AMENZI usturătoare pentru cei care vor purta panglica Sf. Gheorghe de 9 mai. Recean: „Poliția pregătește toate reglementările. Decizia CCM nu schimbă absolut nimic, iar toată lumea trebuie să înțeleagă că aceste simboluri sunt INTERZISE”
3179
Persoanele care vor purta de 9 mai panglica negru-oraj (Sf. Gheorghe), asociată cu războiul pornit de Vladimir Putin în Ucraina, vor fi amendate conform legii, a declarat astăzi premierul Dorin Recean.
Potrivit prim-ministrului, Ministerul Afacerilor Interne (MAI) va veni cu unele clarificări zilele următoare.
„Poliția Națională pregătește acum toate reglementările necesare și va anunța public cum vor fi documentați și sancționați cei care nu respectă legislația. Vreau să atrag atenția că decizia Curții Constituționale, contrar aparențelor, nu schimbă absolut nimic. De aceea, toată lumea trebuie să înțeleagă că aceste simboluri sunt interzise și utilizarea lor, etalarea lor va fi sancționată. Deci, etalarea acestor simboluri, fabricarea lor, distribuirea, cumpărarea-vânzarea va fi pedepsită”, a punctat Dorin Recean.
Potrivit legislației în vigoare, confecționarea, vânzarea, răspândirea, deținerea în vederea răspândirii și utilizarea în public a atributelor și simbolurilor general-cunoscute, ce sunt utilizate în contextul unor acțiuni de agresiune militară, crime de război, crime împotriva umanității, precum și al propagandei sau glorificării acestor acțiuni, se va sancționa cu amenzi de la 90 la 180 de unități convenționale (de la 4 500 la 9 000 de lei) sau cu muncă neremunerată în folosul comunității de la 30 la 60 de ore, aplicate persoanei fizice, și cu amendă de la 180 la 360 de unități convenționale (de la 9 000 la 18 000 de lei) pentru persoanele juridice și cele cu funcții de răspundere.
Amintim că „Garda tânăra” a Partidului Socialiștilor din R. Moldova (PSRM) susține că a pregătit o serie de manifestări de 9 mai, inclusiv desfășurarea unui banner negru-oranj (panglica Sf. Gheorghe) de 80 de metri în Piața Marii Adunări Naționale (PMAN). Nichita Romenski, unul dintre reprezentanții tinerilor socialiști, a declarat pentru RIA Novosti că în PMAN se va cânta și „Katiușa”.
Curtea Constituțională a decis, la începutul lunii aprilie curent, că panglica negru-oraj „Sf. Gheorghe”, interzisă prin lege anul trecut de către Parlament, poate fi purtată deschis atâta timp cât nu promovează agresiunea militară rusă. De asemenea, pot fi folosite și simbolurile „V” și „Z” prezente pe tancurile și blindatele rusești, dacă nu promovează agresiunea. Curtea a subliniat că rămâne la latitudinea forțelor de ordine să stabilească cu ce scop este purtată de către anumite persoane această panglică negru-oranj.
04.05.2023
12:17
12.04.2023
12:14
26.04.2022
11:36
14.04.2022
14:30
31.10.2026
07:14
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
06:17
31.10.2026
06:12
31.10.2026
06:03
31.10.2026
04:14
31.10.2026
03:56
31.10.2026
01:39
31.10.2026
01:21
31.10.2026
00:44
30.10.2026
23:49
30.10.2026
23:44
30.10.2026
22:19
30.10.2026
21:04
30.10.2026
20:45
30.10.2026
20:43
30.10.2026
19:28
30.10.2026
19:17
30.10.2026
18:46
30.10.2026
18:41
30.10.2026
18:16
30.10.2026
17:53
30.10.2026
17:50
30.10.2026
17:31
30.10.2026
17:20
30.10.2026
17:03
30.10.2026
17:03
30.10.2026
16:20
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria
VIDEO // Vasile Tofan, discurs fără ocolișuri în fața premierului României: „Prutul nu va mai despărți DOUĂ STATE ROMÂNEȘTI după aderarea R. Moldova la UE”
Horoscopul zilei 24.10.2026















