Stiri

AfD, la porțile guvernării în Germania: Ștefan Popescu explică ascensiunea partidului și șansele unei „melonizări”

Actualitate 07.09.2026 20:03 Vizualizări230
AfD, la porțile guvernării în Germania: Ștefan Popescu explică ascensiunea partidului și șansele unei „melonizări”

Ștefan Popescu, analist de politică externă, a vorbit despre impactul pe care victoria zdrobitoare a AfD în landul Saxonia-Anhalt îl poate avea asupra alegătorilor din alte state europene care urmează să meargă la urne. De asemenea, el a respins ideea unei eventuale „melonizări“ a partidului condus de Alice Weidel și a precizat că AfD își va continua, cel mai probabil, aceeași agendă dură până în momentul în care va ajunge la putere la nivel federal.

Alternativa pentru Germania (AfD) a obținut duminică o victorie istorică în landul Saxonia-Anhalt, acumulând aproape 44% din totalul voturilor exprimate. Triumful formațiunii anti-imigrație este cu atât mai important cu cât principalul partid de dreapta din Germania, CDU, a obținut sub 18%.

L-am contactat pe Ștefan Popescu, analist de politică externă, pentru a-i cere un punct de vedere cu privire la rezultatul alegerilor din landul est-german. Potrivit acestuia, victoria AfD trebuie privită cu „detașare și luciditate“.

„Fără îndoială că este o victorie semnificativă. Este pentru prima dată când AfD se află la porțile guvernării. Că va reuși sau nu să obțină o coaliție care să o instaleze la guvernare este altceva, însă prin cele aproape 44%, rezultatul este fără îndoială remarcabil“, a spus analistul de politică externă.

Ștefan Popescu a evidențiat și prăbușirea CDU la puțin peste 17%, precum și rezultatul Alianței Sahra Wagenknecht – Rațiune și Justiție (BSW), care a trecut pragul de 5%. El a descris formațiunea drept „un partid de stânga ultraconservator care are în comun cu AfD teme legate de migrație, de contestare a proiectului european“.

„Toate acestea ne arată o bornă în viața politică germană“, a punctat Ștefan Popescu.

Potrivit analistului de politică externă, victoria AfD nu poate „pune în pericol stabilitatea guvernamentală“, iar influențarea „alegătorilor din alte țări cred că este, de asemenea, limitată“.

„Singurul factor multiplicator este tocmai această imagine apocaliptică vehiculată în spațiul public, imagine care hrănește imaginarul din Franța, Italia, Marea Britanie și din alte țări, care votează în funcție de agenda și problemele interne“, a punctat Ștefan Popescu.

Analistul a explicat că alegătorul din Saxonia-Anhalt a votat cu AfD pe fondul „înrăutățirii condițiilor economice, creșterii prețurilor la energie, care a afectat activitățile industriale, îndeosebi industria chimică, industria metalurgică și activitățile agricole“.

În același timp, numărul mare de migranți din Germania, în special al celor extra-europeni, a amplificat votul pentru AfD. Situația este paradoxală, întrucât Saxonia-Anhalt nu este un land cu un număr ridicat de migranți.

„A existat un anumit sentiment de declin, prezent în întreaga Germanie, receptat mult mai acut în acest land, sentiment ce se explică atât prin criza modelului economic german, prin dispariția protecției militare americane, prin pierderea competitivității pe piețele globale și prin creșterea numărului de migranți (Germania este țara europeană cu cei mai mulți migranți în termeni absoluți, undeva la 25-27 de milioane, dintre care 15-18 milioane sunt de origine extra-europeană, la o populație de 83 de milioane de locuitori)“, a spus Ștefan Popescu.

Având în vedere că și în urmă cu patru ani, atunci când Giorgia Meloni a câștigat alegerile din Italia, venirea sa la guvernare era privită cu scepticism, analistul a fost întrebat dacă și AfD și-ar putea tempera discursul după victoria din Saxonia-Anhalt.

Ștefan Popescu a precizat că victoria într-un singur land „nu este suficientă“. Mai degrabă, el se așteaptă la o continuare a aceleiași agende radicale, care să provoace în cele din urmă o ascensiune a formațiunii la nivel federal.

De asemenea, Ștefan Popescu a precizat că „am putea asista ca o parte din establishment-ul CDU/CSU să exercite o presiune pentru ca principalul partid de guvernământ să își însușească din tematica radicală a AfD“.

Analistul de politică externă a evidențiat și criza de popularitate prin care trece cancelarul Friedrich Merz, care s-a declarat profund șocat de victoria AfD în Saxonia-Anhalt.

„Cred că rezultatul alegerilor din Saxonia-Anhalt va accentua dilema din sânul CDU, între o linie de combatere dură a AfD și linia de ocupare a tematicii AfD, care este văzută în mod obiectiv ca răspunzând unor preocupări reale existente în cadrul societății germane, nu numai în landurile de est, unde reprezintă un curent majoritar, ci tot mai mult și în landurile occidentale.

Acest rezultat poate influența relația dintre partidele aflate la guvernare în Germania la nivel federal, concomitent cu o criză de autoritate a cancelarului Friedrich Merz, văzut ca unul dintre responsabilii înfrângerii, precum și acestei prăbușiri spectaculoase a CDU, care niciodată nu a înregistrat un scor atât de slab în acest land mic, dar situat în inima Germaniei“, a concluzionat analistul de politică externă Ștefan Popescu.

Stiri relevante
Top stiri
Horoscopul zilei 07.09.2026 07.09.2026 13:04 606 Horoscopul zilei 07.09.2026

Parteneri
Punct de vedere NAȚIONAL
VIDEO // Irina Gutnic publică imagini de pe camerele de supraveghere cu Ion Ceban - „PERICOL public”: „M-a mințit pe mine, așa minte întreaga societate”
27.05.2026 11:27 ZiarulNational VIDEO // Irina Gutnic publică imagini...

Mihai Gribincea // Moscova rescrie istoria: Declarația Mariei Zaharova despre conflictul din Transnistria – propagandă sau realitate?
14.05.2025 13:06 ZiarulNational Mihai Gribincea // Moscova rescrie is...

Nicolae Negru // Anul politic 2024, în câteva linii
30.12.2024 09:11 Nicolae Negru Nicolae Negru // Anul politic 2024, î...

Horoscop
Vezi horoscopul tău pentru astăzi
CapricornCapricorn
VărsătorVărsător
PeștiPești
BerbecBerbec
TaurTaur
GemeniGemeni
RacRac
LeuLeu
FecioarăFecioară
BalanțăBalanță
ScorpionScorpion
SăgetătorSăgetător
Curs valutar
1 MDL   1 EUR 20.01 1 USD 17.22 1 RON 3.81 1 RUB 0.20 1 UAH 0.39
Sondaj
Dacă duminica viitoare ar avea loc un referendum privind unirea Republicii Moldova cu România, cum ați vota?
Prietenii noștri