Dodon ar avea EMOȚII, pentru că numărul deputaților care vor părăsi PD va ajunge la 16: „De asta se teme acum Igor Dodon”
9693
Captură Președintele Igor Dodon, care ar controla acum o mare parte din fracțiunea PD, ar putea să se pomenească cu Guvernul Chicu demis, iar PSRM aruncat în opoziție. Mai mult, Dodon ar putea pierde alegerile prezidențiale și parlamentarele anticipate. Cel puțin, așa prognozează liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi.
Într-un live pe Facebook, Usatîi a menționat că astăzi s-a confirmat ce spunea el acum câteva luni.
„Eu vă spuneam de grupul Nechiforciuc… Vreau să vă spun că Dodon „vodoleiul” se teme foarte tare acum. Acum au ieșit de la PD șase deputați, dar numărul acestora poate ajunge la 16. Uite atunci vor începe problemele pentru el. Acești 16 deputați, împreună cu „ACUM” și Partidul „ȘOR”, vor da jos Guvernul Chicu. Vor fi provocate alegeri anticipate și atunci Dodon va pierde alegerile prezidențiale, iar PSRM nu mai ia voturi. Va pierde tot”, a precizat Usatîi.
De asemenea, acesta s-a referit și la declarația lui Andrei Goncharenko, care a anunțat că-l va acționa în judecată pentru calomnie, după ce a spus că Dodon i-ar fi cerut 50 de milioane de euro ca să mușamalizeze ancheta în privința concesionării Aeroportului Internațional Chișinău.
„La fel ca și în alte cazuri, când spusele mele s-au adeverit, Goncharenko va recunoaște că „vodoleiul” i-a cerut 50 de milioane de euro. Acum vedem că Goncharenko vrea să se retragă. El nu a vrut să-i ofere acești bani lui Dodon. Acum Igor Dodon trebuie să întreprindă măsuri pentru a întoarce AIC statului. Are toate pârghiile pentru a face asta”, a conchis Usatîi.
08.06.2023
10:23
3846
Usatîi, acționat în judecată de ex-vicepremierul Spînu: „Ceea ce face acest CLOVN este o încercare de a decredibiliza R. Moldova. Va continua să atace R. Moldova în interesul Kremlinului”
08.06.2023
16:11
3711
Renato Usatîi, în LISTA persoanelor sancționate de UE? „Nu vă jucați cu focul…”. Liderul „Partidului Nostru” îl invită pe Andrei Spînu la o DEZBATERE publică privind prețurile la gaze, achizițiile făcute și banii plătiți pentru resursele energetice
30.05.2023
17:42
2510
ANRE a văzut INECHITATEA de pe piața gazelor, dar susține că legislația nu-i permite să întreprindă măsuri: „A fost decisă adresarea către CSE, în vederea obținerii unei derogări de la cadrul normativ în vigoare”
29.05.2023
14:02
3727
INECHITATE // Unii agenți economici din R. Moldova cumpăra gaz de la firmele private la prețul de 11 - 14 lei, iar cetățenii simpli plătesc peste 29 de lei metrul cub. Usatîi a DEZVĂLUIT „schema”, iar Recean promite: „Guvernul va interveni”
19.01.2023
11:52
5852
DEZVĂLUIRI // Fratele lui Igor Dodon a fost ARESTAT la Moscova. „Acum Igor Dodon este în ȘOC. A fost pus de ruși să semneze niște angajamente…”
19.01.2023
11:23
4103
Renato Usatîi revine în POLITICĂ și îi pune un ULTIMATUM Maiei Sandu. „Sau formăm de urgență un guvern de salvare națională, sau mergem în anticipate. Alegerile parlamentare vor avea loc înaintea localelor din 2023”
19.01.2023
12:57
3994
Maia Sandu va încerca să scape guvernarea de „oleacă de BAGAJ” inutil: „Sunt 13 „spînișori care fac probleme…”. Șefa statului putea avea un rol important la nivel MONDIAL, dacă mergea la reuniunea CSI și-i spunea lui Putin să oprească războiul
12.10.2021
10:25
5531
DEZVĂLUIRI despre interesele ASCUNSE ale „grupării Morari”, care ar fi pus la cale linșarea lui Stoianoglo: „Deputații PAS nu au știut despre reținerea procurorului general, iar Maia Sandu a aflat cu zece minute înainte… Morari va merge la PUȘCĂRIE”
28.09.2021
10:52
2930
SONDAJ // Cine ar câștiga Primăria Bălți, dacă duminica viitoare ar avea loc ALEGERI. Printre candidați apare și Ștefan Gligor
22.09.2021
20:11
5062
Dodon nu vrea să audă de Irina Vlah, după ce aceasta a declarat că LIMBA ROMÂNĂ „este una dintre cele mai mari valori ale R. Moldova”. Socialistul a DEZVĂLUIT și cine e candidatul formațiunii pentru Primăria Bălți
23.12.2025
21:20
434
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
23.12.2025
21:09
549
Armata ucraineană se retrage din Siversk, forțată de atacurile rusești și condițiile dificile
23.12.2025
21:01
475
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
23.12.2025
19:44
558
Drumuri periculoase spre libertate: Dezertorii ucraineni aleg munții pentru a scăpa de război și a ajunge în România
23.12.2025
19:36
467
Maia Sandu a premiat cetățeni de onoare pentru contribuții remarcabile în diverse domenii
23.12.2025
18:06
562
Administrator condamnat la închisoare pentru simularea intenționată a insolvabilității unei companii din Chișinău
23.12.2025
17:58
593
Atacurile recente ale Rusiei provoacă victime și întreruperi de curent în vestul Ucrainei, chiar înainte de Crăciun
23.12.2025
17:51
503
Elevii din Moldova strălucesc la Gala Olimpicilor 2025 cu premii internaționale și regionale remarcabile
23.12.2025
15:58
640
Eșec usturător pentru cei implicați în SCHEMA cu blanchetele pentru pașapoarte, care au provocat un prejudiciu de aproape un MILIARD de lei. Statul NU va plăti firmei din Bulgaria 100 de MILIOANE de lei
23.12.2025
15:46
517
Maia Sandu elogiază excelența olimpicilor și îndeamnă la păstrarea legăturilor cu țara natală
23.12.2025
15:27
530
Inovație și educație avansată la USMF „Nicolae Testemițanu”: patru noi laboratoare în domeniul farmaceutic deschise cu sprijin internațional
23.12.2025
15:26
537
Maia Sandu onorează excelența academică la Gala Olimpicilor 2025: 45 de medalii pentru elevii din Republica Moldova
23.12.2025
15:08
570
Infracțiuni îngrozitoare: Femeie din Rîșcani condamnată la 15 ani pentru exploatarea prin muncă și cerșetorie a doi copii
23.12.2025
12:55
617
Un tânăr chișinăuian se dădea drept lucrător bancar și a păcălit o femeie de 16.999 lei pentru un iPhone 16, condamnat cu suspendare
23.12.2025
11:56
657
Noi PERMISE de conducere începând cu 2026. Cele mai IMPORTANTE schimbări
23.12.2025
11:48
600
Maia Sandu și Oana Țoiu, discuții la Chișinău despre parcursul european al Republicii Moldova și parteneriatul strategic cu România
23.12.2025
08:35
690
Horoscopul zilei 23.12.2025
23.12.2025
00:29
828
Zelenski anunță progrese în discuțiile cu SUA și Europa pentru încheierea conflictului cu Rusia
23.12.2025
00:10
1125
Vance prezice dificultăți majore în eforturile de pace dintre Rusia și Ucraina: teritoriul Donbas și alte concesii, obstacole serioase în calea unei soluții pașnice
22.12.2025
20:23
931
Schimbări Metorologice Ușoare în Republica Moldova - 23.12.2025
22.12.2025
18:35
715
Bălți primește titlul de Capitala Tineretului 2026-2027 și finanțare pentru dezvoltare comunitară
22.12.2025
17:48
833
Maia Sandu în dialog cu diaspora: strategii pentru întoarcerea și integrarea moldovenilor acasă
22.12.2025
17:34
871
Moscova critică ”progresele lente” în negocierile cu SUA și acuză ”tentative răuvoitoare” ale unor state de a le sabota, dar își arată disponibilitatea pentru un acord de neagresiune cu UE și NATO
22.12.2025
17:28
822
Dezbatere națională despre integritatea academică: rezultatele sondajului din 2025 arată o mare provocare pentru universități
22.12.2025
17:13
856
Vicepreședinta organizației Rîșcani a partidului „Șor” condamnată pentru implicare în finanțare ilegală
Strategii energetice inovatoare și integrare europeană: Carolina Novac dezvăluie direcțiile Republicii Moldova la întâlnirea ambasadorilor
Armata ucraineană se retrage din Siversk, forțată de atacurile rusești și condițiile dificile
Prognoza meteo pentru 24.12.2025: Schimbări notabile în Republica Moldova
Drumuri periculoase spre libertate: Dezertorii ucraineni aleg munții pentru a scăpa de război și a ajunge în România
1 MDL
1 EUR
19.84
1 USD
16.82
1 RON
3.90
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40




Inapoi














