Rusia îşi extinde influenţa în Serbia: trimite miliarde în cea mai mare companie şi leagă ţara la noua conductă „Turk Stream” chiar în acest an
1364
Economica
Câteva ştiri apărute în scurt timp pe agenţa rusă ItarTass arată interesul crescând pe care îl manifestă Rusia pentru Serbia, ţară în care oricum au o prezenţă masivă în sectorul energetic, care acum va creşte şi mai mult.
Preşedintele rus, Vladimir Putin, a declarat că Gazprom Neft va investi în Serbia 1,4 miliarde de dolari până în anul 2025, la o conferinţă de presă ţinută după discuţii cu omologul său sârb Alexandar Vucic. “Gazprom Neft este principalul investitor în sectorul energetic din Serbia. A investit până acum 3 miliarde de dolari în subsidiara sa NIS şi intenţionează să investească încă 1,4 miliarde până în 2025”, a spus Putin, care a mai arătat şi că firma rusă Power Machines deja furnizează asistenţă Serbiei pentru reabilitarea centralelor electrice.
NIS, care este compania naţională a Serbiei, cel mai mare plătitor de taxe al ţării şi “una dintre cele mari companii de petrol şi gaze din Estul Europei”, după cum spune Putin, a fost preluată de divizia petrolieră a gigantului rus Gazprom, Gazpron Neft –
Gazprom a cumpărat pachetul majoritar de acţiuni în anul 2009, pentru 400 de milioane de dolari. Cu această ocazie, Gazprom a devenit proprietarul a două rafinării în Serbia, la Pancevo şi Novi Sad. De atunci, NIS se tot dezvoltă, inclusiv la nivel regional, pe zona de retail, cu brandul de benzinării Gazprom. În România, NIS operează o reţea de 18 benzinării şi are şi are concesionate şi şase perimeter petroliere în zona de vest a României, în judeţele Bihor şi Timiş.
Gazprom pune repede Serbia repede pe harta gazului său
În acelaşi context, şeful Gazprom le-a transmis sârbilor că le va trimite gaz rusesc prin gazoductul Turk Stream pe care îl va finalize pe teritoriul Serbiei chiar în acest an. “Conducta de gaza va pleca de la graniţa Serbiei cu Bulgaria şi va ajunge la graniţa cu Ungaria, Ca deadline, conducta va fi asamblată până la sfârşitul anului 2019”, a declarat Alexey Miller.
Conducta va avea o lungime de 403 km, iar construcţia sa, care presupune şi o staţie de compresoare, poate începe “în orice zi de acum încolo”, a declarat Miller.
Iar Gazprom nu le face sârbilor doar ţeava prin care să le vândă propriul gaz, ci le foloseşte teritoriul pentru a extinde un deposit subteran deja existent, ca parte a noii infrastructuri care va fi creată pntru Turk Stream. Este vorba despre depozitul Batanski Dvor, a cărui capacitate de înmagazinare subterană va fi extinsă cu 300 de milioane de metri cubi până la 750 de milioane, şi a cărui capacitate de extracţie zilnică se va dubla, până la 10 milioane de metri cubi. Totul va fi gata în 20222, a spus Miller-
Rusia şi Serbia au semnat încă din 2017 un acord de cooperare pe termen lung prin care sistemul de transport al gazelor din statul balcanic să fie extins şi tot atunci s-a decis şi pregătirea studiului de fezabilitate pentru extinderea depozitului.
Serbia a importat în 2018 de la Gazprom 2,15 miliarde de metri cubi de gaze.
Sursa: economica.ro
05.09.2024
11:59
15.04.2024
19:28
20.04.2023
07:30
17.02.2023
14:32
18.01.2023
19:59
16.12.2022
14:28
22.11.2022
13:11
10.10.2022
07:30
04.05.2022
19:59
12.12.2021
09:47
25.01.2021
20:00
25.01.2021
19:01
04.09.2026
00:43
03.09.2026
23:55
03.09.2026
23:43
03.09.2026
23:21
03.09.2026
22:49
03.09.2026
22:12
03.09.2026
22:08
03.09.2026
21:12
03.09.2026
20:53
03.09.2026
20:31
03.09.2026
19:57
03.09.2026
19:49
03.09.2026
19:39
03.09.2026
19:31
03.09.2026
19:28
03.09.2026
18:56
03.09.2026
18:27
03.09.2026
18:17
03.09.2026
18:12
03.09.2026
17:50
03.09.2026
17:37
03.09.2026
16:33
03.09.2026
16:30
03.09.2026
16:24
03.09.2026
16:23
Moscova atacă numirea lui Claudiu Năsui ca ministru al Dezvoltării Economice la Chișinău și acuză „predarea” Republicii Moldova Bucureștiului
Copil de 6 ani din Botoșani, în comă după plasturi cu fentanil puși pe o rană. Avertismentul medicului Radu Țincu: risc major de stop respirator la supradoză
Corina Călugăru și reprezentanta UNFPA la Chișinău stabilesc noile priorități ale parteneriatului pentru reziliență demografică și egalitate de gen în Moldova
Studiu amplu: țigările electronice cu nicotină cresc semnificativ șansele de a renunța la fumat
Guvernul pornește reforma prin care medicina din penitenciare va fi integrată în sistemul public de sănătate
















