Și sindicaliștii sunt REVOLTAȚI de majorarea tarifelor la energia electrică. Ce solicită autorităților
2893
Confederația Națională a Sindicatelor din Moldova (CNSM) cere convocarea de urgenţă a Comisiei naţionale pentru consultări şi negocieri colective, pentru a determina măsuri concrete de protecţie a veniturilor salariale, indemnizaţiilor şi pensiilor, dar şi compensarea pierderilor în urma majorării tarifelor.
Într-o Declarație semnată astăzi, 11 noiembrie, sindicaliștii îşi exprimă revolta faţă de majorarea tarifelor la energia electrică şi o eventuală majorare a tarifelor la gazele naturale. „Povara tarifelor majorate va face imposibilă suportarea de către populaţie a cheltuielilor pentru serviciile comunale. Este de neconceput faptul că ponderea cheltuielilor pentru serviciile de întreţinere a locuinţei ating 60-70 la sută din salariul mediu pe economie, nemaivorbind de faptul că respectivele depăşesc de 2-3 ori pensia medie”, se arată în document.
Sindicaliștii atenționează că această majorare va atrage după sine creşteri în lanţ ale preţurilor pentru produse alimentare, dar și alte mărfuri şi servicii.
„În perioada ianuarie-octombrie curent, indicele preţurilor de consum a crescut cu 11,5%, în timp ce indicele câştigului salarial real pentru luna august curent, faţă de luna august 2014, a fost de 97,3%. Acest fapt denotă că puterea de cumpărare a salariilor deja este în degradare”, se mai precizează în Declarația CNSM.
Amintim că tarifele pentru energia electrică au fost majorate de la 1 leu şi 71 de bani până la 2 lei şi 23 de bani pentru un kilowatt-oră, pentru consumatorii RED Nord, iar pentru cei deserviţi de RED Nord-Vest - de la 1 leu şi 73 de bani până la 2 lei şi 33 de bani.
Pe 13 noiembrie, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) urmează să decidă dacă va crește sau nu și prețul la gazele naturale.
02.02.2024
11:06
2431
Energia electrică s-ar putea SCUMPI pentru cei peste 840 000 de consumatori ai „Premier Energy”. Cât vor scoate din buzunare cetățenii, dacă ANRE va da curs solicitării furnizorului
06.04.2017
09:15
4421
Pavel Filip despre PROTESTUL cadrelor didactice: „Sunt gata să schimb SALARIUL de premier pe salariul unui lider sindical”
20.05.2016
16:25
3107
Prețul unei călătorii cu taxiul în Chișinău s-a MAJORAT. Companiile au acționat concertat?
01.04.2016
12:33
3481
Pensii indexate, începând de astăzi, pentru aproape 670 de mii de persoane
15.02.2016
08:00
2204
INEDIT // Consultaţii medicale online, exclusiv pentru membrii sindicatelor din comunicaţii
06.11.2015
16:13
4590
SCUMPIRI de la o luni. Vom plăti mai MULT pentru energia electrică
15.10.2015
11:21
4445
Mai multe familii social-vulnerabile din R. Moldova vor putea beneficia de AJUTOR SOCIAL
03.10.2015
16:42
2781
Sindicatele din Moldova vor organiza o serie de acțiuni cu prilejul Zilei Mondiale pentru Muncă Decentă
27.08.2015
09:06
2446
Sindicaliștii cer Guvernului să indexeze salariile și pensiile. Cum își motivează solicitarea?
06.08.2015
10:59
6702
Cum răspunde ANRE la solicitarea Consiliului Suprem de Securitate de a revedea prețul la gazele naturale
04.08.2015
15:42
2716
RUGĂMINTEA sindicaliștilor din ramura bancară către Streleț, Timofti și Candu
24.07.2015
12:22
2958
ANRE nu dă curs solicitării „Apă-Canal”. Tarifele la apă NU vor fi MAJORATE
18.03.2026
11:41
17
Guvernul lansează sistemul național „e-Admitere” pentru înscrierea online a copiilor la grădinițe
18.03.2026
11:35
25
Guvernul aliniază regulamentul circulației rutiere la normele UE privind adâncimea profilului pneurilor
18.03.2026
11:21
54
MEC lansează consultări publice pentru Concepția „Profilului Coregrafie” din învățământul liceal
18.03.2026
10:48
229
Tentativă de omor din gelozie la Botanica: și-a înjunghiat concubina de mai multe ori, condamnat la 15 ani de închisoare
18.03.2026
10:48
200
ULTIMA ORĂ // Primarul din Căușeni, reținut de CNA pentru o mită de aproape 90.000 de lei
18.03.2026
09:26
286
Test de respirație revoluționar creat la MIT promite depistarea rapidă a pneumoniei, fără radiografii și analize de laborator
18.03.2026
08:33
329
Horoscopul zilei 18.03.2026
444
Reclamă la aplicație AI de editare foto-video, interzisă în Marea Britanie pentru că sugerează „dezbrăcarea” digitală a femeilor
17.03.2026
23:51
530
Mistral lansează Forge, platformă pentru modele AI personalizate, în ofensivă pe piața enterprise împotriva OpenAI și Anthropic
17.03.2026
21:10
579
Cer mai acoperit și răcire ușoară a vremii în Republica Moldova, miercuri 18.03.2026
17.03.2026
20:31
575
FabLab modern pentru educație STEAM inaugurat la Liceul „Mihai Eminescu” din Ungheni, parte a Rețelei Școlilor Model
17.03.2026
19:01
683
Risc uriaș ca „clubul băieților” din AI să adâncească prăpastia economică dintre femei și bărbați, avertizează investitoarea Rana el Kaliouby
17.03.2026
18:33
538
Gigantul medical Stryker își repornește sistemele după ce hackeri pro-iranieni au șters de la distanță zeci de mii de dispozitive ale angajaților
17.03.2026
17:37
634
Misiunea de Afaceri Republica Moldova–Franța consolidează parteneriatele și atrage investiții pentru dezvoltarea economică a țării
17.03.2026
17:31
603
World lansează AgentKit, instrument care confirmă că în spatele agenților AI de cumpărături se află oameni reali
17.03.2026
17:27
570
MEC lansează consultări publice pentru noua concepție a disciplinei „Filosofie și Științe politice” în liceu
17.03.2026
17:16
768
Moscova este pe cale să mai PIARDĂ un aliat. Putin îi răspunde lui Trump, după ce liderul SUA a declarat că are „onoarea de a cuceri Cuba”, dar evită să-l critice pe liderul de la Casa Albă
17.03.2026
17:08
613
Moldova primește încă 189 de milioane de euro de la UE pentru reforme și investiții în infrastructură și energie
17.03.2026
16:23
586
Val de lansări Apple: MacBook Neo ieftin, AirPods Max 2 și iPhone 17e, plus noi MacBook Pro, iPad Air și monitoare Studio Display
17.03.2026
15:48
720
Prognoza METEO pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea de Paștele ortodox
17.03.2026
15:40
583
Pansament inteligent creat în Australia promite să schimbe tratamentul rănilor cronice
17.03.2026
15:08
886
ULTIMA ORĂ // Minciunile lui Ion Ceban, DEMONTATE. Autoritățile spun că NU pot admite ca zeci de mii de oameni să ajungă în spitale, iar rețeau de alimentare cu apă să fie CONTAMINATĂ. Bălțenii ar putea avea APĂ la robinete în această seară
17.03.2026
14:39
813
Calificările din Republica Moldova, recunoscute și comparabile în spațiul european al educației și formării
17.03.2026
14:26
629
Casa Verde 2026: granturi de până la 200.000 de lei pentru încă 1.000 de gospodării care își renovează energetic locuințele
17.03.2026
13:46
631
Maia Sandu consolidează cooperarea culturală cu Grecia printr-un nou memorandum semnat la Chișinău
ULTIMA ORĂ // Primarul din Căușeni, reținut de CNA pentru o mită de aproape 90.000 de lei
Moscova este pe cale să mai PIARDĂ un aliat. Putin îi răspunde lui Trump, după ce liderul SUA a declarat că are „onoarea de a cuceri Cuba”, dar evită să-l critice pe liderul de la Casa Albă
Moldova primește încă 189 de milioane de euro de la UE pentru reforme și investiții în infrastructură și energie
Prognoza METEO pentru următoarele 4 săptămâni. Cum va fi vremea de Paștele ortodox
1 MDL
1 EUR
20.05
1 USD
17.43
1 RON
3.94
1 RUB
0.21
1 UAH
0.40


Inapoi














