Ultimul discurs al PREMIERULUI britanic în Parlament: „Cândva eu am fost viitorul”
1719
David Cameron a răspuns, miercuri, ultimelor întrebări în Camera Comunelor în calitate de premier al Marii Britanii, înainte de a se îndrepta spre Palatul Buckingham pentru a-i prezenta reginei demisia sa, relatează BBC News online. Într-o atmosferă plină de replici amuzante, dar şi mulţumiri fair-play adresate din partea opoziţiei, Cameron şi-a ţinut ultimul discurs de premier recunoscând importanţa unei relaţii strânse între Marea Britanie şi UE chiar şi după Brexit. Cameron şi-a încheiat discursul în ovaţiile parlamentarilor, spunând „Cândva, eu am fost viitorul” - vorbe pe care i le-a spus mai demult lui John Major, fostul lider conservator.
„În timp ce plec astăzi, sper că oamenii vor vedea o ţară mai puternică. A fost un privilegiu să servesc ţara pe care o iubesc", a declarat acesta pentru Daily Telegraph, citat de gandul.info.
În ultima sesiune de întrebări pentru primul-ministru a lui David Cameron, atât parlamentari ai opoziţiei, fie laburişti, fie scoţieni, cât şi conservatorii i-au mulţumit lui Cameron pentru munca depusă în această funcţie şi au avut schimburi ironice de replici cu premierul, în ultimele ore ale mandatului său.
În discursul final, Cameron a amintit vorbele pe care i le-a spus mai demult lui John Major: „Eu sunt viitorul”.
„Ultimul lucru pe care îl voi spune este că poţi să obţii multe lucruri în politică. Poţi realiza o mulţime de lucruri. Pentru că până la urmă serviciul public, interesul naţional, despre asta e totul. Nimic nu e imposibil dacă îţi pui mintea la contribuţie. Până la urmă, după cum am spus odată, cândva eu am fost viitorul”, le-a spus Cameron parlamentarilor.
David Cameron a avut un schimb amuzant de replici cu liderul laburist Jeremy Corbyn, în ultima sa sesiune de întrebări şi răspunsuri din Camera Comunelor, în aplauzele parlamentarilor. Cameron i-a spus lui Corbyn că îi admiră tenacitatea de a se lupta cu propriul partid pentru a-şi păstra funcţia de lider, comparându-l cu un cavaler din Monty Python, care spunea „Hai mai departe, e doar o rană superficială”.
Corbyn a spus că i-a adresat în total 179 de întrebări lui Cameron de când e premier şi că la despărţire îi urează toate cele bune familiei şi mai ales mamei lui Cameron, care i-a dat sfaturi despre cravate, costume şi cântece. Laburistul se referă la o glumă mai veche a lui Cameron, care l-a atacat pe Corbyn cu câteva presupuse sfaturi din partea mamei sale.
Cameron s-a referit şi la Larry, motanul din Downing Street, despre care a spus că deşi îl iubeşte, nu îl poate lua cu el când pleacă.
Liderul Partidului Naţional Scoţian, Angus Robertson, l-a întrebat pe Cameron despre cum a tras după el Scoţia în afara UE şi despre ce sfaturi i-a dat succesoarei Theresa May în această privinţă.
Cameron i-a răspuns că sfatul său este că Marea Britanie şi UE trebuie să păstreze o relaţie bună şi cât mai apropiată. „Canalul Mânecii nu se va lărgi odată ce ieşim din UE”, a spus Cameron.
Un parlamentar laburist a făcut apel la Cameron să îi transmită lui May importanţa rămânerii Marii Britanii în Piaţa Unică, iar conservatorul a promis că va face acest lucru, spunând că „este vital să avem acces la Piaţa Unică”.
Şedinţa s-a încheiat cu parlamentarii conservatori aplaudându-l în picioare pe David Cameron.
Theresa May, actualul ministru de Interne al ţării, urmează să preia mandatul de premier.
May a rămas singurul candidat la conducerea Partidului Conservator, după ce Andrea Leadsom şi-a retras luni candidatura.
În urma rezultatului referendumului din iunie, David Cameron, care a ocupat funcţia de premier din anul 2010, a anunţat că va demisiona.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
08.09.2026
12:03
08.09.2026
12:02
08.09.2026
11:40
08.09.2026
11:36
08.09.2026
11:36
08.09.2026
11:26
08.09.2026
11:17
08.09.2026
11:07
08.09.2026
10:58
08.09.2026
10:57
08.09.2026
10:41
08.09.2026
10:39
08.09.2026
10:27
08.09.2026
10:07
08.09.2026
09:01
08.09.2026
06:35
08.09.2026
06:28
08.09.2026
02:22
08.09.2026
00:57
08.09.2026
00:12
07.09.2026
23:54
07.09.2026
23:38
07.09.2026
23:17
07.09.2026
22:36
07.09.2026
22:11
07.09.2026
21:08
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
VIDEO, FOTO // Retrospectivă de excepție la Zilele Filmului Românesc: Marele Florin Piersic, OMAGIAT la Chișinău la împlinirea a 90 de ani















