VIDEO // Probleme mari pentru Dodon. Un fost consilier PREZIDENȚIAL prezintă PROBE noi despre schema privind importul de energie electrică din Ucraina: „Prejudiciul este de 14,5 milioane de dolari, iar 50% au ajuns la un offshore al lui Plahotniuc”
195154
Socialistul Igor Dodon, dar și spicherul Zinaida Greceanîi ar putea avea mari probleme, după ce Procuratura Generală a decis să verifice legalitatea încheierii în anul 2008 a contractului de furnizare pentru R. Moldova a energiei electrice din Ucraina. Până la „negocierile” purtate de Igor Dodon cu partea ucraineană, R. Moldova plătea 40 de dolari pentru megawatt-ul de energie electrică, iar după – 53 de dolari. Această diferență a fost pusă pe seama consumatorilor din R. Moldova, a declarat astăzi fostul consilier prezidențial în domeniul energeticii, Sergiu Tofilat.
Potrivit lui Tofilat, procurorii au vrut să mușamalizeze dosarul respectiv și doar grație faptului că a acționat în judecată Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS) dosarul a fost redeschis. Între timp, spune Tofilat, au apărut informații noi de la Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (SPCSB).
„După trei ani și jumătate de când am depus la Procuratură plângerea privind schema de import al energiei electrice din Ucraina aplicată în 2008 și după ce ne-am judecat cu Procuratura, oamenii legii au fost obligați să reia urmărirea penală. Se cunoștea despre implicarea lui Dodon în această schemă în urma unei investigații jurnalistice. Noi am acumulat material probatoriu și am dus lucrul până la capăt. Cum funcționa această schemă? Până în aprilie 2008, R. Moldova procura energie electrică din Ucraina de la furnizor - Ukrinterenergo, fără intermediar. Energia era cumpărată la prețul de 40 de dolari per megawatt. În aprilie 2008, Guvernul R. Moldova trimite o delegație ca să negocieze un nou contract de import al energiei. Conducătorul delegației era Igor Dodon, ministru al Economiei pe atunci, și Alexadr Gusev, director la „Energocom”. Gusev a semnat contractul, după ce Dodon a încheiat negocierile.
În rezultatul negocierilor purtate de Dodon, în luna mai R. Moldova avea deja două contracte de procurare a energiei din Ucraina. O parte o cumpăram la direct de la ucraineni la prețul de 40 de dolari, iar o parte o achiziționam printr-un intermediar - „Energopartner KFT” - la prețul de 53 de dolari. Intermediarul cumpăra energia la prețul de piață și ni-l vindea nouă mai scump”, a spus Tofilat astăzi, în cadrul unei conferințe de presă.
Sergiu Tofilat afirmă că a aflat de la Agenția Națională pentru Reglementări în Energetică (ANRE) cine și la ce preț a furnizat energie electrică în R. Moldova în perioada mai - decembrie 2008, după ce Dodon a negociat ca R. Moldova să cumpere o parte din necesarul de energie electrică prin intermediul unui intermediar:„Pentru perioada mai – decembrie 2008, acest furnizor, „Energopartner”, a câștigat pe seama noastră 14,5 milioane de dolari. ANRE a ridicat atunci prețul la energie electrică cu 12%”.
Tofilat a subliniat că procurorii au dorit să mușamalizeze dosarul și doar dintr-o întâmplare cazul a luat o altă turnură.
„Pe 31 octombrie 2017, noi, patru petiționari, am depus o plângere la Procuratură. Ulterior, procurorul Lilian Bacalîm a pornit un proces penal. Am fost audiați, dar peste o lună acesta a clasat procesul penal. El a uitat să înștiințeze petiționarii despre asta. Chipurile, nu au găsit adresele noastre. Între timp, noi mai sunam și dânsul ne spunea că se investighează. Vara trecută am fost la Procuratură în legătură cu alt dosar penal și am întrebat ce se întâmplă cu plângerea noastră din 2017. Mi s-a spus să ne adresăm în scris și vom primi răspuns. M-am adresat, iar în septembrie 2020 am aflat că procesul penal a fost clasat. Am contestat decizia lui Bacalîm la procurorul ierarhic superior, dar și el a refuzat continuarea urmăririi penale, în noiembrie 2020. Ulterior, în decembrie 2020, ne-am adresat în judecată, iar pe 1 februarie 2021 a început procesul de judecată. Procesul s-a încheiat pe 7 iunie, iar decizia prevede ca procurorii să reia urmărirea penală”, a povestit Tofilat.
CITIȚI și SCHEME // Cetățenii R. Moldova, FURAȚI zi de zi!
Între timp au apărut informații noi despre această schemă, menționează fostul consilier prezidențial.
„Am aflat lucruri despre care nu se cunoaște. Cu două luni în urmă, la Președinție au venit informații de la Serviciul Prevenirea și Combaterea Spălării Banilor (SPCSB). Scrisoarea este cu parafă secretă și Președinția nu are voie să o publice. Potrivit SPCSB, jumătate din banii câștigați pe spatele nostru de intermediarul „Energopartner” au ajuns la un offshore al lui Plahotniuc – „Borg Traders Corporation”. A fost și un transfer direct de la „Energoparner” către „Borg Traders”. Din primul transfer a fost cumpărat un ceas elvețian de 50 de mii de dolari. Având aceste materiale, Procuratura a înțeles că nu va putea mușamaliza cazul și, în luna mai curent, procurorul general a dispus reluarea urmăririi penale”.
În opinia lui Tofilat, tabloul este clar. „Noi avem stabilit prejudiciul de 14,5 milioane de dolari, avem și mărturiile lui Dodon... La o emisiune el a spus că a negociat personal acest contract. Avem și confirmarea de la SPCSB că jumătate din bani au ajuns la un offshore controlat de Plahotniuc. Sunt elemente suficiente ca aceste persoane să fie trase la răspundere. Noi vrem să ajutăm procuratura și avem toată deschiderea. În același context, avem două întrebări către Dodon: cine a dat indicație să negociați contractul de import al energiei electrice prin intermediarul „Energopartner” și ce beneficii ați avut dvs. din această schemă? Sau dvs. gratuit ați făcut asta?
Vreau să vă mai spun că în Ucraina este deschis un dosar penal privind exportul ilegal de energie electrică, inclusiv prin intermediul companiei „Energopartner”. Dosarul a fost deschis inclusiv pe numele directorului acesteia, Vasil Becivarș, tot el Melnicovici și tot el Danilov. Acesta are legături cu gruparea criminală „Solnțevskoe” și cu Simion Maguleevici. Deci, vorbim despre o schemă criminală și sunt probe mai mult decât suficiente, mai ales că jumătate de bani au ajuns la Plahotniuc”, a punctat acesta.
Și fostul membru al Curții de Conturi, Tudor Șoitu, unui dintre cei patru petiționari, a menționat că sunt probe pentru ca cei implicați în schema respectivă să fie trași la răspundere, fără a ține cont de statutul fiecăruia în parte.
„Acum ne întrebăm care a fost rolul doamnei Zinaida Greceanîi, premierul de atunci, și al domnului Vladimir Voronin, președintele R. Moldova. Ei nu au întreprins nimic când se fura poporul, la care spun ei că țin foarte mult. Este primul dosar de rezonanță din ultima perioadă, dar vă asigur că urmează multe altele – cu „Moldovagaz”, cu Portul Giurgiulești. Sunt convins că în această afacere sunt implicați Dodon, Plahotniuc, Voronin și Greceanîi. Procuratura va stabili lista întreagă”, a conchis Șoitu.
Procuratura Generală a anunțat că verifică legalitatea încheierii în anul 2008, când ministru al Economiei era actualul lider al socialiștilor, Igor Dodon, iar premier - Zinaida Greceanîi, a contractului de furnizare pentru Republica Moldova a energiei electrice din Ucraina. Verificările au demarat pe 5 mai 2021, după ce procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a anulat ordonanța de refuz în pornirea urmăririi penale pe acest caz, emisă în anul 2017 de către PCCOCS.
„Acțiunea survine ca urmare a apariției unor noi circumstanțe relevante, în prezent Procuratura Generală fiind în proces de acumulare a probatoriului necesar în vederea dispunerii unei soluții legale pe caz”, se arată într-un comunicat de presă al PG.
22.05.2026
11:34
1951
FOTO // Dodon dă mâna cu ambasadorul neacreditat al Rusie, după ce trimisul lui Putin a fost convocat la MAE pentru DRONA care a survolat R. Moldova. Socialistul a tăcut complice în fața incidentului care a speriat moldovenii
21.05.2026
11:45
3062
VIDEO // Igor Dodon, cu frica pușcăriei? Fostul președinte acuză o „grabă intenționată” în dosarul „Kuliok”, deși acesta se află pe rolul intanțelor de câțiva ani. Socialistul vede „conspirații prezidențiale” în cele 22 de ședințe programate
25.03.2026
11:36
2441
VIDEO // Plahotniuc a început să VORBEASCĂ, după ce procurorii au solicitat să fie condamnat la 25 de ani de ÎNCHISOARE
12.03.2026
11:36
16763
Dodon vrea să „SALVEZE” R. Moldova cu ajutorul lui Putin, după ce Rusia a TĂIAT în 2023 gazul pentru malul drept al Nistrului: „Sunt gata să discut cu Moscova pentru a găsi resurse energetice și produse petroliere…”
18.02.2026
10:09
2644
Vești proaste pentru inculpatul Dodon, care ar putea ajunge la PUȘCĂRIE în dosarul „kuliok”: „Chiar dacă Plahotniuc a refuzat, deocamdată, să depună mărturii, pe Dodon nu-l mai poate salva nici Putin”
03.02.2026
10:49
15094
Igor Dodon, ÎNJOSIT de Ivan Ceban? Socialistul a fost primit în biroul primarului pentru a identifica soluții în vederea votării bugetului, însă edilul nici nu a vrut să-i pronunțe numele: „Sunt gata să mă întâlnesc și cu reprezentanții PAS”
27.01.2026
17:06
3602
Igor Șarov, omul care a avut curajul să-i INTERZICĂ ex-președintelui Dodon să-și facă campanie în instituțiile de învățământ, NU va mai candida pentru un nou mandat în fruntea USM. Explicațiile actualului rector
06.01.2026
12:39
5275
Martor-SURPRIZĂ în dosar „frauda bancară”, în care este învinuit Vlad Plahotniuc. DEZVĂLUIRI despre întâlnirile dintre între Plahotniuc, Șor, Filat și alți participanți, în care au fost discutate detalii ale „furtului miliardului”
31.12.2025
14:18
3560
ULTIMA ORĂ // Regretele inculpatului Plahotniuc, care își va serba ziua de naștere în PUȘCĂRIE: „Speranța că alegerile parlamentare vor aduce schimbarea mult așteptată nu s-a realizat… Așa se întâmplă când statul e capturat cu adevărat”
23.12.2025
15:58
2144
Eșec usturător pentru cei implicați în SCHEMA cu blanchetele pentru pașapoarte, care au provocat un prejudiciu de aproape un MILIARD de lei. Statul NU va plăti firmei din Bulgaria 100 de MILIOANE de lei
79
Procurorii din Republica Moldova au donat sânge de Ziua Mondială a Donatorului, susținând campania „Donează o picătură de umanitate. Salvează vieți!”
15.06.2026
10:58
264
Program național 2027–2030 pentru incluziunea romilor: educație, sănătate și combaterea discriminării
15.06.2026
08:44
328
Horoscopul zilei 15.06.2026
15.06.2026
00:51
558
Regatul Unit pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, după modelul Australiei
14.06.2026
18:22
599
Vreme caldă și în mare parte stabilă în Republica Moldova, 15–21 iunie 2026
14.06.2026
08:40
788
Horoscopul zilei 14.06.2026
13.06.2026
21:01
1199
14 iunie 2026 aduce căldură de vară și averse de ploaie în Republica Moldova
13.06.2026
13:24
2470
Adevăratul motiv al războiului dintre Nicușor Dan și Ilie Bolojan nu ar avea legătură cu alegerile: Planul secret pentru UNIREA României cu Republica Moldova
13.06.2026
08:30
1403
Horoscopul zilei 13.06.2026
12.06.2026
21:54
1949
Maia Sandu discută cu António Costa despre deschiderea capitolelor de aderare și Summitul UE–Moldova din 22 iunie
12.06.2026
20:51
1840
Vreme mai stabilă și cer senin în Republica Moldova, sâmbătă, 13.06.2026
1921
Chișinăul găzduiește reuniunea Comitetului de Monitorizare Interreg NEXT și lansează discuțiile pentru viitorul Program Bazinul Mării Negre 2028–2034
2387
Peste 790 de primării intră în amalgamare voluntară pentru servicii mai bune și investiții mai mari în sate
12.06.2026
13:34
2080
Maia Sandu, la 85 de ani de la deportările staliniste: memoria victimelor și datoria de a apăra viitorul democratic
12.06.2026
11:32
1924
Alertă meteo cod galben, 12.06.2026, ora 9–21
12.06.2026
10:29
1988
Bărbat din Stăuceni, condamnat la 1 an de închisoare pentru că a lovit o polițistă aflată în misiune
12.06.2026
08:28
1860
Horoscopul zilei 12.06.2026
12.06.2026
00:04
2514
Moldova își consolidează parteneriatul economic cu statele Benelux și atrage noi investiții la forumul de la Maastricht
11.06.2026
20:52
2261
Vreme mai rece și ploi în toată țara – vineri, 12 iunie 2026
11.06.2026
17:47
2243
Chișinăul pornește negocierile cu Bucureștiul pentru podul de la Ungheni și noi conexiuni rutiere spre rețeaua europeană
11.06.2026
17:47
2091
20 de școli-model din Republica Moldova, modernizate cu 50 de milioane de euro de la Banca Europeană de Investiții
11.06.2026
17:44
1838
Guvernul investește 50 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli-model din Republica Moldova
11.06.2026
17:43
1839
Guvernul modernizează regulile de utilizare a drumurilor publice și aliniază infrastructura rutieră la normele europene
11.06.2026
17:21
1590
Guvernul majorează rezervele de gaze și impune stocuri obligatorii și pentru regiunea transnistreană
11.06.2026
17:04
1345
Experiența Strasbourg, model pentru modernizarea transportului public din Republica Moldova
Program național 2027–2030 pentru incluziunea romilor: educație, sănătate și combaterea discriminării
Horoscopul zilei 15.06.2026
Regatul Unit pregătește interzicerea rețelelor sociale pentru copiii sub 16 ani, după modelul Australiei
1 MDL
1 EUR
20.13
1 USD
17.39
1 RON
3.84
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39




Inapoi














