Socialiștii au mai înregistrat o MOȚIUNE în Parlament: Împotriva cui se declară de această dată
1901
Socialiștii și-au făcut o tradiție din a înregistra în Parlament moțiuni simple împotriva miniștrilor sau a instituțiilor pe care le conduc.
După ce săptămâna trecută au solicitat să vină în Parlament vicepremierul pentru Integrare Europeană, Iurie Leancă, ca să spună de ce crede că R. Moldova se va integra în UE prin România, astăzi au mai înregistrat o moțiune simplă, de această dată asupra politicii interne în domeniul sănătății, muncii și protecției sociale, realizate de ministrul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Svetlana Cebotari.
În proiectul moțiunii se face referire la problemele depistate în domeniul sănătății, inclusiv acordarea asistenței medicale specializate cu întârziere, diagnosticarea tardivă a bolilor, stabilirea incorectă a diagnosticului medical, starea învechită a echipamentelor medicale, insuficiența specialiștilor în domeniu etc.
Socialiștii cer, de asemenea, realizarea unui control asupra activității ministerului, realizarea și implementarea politicilor eficiente pentru familiile tinere, cele cu copii și a persoanelor cu dizabilități, reducerea ratei șomajului și a exodului populației, menținerea specialiștilor în domeniul medical și cel al protecției sociale, analiza sistemului de protecție a copiilor străzii și celor care practică cerșitul, asigurarea unei abordări echitabile față de pensionari etc.
Moțiunea simplă urmează să fie dezbătută în Parlament în următoarele două săptămâni.
16.05.2024
15:21
11.07.2021
20:57
09.06.2021
15:14
11.01.2021
09:01
17.12.2020
09:43
11.11.2020
17:38
01.07.2020
18:39
28.06.2020
19:15
03.06.2020
19:24
02.06.2020
15:17
07.11.2026
13:21
07.11.2026
13:09
07.11.2026
11:55
07.11.2026
11:45
07.11.2026
11:19
07.11.2026
10:01
07.11.2026
09:57
07.11.2026
08:40
07.11.2026
07:55
07.11.2026
06:59
07.11.2026
06:48
07.11.2026
06:36
07.11.2026
03:38
07.11.2026
01:46
07.11.2026
00:29
07.11.2026
00:22
06.11.2026
22:35
06.11.2026
21:48
06.11.2026
20:17
06.11.2026
19:56
06.11.2026
19:23
06.11.2026
18:39
06.11.2026
18:30
06.11.2026
18:26
06.11.2026
18:10
06.11.2026
17:46
VIDEO // Imunitatea nu este un scut pentru TRĂDARE DE ȚARĂ! Premierul Tofan, reacție dură după ce deputații Costiuc și Stefanco au dat buzna în Portul Giurgiulești: „Sunteți gata să dați foc la țară”
Premierul Tofan anticipează un adevărat ASEDIU asupra țării noastre: „R. Moldova vrea să încheie negocierile de aderare la UE în 2028, dar PRESIUNILE vor crește pe măsură ce ne apropiem de obiectiv”
Schimbare la 180 de grade // România, catalogată drept „stat străin” de către „unionistul” Vasile Costiuc. Reacții tăioase pe scena politică după atacurile la adresa investitorului din Constanța
Elevii din Moldova, pe locul 54 în clasamentul PISA 2025: cine conduce topul mondial
Ex-premier al R. Moldova, apel ULTIMATIV către Tiraspol și locuitorii din stânga Nistrului: „A venit timpul să vă hotărâți - cu Rusia pe vecie sau cu Moldova în Europa? Chișinăul nu va accepta un „pachet de blocaj” în drumul spre UE”

















