Procuratura Anticorupție o vrea pe Marina Tauber în AREST. Procurorul de caz va contesta la Curtea de Apel Chișinău decizia prin care deputata a fost ELIBERATĂ sub control judiciar
2575
Procuratura Anticorupție consideră neîntemeiată decizia de ieri a Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, prin care vicepreședinta Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, a fost eliberată din arest la domiciliu și plasată sub control judiciar. Astfel, procurorul de caz va contesta hotărârea primei instanțe la Curtea de Apel Chișinău.
„Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana a admis parțial demersul înaintat de Procuratura Anticorupție privind prelungirea arestului la domiciliu pe un termen de 30 de zile a învinuitei Marina Tauber, înlocuind-o cu măsura preventivă „liberarea provizorie sub control judiciar” pe un termen de 30 de zile cu impunerea obligațiilor prevăzute de Codul de procedură penală. Examinând încheierea instanței de judecată procurorul de caz o consideră neîntemeiată, urmând a fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Chișinău”, se arată într-un comunicat de presă al Procuraturii Anticorupție.
De menționat că mai mulți reprezentanți ai guvernării, dar și opoziției au rămas indignați de faptul că Marina Tauber, învinuită în cauza penală privind finanțarea ilegală a Partidului Politic „ȘOR”, a fost eliberată din arest.
„Decizia instanței de judecată prin care Marina Tauber a fost eliberată din arest la domiciliu și plasată sub control judiciar vorbește încă o data despre cât de grave sunt lucrurile în sistemul de justiție. Pe lângă multiplele semne de întrebare, aceasta provoacă nemulțumiri pe deplin justificate în societate, dar și subminează și mai mult încrederea în justiție. Or, încălcarea flagrantă a legislației ce ține de finanțarea partidelor politice este un element de corupție, care nu poate fi contestat”, a reacționat ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, după aflarea verdictului.
Pe de altă parte, liderul „Partidului Schimbării”, Ștefan Gligor, crede că eliberarea marinei Tauber s-ar datora „reformei justiției” implementate de actuala guvernare.
„Ministrul Justiției și alți reprezentanți PAS se revoltă că Tauber a ieșit din arest la arest la domiciliu și de acolo sub control judiciar, adică la libertate. Păcat că nu se revoltă și nu recunosc că acestea sunt roadele „reformei justiției”, care în esență înseamnă promovarea unor oameni corupți/ex-plahotniuciști în funcții-cheie în organe anticorupție, Curtea Supremă de Justiție/Consiliul Superior al Magistraturii - în speranța că aceștia vor lupta cu alți ex-plahotniuciști, așa ca puterea să poată demonstra omului simplu „rezultate în combaterea corupției”. Rezultatele sunt pe măsura reformei”, a precizat Gligor.
Marina Tauber este bănuită de procurori de falsificarea raportului privind gestiunea financiară a Partidului „ȘOR” pentru primul semestru al anului 2022 prezentat la Comisia Electorală Centrală, precum și de acceptarea finanțării aceleiași formațiuni de către un grup criminal organizat în cadrul alegerilor locale anticipate din noiembrie 2021.
08.08.2024
10:48
4276
FOTO // Marina Tauber, cercetată PENAL în mai multe dosare, PĂRĂȘEȘTE R. Moldova. Apropiata lui Șor pretinde că ar fi fost amenințată cu un CUȚIT: „Ultima amenințare a fost însoțită de o fotografie cu sânge și o promisiune de violență fizică”
20.03.2024
10:21
2409
Vicepreședinta PAS, Olesea Stamate, a explicat de ce NU a votat pentru ridicarea imunității Marinei Tauber: „De fiecare dată am votat pentru ridicarea imunității, atunci când procurorul general a venit cu un dosar bine pregătit și cu argumente”
30.05.2023
15:03
3121
Procurorii au finalizat urmărirea penală în privința Marinei Tauber și Partidului „Șor”: „Tauber a acceptat finanțarea partidului din partea grupului criminal organizat condus de Ilan Șor, în sumă totală de peste 195 de MILIOANE de lei”
16.11.2022
18:21
2593
Marina Tauber rămâne în AREST la domiciliu. Deputata amenință procurorii și conducerea statului
25.10.2022
15:07
3308
Marina Tauber revine în AREST la domiciliu, după ce ultima noapte și-a petrecut-o într-un cort în fața Procuraturii Generale
18.10.2022
18:54
2347
Ministrul Justiției, INDIGNAT de faptul că Marina Tauber a fost ELIBERATĂ din arest. „Lucrurile în sistemul de justiție sunt GRAVE, or încălcarea flagrantă a legislației ce ține de finanțarea partidelor este un element de corupție”
14.09.2022
14:43
3826
Marina Tauber, ELIBERATĂ din arest: „Nu-i doresc nimănui să știe cum e la pușcărie. Voi scrie o CARTE despre cele 54 de zile în închisoare”
01.08.2022
17:54
2331
VIDEO // Marina Tauber rămâne în arest în Penitenciarul nr. 13. Curtea de Apel Chișinău a RESPINS recursul avocaților, chiar dacă deputații Partidului „ȘOR” și PCRM au depus garanții pentru colega lor
28.07.2022
15:58
3574
Dodon, SUSȚINĂTORUL Marinei Tauber. „Tauber este mult mai BUNĂ decât Maia Sandu. Ea nu se teme, este ONESTĂ…, iar Maia Sandu e o MINCINOASĂ”. Socialistul a DEZVĂLUIT ce ar urma să se întâmple toamna, când prețul la gaze „va exploda”
28.07.2022
14:50
3388
Marina Tauber rămâne în Penitenciarul nr. 13, după ce a fost AMÂNATĂ ședința în care urma să fie examinat recursul avocaților. Deputata va afla LUNI dacă mai rămâne în arest pentru următoarele 30 de zile
15.03.2026
13:13
268
ULTIMA ORĂ // Stare de URGENȚĂ pe Nistru. Guvernul Munteanu se reunește duminică într-o ședință extraordinară
15.03.2026
11:24
336
Dan Perciun, față în față cu reprezentanții elevilor la Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor
422
Inteligența artificială care dirijează traficul în Tees Valley reduce întârzierile la autobuze cu aproape 14%
15.03.2026
08:40
458
Horoscopul zilei 15.03.2026
570
Femeile care revoluționează șahul online: de la streaming și „bullet” la milioane de urmăritori și un nou val de jucătoare
15.03.2026
00:04
917
Armata SUA semnează un mega-contract de până la 20 de miliarde de dolari cu startupul de apărare Anduril
14.03.2026
21:07
682
Vreme mai acoperită, dar blândă în Republica Moldova, duminică 15.03.2026
14.03.2026
20:58
914
Honda își abandonează mașinile electrice și își sabotează viitorul în industria auto
14.03.2026
17:19
743
Campania „Învață în Moldova”: mii de elevi de liceu vizitează universitățile din țară pentru a-și alege studiile superioare
14.03.2026
14:29
900
Alexandru Munteanu, la Marșul Păcii de la Coșnița: omagiu eroilor din războiul de pe Nistru și angajament pentru drumul european al Moldovei
14.03.2026
12:34
838
„Amestecarea cognitivă”, tehnica de micro-visare care promite să înlocuiască număratul oilor pentru un somn mai bun
14.03.2026
12:12
1921
ULTIMA ORĂ // O dronă de luptă SHAHED lansată de ruși a ajuns până în Cimișlia
14.03.2026
10:43
757
134 de elevi din toată țara, în competiție la Olimpiada Republicană de Chimie de la USM
14.03.2026
08:33
794
Horoscopul zilei 14.03.2026
14.03.2026
08:05
1150
ULTIMA ORĂ, VIDEO // Trump anunță unul dintre „cele mai puternice raiduri de bombardament din istoria Orientului Mijlociu”. Care a fost ținta SUA
14.03.2026
03:09
1000
Republica Moldova marchează Ziua mondială a drepturilor consumatorilor 2026, cu accent pe produse sigure și încrederea cumpărătorilor
14.03.2026
02:56
1091
Avocatul care anchetează cazurile de „psihoză AI” avertizează: urmează atacuri cu victime multiple provocate de chatboți
894
Proces de referință la Los Angeles: Meta și Google, acuzate că au creat platforme care dau dependență tinerilor utilizatori
13.03.2026
23:00
990
Fondatorul Uber revine în forță: Travis Kalanick lansează Atoms, imperiu robotic pentru industrie, minerit și transport
13.03.2026
22:50
860
Cum reconfigurează marile bătălii din industrie, agenții AI și criza de cipuri viitorul inteligenței artificiale în 2026
13.03.2026
21:08
878
Răcire ușoară, dar vreme senină în Republica Moldova – sâmbătă, 14 martie 2026
13.03.2026
19:11
848
Test de sânge inovator estimează riscul de demență la femei cu până la 25 de ani înainte de simptome
13.03.2026
18:02
982
Liceul „Miron Costin” din Florești, a zecea Școală EduLIFE cu spații modernizate și produse de igienă menstruală gratuite pentru eleve
13.03.2026
17:44
859
Liceul „Olimp” din Costești va fi transformat în școală-model prin proiectul „Modernizarea școlilor”
13.03.2026
17:30
844
Apple taie comisioanele din App Store în China după negocieri discrete cu autoritățile locale
ULTIMA ORĂ // Stare de URGENȚĂ pe Nistru. Guvernul Munteanu se reunește duminică într-o ședință extraordinară
Dan Perciun, față în față cu reprezentanții elevilor la Adunarea Generală a Consiliului Național al Elevilor
Horoscopul zilei 15.03.2026
1 MDL
1 EUR
20.04
1 USD
17.34
1 RON
3.93
1 RUB
0.22
1 UAH
0.39




Inapoi














