Tănase, despre REFORMA Procuraturii propusă de „ACUM”: „Au anunțat din start că vor un procuror general ce ar urmări persoanele pe care le consideră ei indezirabile”
2670
Fostul ministru al Justiției și președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, nu crede că prin schimbarea procurorului general, așa cum au anunțat reprezentanții Blocului „ACUM”, vom avea o cu totul altă Procuratură, iar situația se va schimba. Mai mult, acesta afirmă că societatea primește „mesaje irealiste”, după care, în mod inevitabil, va urma un nou val de dezamăgiri în promisiunile făcute de politicieni.
CITIȚI și CONSULTĂRI PUBLICE // Blocul „ACUM” vrea modificarea Legii Procuraturii: „Procuratura din R. Moldova este capturată, nu servește interesul public”
„Senzația mea este că persoanele care au conceput acest proiect de modificare a legii doresc în termeni foarte rapizi să dea o lovitură, o revoluție, o schimbare majoră. Dar experiența arată că asemenea acțiuni nu sunt deloc durabile. Chiar dacă la o anumită etapă îți reușește, după asta oricum urmează să te pliezi pe inerția instituției care nu poate fi schimbată prin schimbarea procurorului general. Cei care cred că, prin demiterea actualului procuror general și numirea altui procuror, vom avea o altă Procuratură decât avem acum sunt oameni naivi. Îmi pare rău că societatea primește mesaje irealiste, deoarece se va ajunge iarăși la situația când așteptările vor fi ridicate la o cotă absolut irealistă, după care va urma un nou val de dezamăgiri”, a declarat Tănase la o emisiune de la postul TVC 21.
În același context, Alexandru Tănase crede că o reformă a Procuraturii nu poate fi înfăptuită atât timp cât partidele din R. Moldova acționează ca pe timpul URSS.
„Acest grup politic a anunțat, din strat, că vrea ca Procuratura să acționeze altfel, ei vor un procuror general care ar urmări persoanele pe care le consideră ei indezirabile. De fapt, nicio reformă nu va avea rezultat până când nu va avea loc o reformă politică profundă. Atâta timp cât avem partide ca pe timpul URSS, fără democrație internă, cu decizii luate de lideri, cu negocieri purtate de fațadă, cu un Parlament transformat în circ sau mașinărie de vot, este naiv să ai așteptări de la o reformă pe Procuratură”, precizează fostul ministru.
Acesta s-a referit și la propunerea potrivit căreia procurorul general din R. Moldova să fie ales de o comisie independentă, formată din membri ai Consiliului Superior al Procurorilor (CSP), ai societății civile și experți internaționali.
„Atunci când cineva insistă ca într-o anumită instituție să fie delegați membrii societății civile, fiecare își vede acolo propriul simpatizant. Societatea civilă este destul de pestriță. Avem unele ONG-uri care au un mesaj critic față de guvernare, dar în același timp există anumite ONG-uri care au o atitudine mai tolerantă în anumite situații. Atunci când opoziția vorbește despre societatea civilă, probabil vede un anumit reprezentant, iar puterea, când adoptă asemenea decizii, vede un alt reprezentant. De asta este greu de stabilit niște criterii clare despre definiția societății civile. De regulă se fac concursuri și acolo câștigă cei care le organizează, pe asta cred că mizează autorii inițiativei”, a conchis Tănase.
De menționat că Blocul „ACUM” a propus ieri, în cadrul unei mese rotunde la Parlament, un proiect de modificare a Legii Procuraturii. Proiectul prevede ca procurorul general al R. Moldova să fie ales de o comisie independentă, formată din membri ai CSP, ai societății civile și experți internaționali, fără condiția ca acesta să dețină cetățenia R. Moldova. Printre prevederile aceluiași proiect se mai numără, de asemenea, majorarea numărului de membri ai CSP, de la 12 la 19, prin includerea în componența acestuia a experților independenți, a avocaților etc.
06.03.2024
16:47
7816
Incompetență sau rea-voință la Curtea Constuțională? Alexandru Tănase: „CCM a consfințit printr-o decizie proprie dreptul UTA Găgăuzia la SECESIUNE. S-a garantat la nivel constituțional secesiunea”
30.10.2021
13:10
4217
Un fost ministru nu crede că RUȘII fac cadouri, mai ales după ce ne-au numit „ȚIGANI”. „Concesiunea pe care țiganii au făcut-o se referă anume la acest aspect… Mesajul este unul STRATEGIC: capul jos și ciocul mic”
19.11.2020
11:34
6749
ÎMPUTERNICIREA pe care niciun președinte al R. Moldova NU a folosit-o. Maia Sandu poate deveni PRIMUL șef de stat care poate face uz
09.09.2020
10:21
2177
Alegerile parlamentare ANTICIPATE promise de Dodon, o CACEALMA? „Nu cred că noi vom asista la anticipate. O bună parte dintre cei aleși în Parlament fac sume considerabile de bani din acest mandat...”
30.07.2020
11:43
2889
Alexandru Tănase, despre ultimele numiri controversate făcute de CSM și BARONII din justiția din R. Moldova: „Justiția noastră a furnizat și va furniza servicii oricărei puteri, doar pentru a-și asigura privilegiile pe care le are”
29.05.2020
12:53
4509
ADEVĂRUL despre proiectul LEGII cu privire la organizațiile necomerciale și „MANIPULĂRILE” lui Dodon și Chicu: „Refuzul de a vota în a doua lectură această lege ne plasează în rând cu „statele BANANIERE”. Mai exact, cu statele totalitare”
29.04.2020
18:02
4920
Președintele Comisiei juridice din Parlament, socialistul Vasile Bolea, IRONIZAT pentru „erupția de creativitate” de a cere CSM demiterea a trei judecători ai CC. „Vor să se construiască un stat de drepți. În fața lor. Au pierdut șimțul realității”
16.09.2019
09:59
1844
Tănase, despre noua REFORMĂ a Procuraturii: „Politicienii vor să fie cei care vor indica cu degetul asupra „vinovatului”, iar procurorul general „depolitizat abundent” va trebui „să-și facă datoria””
07.08.2019
14:00
9271
Igor Dodon și Maia Sandu sunt îndemnați să ceară ÎMPRUMUTURI de la Federația Rusă, noua „PUTERE PROTECTOARE” a R. Moldova, și nu de la România: „Să ne comunice şi nouă ce RĂSPUNS vor primi la această solicitare”
24.07.2019
17:00
3098
Maia Sandu a vorbit la Bruxelles despre coaliția „ACUM” – PSRM și cât ar putea dura aceasta: „Nu suntem NAIVI. Trebuie să fim atenți”
19.06.2026
20:58
197
Sâmbătă, 20 iunie 2026: mai cald și în mare parte senin în Republica Moldova
19.06.2026
17:51
345
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
338
BEI și UE finanțează cu 60 de milioane de euro modernizarea școlilor și spitalelor din Moldova: „Încă un pas spre servicii publice mai bune”
19.06.2026
16:57
388
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
19.06.2026
16:47
394
Din 6 iulie, fermierii pot cere plăți directe pentru laptele vândut în semestrul II din 2025
19.06.2026
14:24
456
România, printre țările cu cel mai ieftin și rapid internet din lume. Insulele izolate plătesc de peste 100 de ori mai mult pentru bandă largă
19.06.2026
12:46
507
Germania sprijină Republica Moldova să-și consolideze infrastructura calității pentru aderarea la Uniunea Europeană
19.06.2026
12:39
448
Școli și universități modernizate cu sprijinul BEI: Dan Perciun anunță investiții de peste 130 de milioane de euro în infrastructura educațională din Moldova
19.06.2026
11:35
552
Interes record pentru a doua licitație de 170 MW eolian și 44 MWh stocare, cu oferte de peste două ori capacitatea scosă la concurs în Republica Moldova
19.06.2026
11:19
523
SUA acuză, ASML neagă: disputa globală privind posibila prezență a unei mașini EUV în China și viitorul monopolului european pe cipuri
19.06.2026
10:13
429
Programul DIALOG 2026–2028, lansat de Ministerul Educației și ARI, promite să întărească dialogul interetnic și coeziunea socială în Moldova
19.06.2026
09:55
510
Doi recidiviști condamnați la ani grei de închisoare pentru tâlhăria comisă lângă gara feroviară din Chișinău
19.06.2026
08:22
585
Horoscopul zilei 19.06.2026
18.06.2026
20:32
672
Vineri, 19 iunie 2026: vreme mai caldă în Republica Moldova, cu cer variabil
18.06.2026
18:13
762
Moldova caută investiții europene pentru infrastructură și conectivitate regională la Transport Investment Summit 2026
18.06.2026
18:13
760
Reforma „Restart în educație”: ministerul vrea agenții teritoriale subordonate direct MEC pentru administrarea școlilor din toată țara
18.06.2026
17:18
690
Poliția din Otaci, cu sediu nou modern: al doilea sector modernizat în raionul Ocnița
18.06.2026
13:26
1007
IGP face front comun cu AO „Acțiune pentru Justiție” pentru integritate și toleranță zero față de corupție în Poliție
18.06.2026
13:10
926
Crima de la Beriozchi: 20 de ani de închisoare pentru uciderea bărbatului dispărut în 2011
18.06.2026
13:05
693
MEC lansează o nouă etapă DigiProf pentru formarea digitală gratuită a peste 8.000 de profesori
18.06.2026
12:41
768
Procuratura Generală intensifică lupta contra violenței în familie: procurori specializați și sancțiuni pentru nedenunțarea abuzurilor
18.06.2026
10:44
1050
Fost executor judecătoresc din Chișinău, judecat pentru lovituri care au provocat moartea unui bărbat
18.06.2026
07:54
862
Horoscopul zilei 18.06.2026
17.06.2026
20:40
1108
Vreme mai răcoroasă și mai stabilă în Republica Moldova, joi 18.06.2026
17.06.2026
16:40
1379
Guvernul accelerează îndeplinirea criteriilor economice de la Copenhaga pentru aderarea Republicii Moldova la UE
Sâmbătă, 20 iunie 2026: mai cald și în mare parte senin în Republica Moldova
Polițiștii chinologi ai IGP, premiați de Ziua Internațională a Chinologului pentru misiunile alături de câinii de serviciu
BEI investește 40 de milioane de euro pentru modernizarea a 20 de școli din Republica Moldova
1 MDL
1 EUR
20.22
1 USD
17.64
1 RON
3.86
1 RUB
0.24
1 UAH
0.39




Inapoi














