SCANDALOS // Cetățeni revoltați de modalitatea pe care a găsit-o administrația Gării din Chișinău să facă bani
2975
Mai multe persoane au sesizat Ziarul NAȚIONAL despre faptul că au mers la Gara din Chișinău și nu li s-a permis accesul pe peron fără bilet de călătorie.
„M-am dus să întâlnesc o geantă trimisă de la Moscova și nu mi s-a permis să trec pe peron, chiar dacă trenul ajunsese deja. Am fost nevoit să cumpăr un bilet până la Ungheni cu 25 de lei ca să pot să merg să-mi iau geanta”, ne-a spus Vadim Ciobanu care s-a arătat revoltat de faptul că i-a fost îngrădit accesul liber într-un spațiu public.
„Pentru a intra pe peronul gării, trebuie să ai bilet de călăatorie. Dacă nu ai, nu intri. Deci, nu poți întâlni sau petrece pe nimeni la tren. Oamenii care doresc, totuși, să intre cumpără bilete pentru o destinație apropiată și intră. Oare e corect să-ți fie limitat accesul în gară care este, de altfel, loc public. Nu am auzit să fie instituție cu statut special”, se arată într-un mesaj transmis redacției, semnat cu T.P.
Șefa serviciului de presă al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Irina Gâscă, ne-a spus că nu cunoaște informații despre aceste acțiuni, iar astfel de reguli puteau fi instituite doar de conducerea întreprinderii „Calea Ferată din Moldova”. „Ministerul doar elaborează politici în acest domeniu, mai multe informații puteți afla doar de la conducerea întreprinderii”, a precizat Irina Gâscă.
Contactată de Ziarul NAȚIONAL, șefa Secției secretariat și protocol din cadrul întreprinderii „Calea Ferată din Moldova”, Galina Proca, a spus că a auzit despre așa ceva, dar ne va oferi mai multe detalii după ce va discuta cu șeful întreprinderii. Deși inițial Galina Proca ne-a spus că ne va oferi răspunsul după ce conducerea va reveni de la masă, ulterior ne-a declarat că șeful este încă ocupat. Apoi, ne-a spus confirmat existența acestei condiții la Gară, dar ne-a spus că va comenta situația în zilele următoare.
03.09.2026
10:44
22.01.2026
14:40
02.09.2025
13:56
21.02.2025
16:15
18.03.2024
13:32
24.11.2022
13:44
12.07.2022
18:05
13.06.2022
12:21
04.05.2022
17:56
26.04.2022
10:12
30.10.2026
09:51
30.10.2026
09:42
30.10.2026
08:32
30.10.2026
07:41
30.10.2026
07:19
30.10.2026
01:51
30.10.2026
01:32
30.10.2026
00:52
30.10.2026
00:41
30.10.2026
00:29
29.10.2026
23:52
29.10.2026
22:51
29.10.2026
22:33
29.10.2026
22:12
29.10.2026
22:03
29.10.2026
21:55
29.10.2026
19:54
29.10.2026
19:53
29.10.2026
19:20
29.10.2026
19:07
29.10.2026
18:53
29.10.2026
18:28
29.10.2026
18:03
29.10.2026
17:58
29.10.2026
17:49
FOTO // Omul de afaceri, Anatolie Golea, anunță că PORT MALL se extinde
O nouă scenă pentru tinerii din Costești: Centrul Cultural își redeschide porțile cu ajutorul României
Maia Sandu discută la Budapesta parcursul european și securitatea regională
Tarifele la gaze ar putea scădea după ce R. Moldova a testat cu succes cumpărarea de gaze din Ucraina
Maia Sandu, la Budapesta pentru comemorarea a 70 de ani de la Revoluția anticomunistă din Ungaria


















