CNPF a decis instituirea ADMINISTRĂRII SPECIALE provizorii la „Moldasig” SA, după ce un deputat a atenționat asupra unui atac RAIDER la companie
2619
Comisia Națională a Pieței Financiare (CNPF) a decis instituirea administrării speciale provizorii la „Moldasig” S.A, după ce deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Dumitru Alaiba, a reclamat un posibil atac raider asupra companiei. Mai exact, o companie care deținea 4,99% din acțiunile „Moldasig” a ajuns să controleze 65% din acțiuni urmare a unei încheieri de judecată dubioase, care nu a fost făcută publică, a dezvăluit legislatorul.
„CNPF s-a autosesizat privind neregulile și practicile contrare cerințelor de guvernanță corporativă în cadrul companiei „Moldasig” SA care, începând cu 9 noiembrie 2020, este gestionată, potrivit încheierii judecătorești din 6 noiembrie 2020, de două entități de audit.
Astfel, constatând că persoanele delegate de „Confidential – Audit” SRL și „Altimeea” SRL nu întrunesc rigorile stabilite de autoritatea de supraveghere, mai mult, acestea ignoră Ordonanța CNPF din 10 noiembrie 2020 întru prevenirea deteriorării siguranței financiare și dezintegrării activelor, precum și neadmiterii neplăților către asigurații „Moldasig” SA, CNPF a decis instituirea administrării speciale provizorii a „Moldasig” SA, până la executarea pct. 1 din Ordonanța CNPF nr. 53/6 - O din 10.11.2020, cu numirea unui administrator special”, se arată într-un comunicat de presă al CNPF.
Amintim că Dumitru Alaiba a depus un demers la procuratură în care vorbește despre un posibil atac raider la „Moldasig”, sugerând că în spatele acestuia ar sta Veaceslav Platon. El vorbește despre decizia unei instanțe de judecată în baza căreia un acționar minoritar a ajuns să gestioneze pachetul majoritar de acțiuni.
„Aceste acțiuni după formă și caracter, par a fi o schemă clasică de preluare ostilă a afacerii (așa-zis atac raider) prin care sunt preluate abuziv și arbitrar acțiunile unei companii, fiind utilizate un șir de scheme frauduloase (inacțiunea sau acțiunile limitate ale regulatorilor, falsificarea documentelor, semnături false, folosirea forţei, sechestrul fizic al companiei, sprijin tacit de la instituțiile de stat care în mod deliberat nu acționează eficient pentru a proteja legislația, utilizarea de hotărâri judecătorești, inclusiv cele ale instanțelor de arbitraj, emise fără motive întemeiate etc.”, spune Dumitru Alaiba.
În replică, Veaceslav Platon l-a acuzat pe Alaiba că ar fi sărit în apărarea lui Vlad Plahotniuc și că nu ar cunoaște „multe nuanțe”. El anunță că îi va expedia lui Alaiba documente confirmative care să demonstreze cum Vlad Plahotniuc ar fi preluat ilegal afaceri și acțiuni prin diferite metode, inclusiv șantaj și presiuni.
30.06.2026
15:22
23.05.2022
15:52
23.11.2020
16:38
23.11.2020
11:19
21.11.2020
16:59
20.11.2020
14:02
20.11.2020
11:29
20.11.2020
09:45
30.03.2016
13:39
27.07.2026
18:07
27.07.2026
18:07
27.07.2026
17:54
27.07.2026
17:38
27.07.2026
17:34
27.07.2026
17:25
27.07.2026
17:18
27.07.2026
17:17
27.07.2026
16:58
27.07.2026
16:58
27.07.2026
16:51
27.07.2026
16:26
27.07.2026
16:15
27.07.2026
16:01
27.07.2026
15:54
27.07.2026
15:51
27.07.2026
15:51
27.07.2026
15:50
27.07.2026
15:42
27.07.2026
15:39
27.07.2026
15:18
27.07.2026
15:07
27.07.2026
14:52
27.07.2026
14:12
27.07.2026
14:09
27.07.2026
14:06
Astrologul anunță pentru Selly un rol major în viitorul României: „Jules Verne la puterea a doua”, lider cu influență și alianțe puternice
Ținte aeriene detectate la granița cu Ucraina: mesaj RO-Alert pentru locuitorii din Tulcea
Certificatul de atestare fiscală se poate obține online în 10 minute, direct din portalul ANAF
Putin anunță în fața Dumei „noua ordine mondială” și pregătește Rusia de război pentru încă cel puțin trei ani
















