SURSE // Cum s-a COMPORTAT Rogozin la întâlnirea cu Candu
3081
ria.ru Vicepremierul rus Dmitri Rogozin a fost neașteptat de politicos la ultima întrevedere avută la Chișinău cu ministrul Economiei, Andrian Candu, și cel al Agriculturii și Industriei Alimentare, Vasile Bumacov.
Potrivit unor surse, în timpul întrevederii, delegația din Rusia a recunoscut că fructele și legumele moldovenești sunt calitative, dar au menționat că există și „anumite scăpări”.
În timpul discuțiilor, Rogozin s-a arătat deschis pentru comunicare, precizând că, de fapt, aceasta este cea mai mare problemă în relațiile moldo-ruse.
De asemenea, reprezentanții delegației ruse și-au exprimat deschiderea de a rezolva până la sfârșitul lunii septembrie problemele care au determinat impunerea restricțiilor de import al produselor moldovenești.
În context, ministrul Economiei a fost invitat să întreprindă o vizită la Moscova în perioada 25-26 septembrie.
Totuși, după finalizarea întrevederii, membrii delegației ruse au respins invitația de a participa la o cină comună cu oficialii moldoveni, explicând că trebuie să ajungă la Tiraspol. Potrivit surselor noastre, unii dintre membrii delegației și-ar fi exprimat acordul de a cina alături de oficialii moldoveni, dar Rogozin ar fi insistat ca toți cei care îl însoțesc în această vizită să meargă împreună cu el la Tiraspol.
În această după-amiază, în timp ce vicepremierul rus Dmitri Rogozin va avea o întrevedere cu premierul Iurie Leancă, ceilalți membri ai delegației ruse au fost invitați să viziteze beciurile de la Cricova.
Deocamdată, nu se cunoaște dacă rușii au acceptat invitația.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
12.11.2026
03:24
12.11.2026
03:21
12.11.2026
01:22
11.11.2026
23:21
11.11.2026
23:18
11.11.2026
23:06
11.11.2026
22:42
11.11.2026
22:14
11.11.2026
21:25
11.11.2026
20:48
11.11.2026
20:25
11.11.2026
19:40
11.11.2026
19:26
11.11.2026
19:06
11.11.2026
18:45
11.11.2026
18:39
11.11.2026
18:15
11.11.2026
17:17
11.11.2026
17:02
11.11.2026
16:49
11.11.2026
16:17
11.11.2026
15:38
11.11.2026
15:22
11.11.2026
15:08
11.11.2026
14:50
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”
Mincinosul Krasnoselski, decorat de Putin la Moscova, nu s-ar mai întoarce la Tiraspol. Vasile Tofan: „Și-a făcut planuri să rămână în Rusia. Noi îi spunem să revină, dacă ține la ce a făcut în așa-zisa republică”
Fost șef al SBU: Unirea R. Moldova cu România e decizia Chișinăului. Cum pot Kievul și Bucureștiul să contracareze dronele rusești
FOTO // Zboruri de la Chișinău spre Istanbul, de la 39 de euro. Compania Polaris a inaugurat PRIMA sa cursă și anunță alte ZECE destinații
Black Friday la HiSky // Până la 50% REDUCERE la bilete de avion, pentru toate destinațiile companiei


















