VIDEO // Cetățenii R. Moldova sunt îndemnați să nu se lase MANIPULAȚI și să nu poarte pe 9 mai panglica „Sf. Gheorghe”, simbolul RĂZBOIULUI pornit de Putin. Șeful IGP anunță AMENZI între 4 500 de lei și 30 000 de lei
2521
Persoanele care vor purta pe 9 mai, dar și în oricare altă zi panglica bicoloră negru-oranj Sf. Gheorghe vor fi amendate cu sume cuprinse între 4 500 de lei și 9 000 de lei. Persoanele cu funcții de răspundere riscă amenzi între 9 000 de lei și 18 000 de lei, iar persoanele juridice – între 18 000 de lei și 30 000 de lei. Precizarea a fost făcută astăzi de șeful Inspectoratului General de Poliție, Viorel Cernăuțeanu, în cadrul unui briefing de presă.
Potrivit șefului Poliției naționale, recenta hotărâre a Curții Constituționale (CCM) privind simbolistica interzisă (panglica negru-oranj, dar și literele V și Z, care apar pe tancurile trimise de Rusia în Ucraina nu anulează amenzile stabilite în Codul contravențional.
„Din partea dispozitivă a hotărârii CCM se desprind două norme de bază. Unu: se declară neconstituțional textul „și care pot fi confundate cu acestea”. Este singura normă declarată neconstituțională. Doi: se recunoaște constituțional art. 365 din Codul contravențional. Asta înseamnă că se interzice confecționarea, păstrarea, comercializarea și purtarea acestor elemente. Cei care vor încălca lege riscă răspundere contravențională”, a subliniat Cernăuțeanu.
Totodată, șeful IGP a făcut referire și la recomandările Comisiei de la Veneția.
„Din aceste recomandări se poate de constat clar că autoritățile R. Moldova sunt îndreptățite să argumenteze că afișarea simbolurilor utilizate de forțele armatei ruse în războiul contra Ucrainei produc un pericol real și iminent de dezordine și reprezintă o amenințare la adresa securității naționale. Deci, e o recomandare clară, asta înseamnă că această panglică bicoloră reprezintă simbolistica unei agresiuni militare”.
Sursa citată a recomandat insistent cetățenilor să nu se lase manipulați și să creadă că nu vor răspunde pentru încălcarea legii: „Aceste cerințe legale sunt stipulate foarte clar în legislație. Nu cădeți provocărilor venite din afară sau de la persoane interesate. Fiecare caz în parte va fi documentat, examinat și constatat exact prin prisma legii. Este absurdă interpretarea, potrivit căreia se permite purtarea acestei panglici, dar se interzice confecționarea, păstrarea sau comercializarea. Norma din Codul contravențional este foarte clară și e declarată constituțională”.
Viorel Cernăuțeanu a adăugat că, deocamdată, nu au fost identificate cazuri de confecționare a acestor panglici. „Aceste panglici nu erau confecționate pe teritoriul R. Moldova, dar importate. Anul trecut, în ajunul zilei de 9 mai, o mare parte din agenții economici care cumva au avut tangență cu comercializarea acestor panglici benevol le-au predat poliției. Cum vor fi documentate persoanele care poartă panglică? Exact în maniera cum s-a făcut până acum, prin prisma argumentelor, faptelor și circumstanțelor”, a conchis Cernăuțeanu.
27.04.2023
16:26
12.04.2023
12:14
26.04.2022
11:36
14.04.2022
14:30
22.10.2026
23:53
22.10.2026
23:22
22.10.2026
23:16
22.10.2026
21:45
22.10.2026
21:44
22.10.2026
21:06
22.10.2026
23:53
22.10.2026
23:22
22.10.2026
23:16
22.10.2026
21:45
22.10.2026
21:44
22.10.2026
21:06
22.10.2026
20:57
22.10.2026
20:40
22.10.2026
20:25
22.10.2026
20:24
22.10.2026
19:51
22.10.2026
19:11
22.10.2026
18:26
22.10.2026
18:17
22.10.2026
17:54
22.10.2026
17:39
22.10.2026
17:20
22.10.2026
17:09
22.10.2026
17:00
22.10.2026
16:38
22.10.2026
16:32
22.10.2026
16:28
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:26
22.10.2026
16:11
Kremlinul acuză Kievul că respinge eforturile de pace ale SUA prin atacurile asupra rafinăriilor rusești
Andrian Candu rupe tăcerea: Finul lui Plahotniuc și fostul președinte al Parlamentului explică cu ce se ocupă după ce a lăsat definitiv politica în urmă
CUTREMUR puternic resimțit la Chișinău și în întreaga Republică Moldova
Administrația Trump tace în timp ce Rusia atacă firme americane în Ucraina
Ucraina susține că a distrus patru avioane și a avariat alte două într-un atac cu racheta Long Neptune asupra unui aerodrom din Rusia















