Stiri

Rusia: 120 de milioane de euro, descoperiți în apartamentul unui înalt oficial anticorupție

Știri 13.09.2016 08:30 Vizualizări3259
Rusia: 120 de milioane de euro, descoperiți în apartamentul unui înalt oficial anticorupție

Mai mult de 120 de milioane de euro în bancnote au fost descoperiți în apartamentul unui înalt oficial anticorupție în Rusia, oficial care a fost plasat în detenție provizorie pentru „corupție de proporții”, au anunțat autoritățile ruse, informează luni AFP, citată de Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a dat luni asigurări că președintele Vladimir Putin a fost informat cu privire la caz, subliniind că lupta anticorupție este „un proces multiform și dificil”.

Dmitri Zaharcenko, responsabil al unui departament al agenției ruse de luptă împotriva infracțiunilor economice, agenție afiliată Ministerului de Interne, a fost plasat sâmbătă în detenție provizorie, fiind acuzat de „corupție de proporții” și de abuz de putere.

Anchetatorii au descoperit vineri, într-un apartament ce aparținea unor apropiați ai săi și în mașina sa, bancnote care însumau peste 120 de milioane de euro, în devize diferite.

Mass-media ruse au difuzat fotografii cu sute de teancuri de bancnote puse în cutii de carton și în saci de plastic.

Potrivit unor surse apropiate serviciilor de securitate, citate de Novaia Gazeta, arestarea lui Zaharcenko este legată de cea a liderului mafiot Zahar Kalașov, supranumit „Șarko Tânărul", în urmă cu câteva luni.

Mai mulți responsabili ai Comitetului de Anchetă rus, însărcinat cu principalele investigații în domeniul criminalisticii în Rusia, au fost deja arestați în iulie, fiind suspectați că au închis ochii la activitățile acestui lider mafiot în schimbul unei mite de un milion de dolari.

La rândul său, Zaharcenko a dezmințit, în timpul audierii sale de sâmbătă de la tribunal, orice legătură cu crima organizată, dând asigurări că banii descoperiți nu-i aparțin, însă refuzând că clarifice proveniența lor.

Potrivit Novaia Gazeta, acești bani ar proveni de fapt de la o deturnare de peste 350 de milioane de euro din destructurarea băncii Nota, închisă în noiembrie 2015 de Banca Centrală a Federației Ruse.

Arestările spectaculoase pentru corupție ale unor înalți responsabili ruși s-au multiplicat în ultimele luni, înscriindu-se, potrivit experților, în cadrul unei reorganizări a serviciilor de securitate, aflate uneori în conflict între ele.

Autor: Ziarul National
Stiri relevante
Top stiri

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.03 1 USD 17.23 1 RON 3.81 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri