Timofti l-a PROVOCAT pe Putin. Liderul de la Kremlin a avut o replică DURĂ
4103
sbc.co R. Moldova ar fi putut evita măsurile restrictive în relațiile comerciale cu partea rusă, dacă ar fi informat în timp util Moscova cu privire la planurile sale de asociere cu UE, i-a reproșat astăzi, la Minsk, președintele rus Vladimir Putin, omologului său moldovean Nicolae Timofti.
„Noi niciodată nu am fost oponenții apropierii statelor din CSI de Uniunea Europeană. Chiar și noi ne dorim o colaborare mai strânsă. Problema este în condițiile de colaborare. Noi avem pretenții față de faptul că partenerii noștri nu consideră de cuviință, în timp util, deschis, profesional să discute cu noi despre toate riscurile care apar pentru economia rusă și pentru alte state CSI odată cu introducerea unor noi norme de comerț după aderarea colegilor noștri la alte organizații comercial-economice”, a declarat Putin.
În așa mod a comentat Putin declarațiile președintelui Nicolae Timofti care s-a plâns, la summitul CSI de asăzi, de embargoul introdus de Federația Rusă.
Amintim că după semnarea Acordului de Asociere dintre R. Moldova și Uniunea Europeană, Federația Rusă a interzis importul fructelor și conservelor de legume din R. Moldova, pretextând că acestea nu corespund normelor fitosanitare.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei


















