Suma RECORD primită de Barack şi Michelle Obama pentru a-şi publica memoriile
1408
Recent, soţii Barack şi Michelle Obama au semnat un contract prin care autorizează editura franceză Fayard să le publice volumele de memorii.
Editura Fayard, parte a grupului Hachette, a anunţat, printr-un comunicat de presă, obţinerea drepturilor de traducere şi publicare a celor două volume de memorii. Tot la Fayard au apărut, în traducere, şi memoriile altor personalităţi politice: Hillary Clinton, Nelson Mandela sau Henry Kissinger.
În Statele Unite, Michelle şi Barak Obama au semnat un contract în valoare totală de 60 de milioane de dolari cu grupul editorial Penguin Random House pentru a-şi publica volumele de memorii.
Barack Obama a mai publicat două cărţi, tot la Penguin Random House: "Dreams from My Father" (1995) şi "The Audacity of Hope" (2006), fiecare vânzându-se în peste 3 milioane de exemplare, doar în Statele Unite.
În 2010, Barack Obama a publicat şi o carte pentru copii, "Of Thee I Sing, A Letter to My Daughters", în care aduce un omagiu unor figuri ilustre ale istoriei americane.
La rândul său, Michelle Obama a publicat şi ea o carte despre grădinărit şi alimentaţie, "American Grown", în 2012.
Dacă estimarea valorii contractelor semnate de soţii Obama în Statele Unite este corectă, atunci aceştia îi vor depăşi pe George W. Bush şi Bill Clinton, care au încasat, pentru volumele autobiografice, 10, respectiv 15 milioane de dolari.
Drepturile de autor pentriu cărţile încă nescrise ale soţilor Obama au fost vândute şi în Noua Zeelandă, Brazilia, Germania, Argentina.
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
07.09.2026
09:17
07.09.2026
08:01
07.09.2026
06:45
07.09.2026
06:19
07.09.2026
06:02
07.09.2026
04:19
07.09.2026
02:09
07.09.2026
01:53
07.09.2026
01:02
06.09.2026
23:54
06.09.2026
23:47
06.09.2026
23:41
06.09.2026
22:58
06.09.2026
20:41
06.09.2026
20:27
06.09.2026
19:11
06.09.2026
16:14
06.09.2026
15:54
06.09.2026
15:05
06.09.2026
13:47
06.09.2026
12:48
06.09.2026
12:34
06.09.2026
10:52
06.09.2026
10:34
06.09.2026
09:46
ALARMANT // Statul nu știe exact câte companii deține: Parlamentul a prelungit ancheta în regim de urgență: „323 de întreprinderi sunt fără IDNO, iar salariile s-au majorat, în unele instituții, cu 80% fără nicio explicație!”
ONU renunță treptat la harta Mercator: Africa va fi reprezentată mai fidel. SUA s-au opus, iar Moldova s-a abținut
OPINIE // Se încheie era Sandu-Dodon! Cine va fi noua „locomotivă” a Moldovei și de ce nu mai funcționează simplul slogan despre UE?
Horoscopul zilei 31.08.2026
CNAS pregătește un nou contract-cadru pentru medicii de familie: bilete de trimitere digitale și mai puțină birocrație
















