11.2026
18:14
02.11.2026
17:58
02.11.2026
17:43
02.11.2026
17:33
02.11.2026
17:24
02.11.2026
15:36
02.11.2026
14:42
02.11.2026
13:52
02.11.2026
13:48
02.11.2026
12:43
02.11.2026
12:41
02.11.2026
12:36
02.11.2026
12:19
02.11.2026
12:13
02.11.2026
11:50
02.11.2026
11:38
02.11.2026
11:24
02.11.2026
11:23
Actualitate
Parteneri
Stiri
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Maia Sandu avertizează asupra riscurilor AI pentru securitatea cibernetică și convoacă Consiliul Național de Securitate
DECRETE // Maia Sandu a RETRAS cetățenia R. Moldova pentru doi exponenți ai regimului separatist de la Tiraspol
VIDEO // România continuă să investească în școlile din R. Moldova: Nou laborator didactic inaugurat la Colegiul Pedagogic din Bălți
Punct de vedere NAȚIONAL
Curs valutar
Sondaj
Prietenii noștri
















