Dodon riscă prima CONDAMNARE, după ce procurorii au prezentat PROBE care ar demonstra că dânsul ar fi prejudiciat statul cu circa 124 de MILIOANE de lei
30997
Procuratura Generală a finalizat urmărirea penală în dosarul „Energocom”, iar astăzi a trimis toate probele la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani. Principalul învinuit în acest dosar este Igor Dodon, care, prin deciziile sale, ar fi prejudiciat statul cu circa 124 de milioane de lei.
Potrivit Procuraturii, urmărirea penală în dosarul „Energocom” a fost finalizată acum o lună, pe 9 august, iar în această perioadă Dodon și avocaților lui au luat cunoștință cu materialele cauzei penale.
După ce au luat văzut materialele cauzei penale, apărarea a formulat cereri și demersuri pentru completarea urmăririi penale. După examinarea lor, procurorii au întocmit rechizitoriul și au expediat dosarul în instanța de judecată.
Fostului șef de stat i se incriminează săvârșirea infracțiunii de depășire a atribuțiilor de serviciu de către o persoană cu funcție de demnitate publică, în interesul unui grup criminal organizat. Învinuirea formulată fostului șef de stat se referă la acțiunile acestuia din perioada anilor 2008-2009, atunci când a deținut funcția de vicepremier, ministru al Economiei și Comerțului.
Mai exact, acesta este învinuit că, din poziția pe care o avea la acel moment, în perioada lunii mai 2008 a semnat avizul care a favorizat încheierea de către directorul general al SA „Energocom” cu o companie din Ungaria a unui contract privind procurarea energiei electrice pentru R. Moldova, în volum de 2 320 000 000 kw/h, pentru perioada lunilor mai 2008 - iunie 2009.
Acest lucru s-ar fi făcut contrar prevederilor legale ce viza la acel moment activitatea autorității publice centrale de administrare a energeticii în persoana Ministerului Economiei și Comerțului și în special atribuțiile funcționale al Ministrului Economiei și Comerțului, susțin procurorii.
Potrivit prevederilor contractului încheiat cu compania din Ungaria, prețul energiei electrice pentru perioada lunilor mai-septembrie 2008 a constituit 0,053 de dolari SUA pentru 1 kw/h, și respectiv de 0,058 de dolari SUA pentru 1 kw/h pentru energia electrică livrată în perioada de timp cuprinsă între lunile octombrie 2008 – iunie 2009, deși SA „Energocom” avea deja negociate și încheiate două contracte de furnizare a energiei electrice la un preț mai ieftin cu 29%.
Urmare a acțiunilor nominalizate, statului, în persoana SA ,,Energocom”, i-au fost cauzate daune în proporții deosebit de mari în valoare de 11 927 173 de dolari americani, echivalentul a 123 957 916 lei. Aceste mijloace bănești au fost transferate ulterior pe conturile unor companii off-shore.
„În cadrul urmăriri penale au fost obținute probe, care dovedesc caracterul prejudiciabil al contractului de achiziție a energiei electrice nominalizat supra, încheiat în detrimentul intereselor statului și anume existența la acel moment a contractelor de furnizare a energiei electrice încheiate de către ЗАО ,,Молдавская ГРЭС” cu agenți economici din străinătate la prețuri mult mai mici decât prețul de achiziție a energiei electrice de către SA „Energocom” de la compania din Ungaria. Concomitent, aceste acțiuni au dus la majorarea tarifelor la energia electrică, afectând drepturilor consumatorilor finali, cetățeni ai R. Moldova”, se arată în comunicatul Procuraturii Generale.
De menționat că Igor Dodon respinge acuzațiile, menționând că abia așteaptă că să-și demonstreze nevinovăția în instanța de judecată.
Amintim că Dodon este cercetat penal și în alte patru capete de acuzare, inclusiv îmbogățire ilicită și trădare de patrie. Din luna mai acesta se află în arest la domiciliu.
22.05.2026
11:34
21.05.2026
11:45
25.03.2026
14:25
12.03.2026
11:36
03.02.2026
10:49
27.01.2026
17:06
15.12.2025
14:27
26.11.2025
15:00
26.09.2025
15:44
24.09.2025
11:06
30.10.2026
14:55
30.10.2026
14:42
30.10.2026
14:39
30.10.2026
14:30
30.10.2026
14:02
30.10.2026
13:56
30.10.2026
13:41
30.10.2026
12:39
30.10.2026
12:26
30.10.2026
10:57
30.10.2026
10:50
30.10.2026
10:49
30.10.2026
10:42
30.10.2026
09:51
30.10.2026
09:42
30.10.2026
08:32
30.10.2026
07:41
30.10.2026
07:19
30.10.2026
01:51
30.10.2026
01:32
30.10.2026
00:52
30.10.2026
00:41
30.10.2026
00:29
29.10.2026
23:52
29.10.2026
22:51
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria


















