Urechean: „Actualul primar a făcut cât a putut, iar mai departe deja eu şi echipa mea vom face ce trebuie”
3364
Serafim Urechean, candidatul Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM) la funcţia de Primar general al municipiului Chişinău, explică ce l-a determinat să candideze din nou, cum evaluează şansele sale şi ale altor candidaţi, cu ce program revine la Primărie.
Dle Urechean, ce v-a determinat să candidaţi din nou la funcţia de Primar general al municipiului Chişinău după ce aţi deţinut această funcţie timp de circa 11 ani?
În 2005, când a trebuit să plec de la Primărie, în R. Moldova era o situaţie politică specifică. Şi când spun că a trebuit să plec nu exagerez deloc. Atunci, dacă vă amintiţi, lupta cu comuniştii lui Voronin intrase într-o nouă fază. În alegerile parlamentare din acel an, blocul electoral pe care l-am condus a înregistrat un rezultat destul de bun, obţinând 34 de mandate de deputat din 101. Acel rezultat trebuie să-şi găsească o dezvoltare în continuare şi eu, împreună cu colegii mei, mizam că ni se va alătura şi Partidul Popular Creştin Democrat, care avea 11 mandate, şi împreună vom face o opoziţie puternică, care ar fi fost în stare să-i determine pe comunişti să revină în albia unui comportament democratic normal, iar în perspectivă să reuşim trecerea acestora de la guvernare în opoziţie. Din păcate, atunci trei partide democratice, inclusiv două ce au promovat în Parlament în cadrul blocului electoral pe care l-am condus, au decis să se alieze cu comuniştii şi, în această situaţie, nor rămâneam singuri în faţa guvernării roşii, rămâneam unica speranţă a electoratului democratic. Atunci am înţeles că urmează o luptă crâncenă cu comuniştii şi cu cei care-i susţineau şi în aceste condiţii nici vorbă nu putea fi de rămânerea mea la primărie. Cât de mult mi-aş fi dorit să continui toate acele proiecte demarate care vizau dezvoltarea municipiului, a trebuit să trec în Parlament şi să-mi asum rolul de lider al opoziţiei într-o situaţie în care, repet, având şi trădările la care au recurs unele partide pretins democratice, altcineva nu avea cine să facă acest lucru.
De fapt, trecerea Dvs. atunci în Parlament i-a deschis calea spre Primărie lui Dorin Chirtoacă şi a permis ascensiunea Partidului Liberal, care până la acea etapă era într-un anonimat politic total...
Aşa este şi, dacă vă amintiţi, eu am fost printre primii care l-au felicitat pe Dorin Chirtoacă după alegerea în funcţia de Primar general al municipiului Chişinău. Or, venirea în fruntea capitalei a unui primar cu viziuni democratice, pro-europene corespundea scopului căruia eram dedicat. Am sperat sincer că Dorin Chirtoacă, chiar dacă era tânăr şi fără prea multă experienţă, va şti să asigure o dezvoltare firească capitalei. Din păcate, Dlui a ales o altă cale, percepând primăria mai mult ca o trambulină politică pentru propria promovare şi pentru promovarea formaţiunii din care face parte. Îmi pare rău că s-au pierdut atât de mulţi ani în care capitala ar fi putut cunoaşte o altă dezvoltare, dar cred că lui Dorin Chirtoacă ar trebui să-i mulţumim, căci, totuşi, el a îndeplinit scopul minim – nu a lăsat capitala pe mâna comuniştilor. El a făcut cât a putut, iar mai departe deja eu şi echipa mea vom face ce trebuie.
Acum, dacă e să faceţi o retrospectivă a evenimentelor din ultimii 10 ani, pe cât de justificat vi se pare pasul pe care l-aţi făcut, lăsând Primăria pentru Parlament?
Nu regret alegerea făcută pentru că scopul propus atunci în mare parte l-am atins. Vreau să vă amintesc că, după o luptă dură din 2005 până în 2007, în alegerile locale generale din acel an am reuşit să trimitem comuniştii în opoziţie în peste două treimi din raioanele ţării. Alianţei „Moldova Noastră", formaţiune pe care o conduceam atunci, i-a revenit rolul principial în acel proces. Anume în 2007 noi am pus bazele debarcării comuniştilor de la putere, lucru care s-a produs în 2009. În context, aş vrea să amintesc şi de acel „vot de aur" de care aveau nevoie comuniştii în 2009 pentru alegerea Preşedintelui ţării şi pentru rămânerea la putere încă patru ani. Noi nu l-am dat şi astfel am reuşit, în urma alegerilor anticipate din iulie 2009, să-i trimitem în opoziţie. Deci, jertfa pe care am făcut-o, trecând de la Primărie la Parlament, a fost una justificată.
Da, dar alegătorii nu prea au apreciat acest lucru. Nu aţi avut o dezamăgire oarecare în legătură cu aceasta?
Eu am avut un scop şi l-am atins şi nu cred că astăzi veţi găsi măcar un alegător care, uitându-se în urmă, să spună că Urechean nu şi-a ţinut cuvântul şi nu şi-a îndeplinit cinstit datoria. Apropo, eu cred că un politician adevărat niciodată nu trebuie să fie supărat pe alegători, indiferent de alegerea pe care o fac ei la un moment dat. Să nu uităm că de multe ori votul alegătorilor e emotiv, alteori e manipulat, dar, până la urmă, totul se cunoaşte prin comparaţie şi prin analiza obiectivă a acţiunilor fiecărui politician. Iar din acest punct de vedere nu cred că cineva îmi poate reproşa ceva.
De ce aţi ales să candidaţi anume din partea PLDM?
O mare parte a fostei mele echipe se regăseşte anume în acest partid şi vreau să vă amintesc că AMN şi-a încetat activitatea în 2011 ca urmare a fuziunii cu PLDM. În plus, acest partid este cel mai apropiat de convingerile politice şi de viziunile pe care le am eu vizavi de dezvoltarea ţării, dar şi a capitalei, în particular. Nu în ultimul rând, trebuie să luăm în calcul şi susţinerea de care beneficiază PLDM în municipiul Chişinău, lucru care s-a văzut clar în cadrul recentelor alegeri parlamentare. Eu aş fi putut candida şi independent, dar în acest caz PLDM ar fi venit cu alt candidat şi astfel noi am fi avut o fărâmiţare şi mai mare a electoratului democratic. Iar cui convine acest lucru, ştiţi şi Dvs.
Cum apreciaţi şansele contracandidaţilor Dvs.? Pe cine vedeţi în calitate de principali oponenţi?
Pe mine mai puţin mă interesează cine sunt oponenţii mei şi ceea ce fac ei. M-am implicat în această campanie electorală nu pentru a lupta cu cineva. Revin la Primărie pentru că am o datorie faţă de cetăţeni. Scopul meu este să conving cât mai mulţi locuitori ai capitalei că lucrurile bune începute în perioada cât am fost Primar general al municipiului Chişinău trebuie continuate. Şi sunt ferm convins că voi reuşi acest lucru. De aceea, îi las pe ceilalţi candidaţi să lupte între ei (politic, geopolitic etc.), iar eu mă voi concentra pe lupta pentru fiecare vot al locuitorilor capitalei, pentru că doar împreună cu oamenii voi reuşi să asigur Chişinăului acel nivel de trai şi de dezvoltare pe care-l merită.
Ce veţi face în primul rând dacă veţi deveni Primar al capitalei?
S.U.: Eu am un program complex la elaborarea căruia am lucrat împreună cu o echipă de profesionişti şi nu o zi sau două. Dacă pentru alţi candidaţi programul electoral este doar un document pe care trebuie să-l aibă în alegeri, pentru mine programul electoral cu care vin e piatra de temelie ce va sta la baza tuturor acţiunilor din continuare.
Nu ştiu dacă reuşim în cadrul unui răspuns la această întrebare să facem măcar o trecere în revistă sumară a prevederilor acestui program, dar vă îndemn să-l citiţi. În genere, eu aş vrea ca specialiştii să facă o evaluare a programelor electorale a tuturor candidaţilor, inclusiv prin prisma profesionalismului şi realismului abordărilor.
Dacă acest lucru va fi făcut, vă asigur că toţi vor înţelege că Urechean tratează cu maximă seriozitate funcţia de primar, că Urechean ştie fiecare problemă a municipiului în detaliu şi are soluţii pentru absolut toate problemele.
Ce şanse credeţi că aveţi de a deveni primar al capitalei?
Eu am încredere în alegători şi ştiu că ei au capacitatea de a alege grâul de neghină. De aceea, sunt optimist şi cred că la 14 iunie ei vor face o alegere corectă astfel încât să redea Chişinăului şansa de a deveni cu adevărat o capitală modernă, europeană.
www.tribuna.md
30.07.2024
16:28
4120
DOC // Vlad Filat PIERDE un om din conducerea partidului: „Decizia a fost determinată de acțiunile președintelui Filat, care a decis să candideze la prezidențiale, dar și de activitatea pe care o are împotriva referendumului de aderare la UE”
02.08.2021
09:59
4288
Partidul fondat de Vlad Filat are un nou PREȘEDINTE interimar. De ce a DEMISIONAT Alexandru Bujorean
20.08.2020
15:20
3506
PLDM, despre refuzul formațiunii Maiei Sandu de a constitui un bloc electoral în perspectiva alegerilor prezidențiale și parlamentare: „Rămâne de văzut dacă aroganța și egoismul vor fi cele mai convingătoare calități”
19.08.2020
17:10
4868
Maia Sandu i-a răspuns lui Vlad Filat, care vrea un candidat al DREPTEI pentru prezidențiale și LISTĂ COMUNĂ la parlamentare: „E vremea să scăpăm de cei care se îmbogățesc ilegal... Alegătorii s-au săturat de HOȚI”
03.06.2020
18:28
2568
PLDM cheamă forțele politice europene să acționeze SOLIDAR și concertat la alegerile prezidențiale din noiembrie: „Câștigarea acestui scrutin și declanșarea alegerilor parlamentare anticipate ar crea premise pentru debarcarea actualului regim”
13.08.2019
16:17
4380
Un primar al PPDA ar fi agresat un consilier din partea PLDM: „Discuția a culminat cu o LOVITURĂ PUTERNICĂ în tâmplă aplicată cu cruzime doamnei Scutaru, care a căzut fără cunoștință”
27.06.2019
13:38
6977
Tudor Deliu: „R. Moldova este CONDUSĂ, în primul rând, de Dodon și niște emisari străini. Cunoaștem că RUȘII niciodată nu pot să ofere nimic fără să câștige”
23.05.2019
12:40
5408
Liderul PLDM îl contrazice pe Dodon: „Război sau catastrofă, dar ALEGERILE LOCALE trebuie să aibă loc”. Argumentele aduse de Tudor Deliu
14.05.2019
12:32
3655
PLDM renunță să mai sprijine „ACUM” în alegerile locale sau PARLAMENTARE anticipate: „În următoarele scrutine, PLDM va participa în calitate de concurent electoral”
27.02.2019
15:19
11709
INTERVIU // Tudor Deliu: „Adevăratul rezultat poate fi considerat cel din DIASPORĂ. Acolo oamenii au votat liber, nefiind presați, șantajați sau mituiți cu grecică și tușoncă”
10.04.2026
19:02
40
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
10.04.2026
18:51
65
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
10.04.2026
18:32
73
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
10.04.2026
16:13
341
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
10.04.2026
16:01
358
Guvernul prezintă raportul intermediar privind gestionarea stării de urgență în sectorul energetic
10.04.2026
15:18
332
MEC alocă 2 milioane de lei pentru programul „Nisporeni - Capitala Sportului 2026”
10.04.2026
13:35
578
Ex-deputată condamnată pentru îmbogățire ilicită: amendă uriașă, confiscări și interdicție 10 ani în funcții publice
10.04.2026
13:03
433
Nereguli grave de gestionare la Grădina Botanică Națională „Alexandru Ciubotaru”: auditul MEC indică pierderi potențiale de 10 milioane de lei și sesizează CNA
10.04.2026
11:56
532
VIDEO // Schema „Insolvabilitatea”: Membri unei familii, bănuiți de spălare de bani și evaziune fiscală de peste 7 000 000 de lei în domeniul agricol. Cum funcționa SCHEMA
10.04.2026
09:22
561
Proiectul „EU4REFORMS – DNA” modernizează infrastructura genetică a Poliției și extinde cooperarea cu statele UE
10.04.2026
09:19
551
Lider informal al organizației criminale „Kitaeț”, trimis în judecată: bunuri de peste 6 milioane de lei, puse sub sechestru
10.04.2026
08:16
554
Horoscopul zilei 10.04.2026
10.04.2026
01:39
760
OpenAI lansează abonamentul ChatGPT Pro de 100 de dolari pe lună pentru dezvoltatori
10.04.2026
01:23
744
Procurorul general al Floridei deschide o anchetă asupra OpenAI, invocând riscuri pentru minori, securitatea națională și legătura cu atacul armat de la FSU
10.04.2026
00:55
720
Volkswagen renunță la producția electricului ID.4 în SUA și pariază pe noul Atlas pe benzină
09.04.2026
23:31
629
Florida deschide anchetă împotriva OpenAI, acuzată că ChatGPT ar fi fost folosit la planificarea unui atac armat mortal
09.04.2026
23:04
588
Anthropic limitează lansarea modelului Mythos: protecție pentru internet sau pentru propriul profit?
09.04.2026
20:47
700
Vineri, 10 aprilie 2026: cer mai senin și ploi în retragere în toată Republica Moldova
09.04.2026
18:19
755
Șeful Amazon, Andy Jassy, își înțeapă rivalilor Nvidia, Intel și Starlink în scrisoarea anuală către acționari
09.04.2026
17:55
798
Parlamentul a aprobat legea lanțurilor scurte de aprovizionare: un singur intermediar între producător și consumator
712
Instagram extinde la nivel internațional restricțiile de conținut inspirate de ratingurile pentru filme destinate adolescenților
09.04.2026
17:36
653
Ministerul Agriculturii consultă asociațiile de profil privind înființarea Oficiului Horticol
09.04.2026
16:57
648
Robo-taxiurile Waymo vor raporta gropile din asfalt direct în Waze pentru șoferi și autorități
09.04.2026
16:57
706
Reactoarele cu plasmă ale Radify promit să rupă dominația Chinei asupra pământurilor rare
732
Poliția Națională introduce o platformă digitală pentru evaluarea și monitorizarea performanței angajaților
Franța renunță la Windows și trece la Linux pentru a-și recâștiga „suveranitatea digitală” și a reduce dependența de tehnologia americană
Maia Sandu, la expoziția despre Pogromul de la Chișinău din 1903: „Avem datoria să ne amintim pentru a onora victimele și a păstra adevărul istoric”
YouTube scumpește din nou abonamentele Premium și Music în Statele Unite
Blocul „Alternativa” se DEZINTEGREAZĂ. După ce i-a readus în Parlament pe Tkaciuk și Stoianoglo, primarul Ion Ceban se „DISOCIAZĂ” de colegii care au încercat să arunce în aer REFERENDUMUL privind integrarea în UE a R. Moldova
1 MDL
1 EUR
20.12
1 USD
17.24
1 RON
3.95
1 RUB
0.22
1 UAH
0.40




Inapoi














